Traducere de: Ileana Pascu

Editare: Alexandra Medaru

HOTEL ACAPULCO

Mâinile mele, subțiri, au continuat să tasteze versuri,

transformând fiecare zvon despre morți în hârtie

care nu a lăsat testament,

uitând să trateze

ceea ce toată lumea numește o afacere normală

a fiecărei ființe umane: birou, casă, familie,

idealul, pe scurt, al unei vieți obișnuite.

După ce am abandonat, în 2026, orice apărare

a unui contract permanent,

etichetat drept dezechilibrat,

m-am închis în centrul orașului Milano,

Hotel Acapulco, hotel dărăpănat,

adunând laolaltă visele celor marginalizați,

epuizarea economiilor tale

în chirie, în reviste și mese slabe.

Când poliția face raid

în camera de peeling a Hotelului Acapulco

și vor găsi un alt mort fără voință,

cine va spune povestea, obișnuită,

a unui bătrân care trăia împotriva vântului?

BALADA INEXISTENTELOR

Aș putea încerca să-ți spun

la sunetul tastaturii mele

că Baasima a murit de lepră

fără să ajungă vreodată la graniță,

sau că armeanul Méroujan

sub un fluturat de semilune

simții cum aerul i se scurge din ochi

aruncat într-o groapă comună;

Charlee, care a aterizat în Brisbane

în căutarea unei lumi mai bune,

a încheiat călătoria

în interiorul fălcilor unui aligator,

sau Aurélio, numit Bruna

abia după opt luni de spitalizare

a murit din contract cu asistenta

după o bătaie pe un drum de centură.

Nimeni nu-și va aminti de Yehoudith,

de buzele ei roșii carmin,

care ajung să bea otrăvuri toxice

într-un lagăr de exterminare,

sau a lui Eerikki, cu barbă roșie, care,

învins de dorința de a naviga,

doarme, ciugulit de balene ucigașe,

pe fundul vreunei mări;

capul lui Sandrine, ducesa

din Burgundia, a auzit zvonuri de sărbătoare

căzând de pe lama unei ghilotine

într-un coș,

și Daisuke, samurai modern, la un motor de avion a numărat revoluțiile

transumanizarea unui gest kamikaze

în harakiri.

Aș putea să-ți spun despre asta

în căldura unei nopți de vară

că Iris și Anthia, fete spartane

de când au fost abandonați deformații,

sau cum a murit Deendayal de foame

imputabile infracţiunii unice

a trăi o viață de neatins

fără să se fi răzvrătit vreodată;

Ituha, fată indiană,

care, amenințată cu un cuțit,

a ajuns să danseze cu Manitou

în anticamerele unui bordel,

și Luther, născut în Lancashire,

care, eliberat de meseria de a cerși,

a fost dat la moarte de Majestatea Sa britanică

în minele de cărbune.

Cine își va aminti de Itzayana,

și familia ei masacrată

într-un sat de la marginea Mexicului

din armata Carranza care se retrage,

și cine de Idris, african rebel,

uluit de șoc și arsuri

în timp ce, neînclinat de stăpânirea colonială,

a încercat să fure un camion cu muniții;

Shahdi, a zburat sus pe cer

privind licitațiile revoluției verzi,

aterizând la Teheran, cu aripile rupte

dintr-o lovitură de tun,

și Tikhomir, zidar cecen,

care s-a ruinat printre chipurile indiferente

la pământ, de pe acoperişul Mausoleului

lui Lenin, fără comentarii.

Aceste obiecte de poveste ale mele

sparte în fragmente de inexistenţă

transmit sunete îndepărtate

de rezistenţă.

BOALA INVECTIVĂ

Să descopăr cauzele pentru care am trăit fiecare eveniment ca în dizenterie,

au vărsat cerneală, o uriașă neglijență, în canula de gastroscopie

patologii și m-au diagnosticat cu boală invectivă,

asociat cu refluxuri literare, răspândite din esofag, pentru a-mi oxida gingiile.

Când, ca un câine cinic pe la guler, simt mirosul de malpraxis sau duhoarea de egopatie

nu-l pot tolera pe celălalt din lume, o victimă a abuzului xenofob

uit toate formele de fair-play, cad în ceața Berserkerului,

supărat ca un Zulu forțat să suporte un afrikaner,

eu spun rom lui Sinti, Sinti către țigan, țigan către român, român cu romi

nici măcar nu m-aș putea opri să strig aleikhem Shalom la Hitler.

Dacă nu te pot digera, simt „uh, uh, uh” înăuntru ca Leonidas la Termopile,

identificând viermii, care sunt în jurul meu, cu creșterea valorii eozinofilelor mele

eu emit acid clorhidric în exces și nu mai dezinhibez pompa de protoni

cu disperarea unui Mazinger trimis gol de femeia bionică,

scuipând, cu previziunea lui Naja nigricollis, hectolitri de cianură

în fața oricui, deranjandu-mă, este condamnat să se lovească cu capul de perete.

Să înțeleg etosul vieții mele în absența ataraxiei

barbar care întâlnește un cetățean în corul anti-„poeziei”,

cu toții, fără excepție, veți fi forțați să vă alăturați unui grup

în meandrele labirintice ale bolii mele invective.

NĂSCUT ÎN SPATE

De ce tot scriu?

B., ca și Bangladesh, a avut

șaisprezece ani, pe pervaz

de la balconul unui liceu milanez,

dar șaisprezece ani nu erau de ajuns

pentru ca Dumnezeu să o îmbrățișeze în saltul ei.

R., ca şi România, avea

treisprezece ani, simțindu-se ca o sută,

și fără îngeri

a zburat lângă el.

E., la fel ca Ecuadorul, avea

treisprezece ani, fără Genova

i-a amintit de Quito,

în singurătatea rochiei sale

de firmă, s-a dezintegrat.

C., ca și China, a avut

doisprezece ani, consumați rapid,

cu vedere spre un balcon

cu dorința de a nu vedea lumea,

aruncându-se în vârtejul

anxietăţii de performanţă.

Numele lor nu sunt dificile

pentru a fi uitate, sunt nume

– de parcă te-ai născut în spate,

zdrobit de cristalul

ferestrelor vieţii

sărind de pe asfalt.

AICI AUSTRIECII SUNT MAI SEVERI DECAT BORBONII

Austriacul, de adevărată descendență ariană, este foarte sever, nu se vrăjește,

“atenție tovarăși frânți”, cere flexibilitate maximă

pentru a readuce întreaga Europă la nouăzeci,

bombardează bursele din Milano absolut libere,

mai bine decât au făcut-o Radetzky sau Bava Beccaris.

Am putea încerca din nou cu o grevă a tutunului,

amestecarea hașișului cu marijuana cu detașare,

deși nu cred că greva la loterie ar funcționa,

suntem prea departe de revoltele din 1848,

acum toată națiunea încearcă să ajungă la dimineață,

visând să încaseze un dublu sau un cinci.

În speranța unei reveniri a dinastiei Bourbon

Milanezii nu sunt obișnuiți cu revoluția,

dau cu piciorul, cer, îți spun să te dai peste cap,

revenirea la birou a doua zi la serviciu,

neavând energia sicilienilor amabili,

singura regiune cu un statut special care să protesteze cu furci.

Aici austriecii sunt mai severi decât Bourbonii,

Merkel tună de la Bruxelles amenințănd cu rezoluții

ale Consiliului European, în care sunt plătiți supranațional

diferiții lideri ai uneia sau alteia, multinaționale,

indecis, cu rigoare stiintifica in intregime teutonă,

dacă să facă Grecia să intre în faliment sau o companie agricolă în Valcamonica.

Despre autor:

Ivan Pozzoni s-a născut în Monza în 1976. A introdus subiectul Drept și literatură în Italia. A publicat eseuri despre filosofii italieni și despre etica și teoria dreptului în lumea antică; a colaborat cu numeroase reviste italiene și internaționale. Mai multe culegeri de versuri au fost publicate între 2007 și 2018: Underground și Riserva Indiana, cu A&B Editrice, Versi Introversi, Mostri, Galata morente, Carmina non dant damen, Scarti di magazzino, Qui gli austriaci sono più severi dei Borboni, Cherchez la troika și La malattia invettiva cu Limina Mentis, Lame da rasoi, cu Joker, Il Guastatore, cu Cleup, Patroclo non deve morire, cu deComporre Edizioni, Kolektivne NSEAE cu Divinafollia. A fost fondator și director al revistei literare Il Guastatore – Quaderni ‘neon’-avanguardisti; a fost fondator și director al revistei literare L’Arrivista; a fost director executiv al revistei filosofice internaționale Información Filosófica; este sau a fost director al seriilor Esprit (Limina Mentis), Nidaba (Gilgamesh Edizioni) și Fuzzy (deComporre). A fondat aproximativ 15 edituri socialiste autogestionate. A scris/editat 150 de volume, a scris 1.000 de eseuri, a fondat o mișcare de avangardă (NeoN-Avanguardismul, susținut de Zygmunt Bauman), cu 1.000 de mișcăriști, și a redactat un antimanifest NeoN-Avanguardist. Este menționat în manuale universitare importante de istoria literaturii, istoriografie filosofică și în volume importante de critică literară. volumul său La malattia invettiva a câștigat Raduga, o mențiune din partea criticilor de la Montano și Strega. Este inclus în Atlasul poeților italieni contemporani al Universității din Bologna și este menționat de mai multe ori în principala revistă internațională de literatură, Gradiva. Versurile sale au fost traduse în 25 de limbi. În 2024, după șase ani de retragere totală din studiile academice, reintră în lumea artei italiene și fondează colectivul NSEAE (Nuova socio/etno/antropologia estetica) [https://kolektivnenseae.wordpress.com/].