Se simțea în mijlocul fetelor ca într-un ciclon. Îl asaltau cuvintele lor frivole, gândite parcă să-l provoace emoțional. După lunga călătorie din Oltenia până pe litoral, oboseala îl ajungea din urmă. Cu toate acestea, nu putea lăsa stindardul jos ‑ era singurul bărbat din grup.

Câștigaseră împreună o competiție de vânzări, iar premiul era un sejur la mare. Veniseră dintr-o zonă colinară, înconjurată de munți, astfel că marea era o tentație mult așteptată. Cazarea la hotel se făcuse pe numele fetelor ‑ el își uitase actele acasă.

Acum, pe seară, se relaxau cu toții la un pahar de „bună dispoziție”. Fetele îl invitaseră în camera lor, iar el acceptase, dorind să le impresioneze cu un număr de pantomimă. Aplauzele și zâmbetele îl recompensaseră din plin, dar discuțiile în răspăr și aprecierile tendențioase îl oboseau. Avea nevoie de aer. Parfumurile amestecate îi provocau un disconfort vag, iar emoția îl făcea să se simtă stingher. Se retrase discret pe verandă.

– Hei, unde fugi? se auzi vocea unei fete.

– Vin imediat, doar să iau puțin aer! răspunse el, fără să se întoarcă.

Răcoarea serii îi atinse obrazul, aducându-i o senzație de eliberare. Din depărtare, un țipăt brusc îi atrase atenția. Se aplecă peste balustradă, neatent. Picioarele îi alunecară și se prăbuși. Se agăță instinctiv de iederă, dar lujerii cedară sub greutatea lui. Căderea părea interminabilă. În apropierea blocului, crengile unui brad se întindeau ca o plasă nevăzută. Se izbi de ele, iar pomul îl aruncă mai departe, prin geamurile de la parter. Sticla se sparse cu zgomot. Se trezi într-o cameră întunecată.

– Eusebiu? se auzi vag, ca un ecou.

Timpul părea suspendat. Pe sub ușă, o fantă îngustă de lumină se strecura timid. Se ridică și pipăi pereții. Ușa era închisă. De afară, motoarele mașinilor treceau în viteză. La lumina farurilor, desluși conturul mobilei din interior ‑ stative compacte, ambalaje împrăștiate. Podeaua se mișcă brusc sub picioarele lui.

Un râs năvalnic răsună dintr-un colț al încăperii. Apoi, luminițe ca niște leduri începură să clipească în jurul său. Pulsau ritmic, ca o inimă. Era derutat. Speriat.

– Eusebiu! se auzi din nou, dar vocea părea distorsionată.

Podeaua se deplasa cu el, ca un mecanism nevăzut. Se izbi de un obstacol și căzu. Încercă să se ridice, dar întunericul îl înghițea. Ledurile se stinseră. Tăcere.

Se adună într-un colț, unde se simțea în siguranță. Își numără bătăile inimii. Încercă să strige, dar vocea îi era sugrumată de spaimă. Apoi, dintr-o dată, auzi chițăituri. Rozătoare. Mobila părea să respire. Lemnul foșnea, ca și cum s-ar fi exfoliat în fâșii. Între vis și realitate, linia devenea tot mai subțire. Cuburile de lemn se desfăceau, se mișcau, îl îmbrățișau ca niște brațe nevăzute. Îl legănau, îl azvârleau. Loviturile repetate îi împiedicau orice încercare de a distinge realitatea de halucinație. Se aruncă în față, fără să clipească. Nimeri pe o suprafață moale. Moleșeala îl cuprinse. Nu-i mai era frică. Adormi.

În vis, se afla într-un foișor, supraveghind tot ce se întâmpla în jurul său. Lovitura încasată îi provocase un șoc asemănător deschiderii unui al treilea ochi. Auzul îi devenise mai sensibil. Acum putea auzi rozătoarele mișcându-se prin cameră. Mobila se desfăcea, se răsturna, îl înghițea. Se simțea străin de sine însuși. Ca și cum timpul, dilatându-se, ar fi dat naștere unui alt eu. Un eu viguros. Un eu sublim. Un eu care se scufunda în neant.

– Eusebiu!

Vocea părea mai clară acum. Deschise ochii. Era întins pe podeaua rece a camerei de hotel. O fată îl veghea

– Ai leșinat! Ce s-a întâmplat? întrebă tânăra

Clipi de câteva ori, încercând să își recapete luciditatea. Privirile fetei îl urmăreau cu îngrijorare. Se ridică și cu voluptate o sărută.

– Cred că… am visat.

Era un nou el cel căruia subconștientul îi dăduse viață.

Despre autor:

Cristian Ovidiu Dinică (n. 1963) este absolvent al Facultății de Studii Economice din Craiova (1987). A debutat în 1977 în revista „Cutezătorii”, sub girul lui Ovidiu Zotta; în 1983 în volumul „Andra”, Mihai Stoian i-a publicat prima poezie.
Volume de autor:
– „Roșu Alternativ”, 2012;
– „Amintirile toamnei”, 2014;
– „Vitrina cu Vise”, 2018;
– „Nevoia de a fi Blând”, 2019.
Alte apariții editoriale: Antologia Societății Culturale Anton Pann, Antologia Asociației Scriitorilor pentru Promovarea Realizărilor Artistice, Galați, Antologia Editurii Singur, Antologia Poeților Vâlceni, Cultura Vâlceană, Povestea Vorbei, Nomen Artis, Boema, Oglinda Literară, Semnal, Negru pe Alb, Cronos, Convorbiri Literare, România Literară, Rotonda Valaha, Sintagme Literare, Cervantes, Oltart, Luceafărul din Vale, Povestea Vorbei, Taifas Literar.
Este prezent online în publicația electronică „Ecreator”, a poetului Ovidiu Roșianu, dar și pe „Cronopedia”, „Negru pe Alb”, „Însemne Culturale”, „Noduri și Semene”, „Agonia” și „Poeții Noștri”.
Este membru al „Ligii Scriitorilor din România” și al Societății Culturale „Anton Pann”. Din 2019 a devenit membru UZPR.
De asemenea, este cofondator al ziarului Clipa Literară, al Revistei Mirajul Oltului și al cenaclului cu același nume.