realizat de Alexandra Medaru

George Cornilă (n. 1986) este un scriitor român, având studii în Științe Politice și Publicitate. De-a lungul carierei a lucrat ca copywriter, jurnalist, secretar general de redacție și redactor-șef, în prezent fiind editor coordonator la Curtea Veche Publishing și editor la Matca Literară.

În calitate de scriitor, a apărut în numeroase antologii sau publicații culturale, însă nu s-a oprit doar la ele, ci a experimentat numeroase stiluri și curente, publicând și volume de sine stătătoare, printre care: Diluvium (ficțiune istorică), Expurgo (science-fiction), Arlequine și Entropic (realism magic), Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse (roman postmodernist) sau Cu dinții strânși (ficțiune transgresivă).

Pentru scrierile sale a primit numeroase premii literare și a fost nominalizat la multe altele. Iar începând cu anul 2022 a luat parte la atelierul Creative Writing Sundays, în calitate de antrenor.

Bună, George! Ultima oară am discutat acum patru ani tot în numărul din decembrie al revistei, după participarea la FILIT și relansarea romanului Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse (aici găsiți interviul). Acum tocmai a trecut Gaudeamus. Povestește-ne pe scurt ce s-a întâmplat în perioada dintre cele două. Cum a fost să treci de la statutul de autor Crux Publishing la cel de scriitor al Polirom?

Patru ani. Este incredibil câte se pot întâmpla în patru ani. Un maelstrom de evenimente, întâlniri și experiențe. Ne-ar trebui ore bune doar să le înșir pe toate. Sunt convins că fiecare a avut un rol în tot ce a urmat. Așa cum publicarea la Crux Publishing (Arlequine, în 2018) m-a așezat pe un drum care mi-a adus multe bucurii – și-mi va mai aduce, sunt sigur, căci mai avem proiecte împreună –, tot așa și publicarea la Polirom (Rezervația, în 2022) mi-a oferit accesul la un alt public. Sunt două momente cruciale pentru mine.

Un altul este apariția romanului Silex (Polirom, 2024), o carte scrisă din dorința de a fi liber, de a fi eu însumi, de a mă revărsa pe hârtie, cu bunele și relele mele, fără așteptări și fără a ține cont de vreo așa-zisă regulă. Mă gândeam că e posibil ca manuscrisul nici să nu fie acceptat spre publicare. Nu doar că a fost, dar a și adunat zeci de cronici elogioase, mi-a adus Premiul Radio România Cultural, Premiul Observator cultural, un premiu din partea Uniunii Scriitorilor și alte trei sau patru nominalizări. A fost inclus, în lectură proprie, în Fonoteca Societății Române de Radiodifuziune. Am fost invitat să vorbesc despre cartea aceasta în cadrul mai multor zeci de evenimente, la festivaluri din țară și din afară, la televiziune, la radio, la podcasturi, la cluburi de carte. Am văzut multe locuri splendide datorită Silexului și am întâlnit mulți oameni faini, iar în prezent sunt în discuții pentru traducerea sa în mai multe limbi.

Apoi, providențială a fost șansa pe care mi-au oferit-o Curtea Veche Publishing și Matca, șansa de a fi implicat în proiectele uneia dintre cele mai importante edituri din România și de a contribui la o revistă culturală cum alta n-a mai fost. Printre multe altele, împreună am făcut Book to Screen, primul evenimente de acest tip organizat vreodată la noi, festivalul NOD, care a rămas pentru mulți una dintre cele mai frumoase experiențe oferite de literatură (și care va avea o a doua ediție, între 24 și 27 septembrie 2026, la Brașov), și emisiunea „Matca. Literatură în direct“, în fiecare sâmbătă, de la ora 17.00, pe TVR Cultural.

Am făcut multe în acești patru ani, dar simt că suntem abia la început.     

În perioada asta ai devenit editor coordonator la Curtea Veche Publishing și editor la Matca Literară. Cum se combină munca de scriitor cu cea de editor?

Ceea ce le leagă este plăcerea de a lucra cu cărți, cu texte, cu idei. Totodată, devine necesară o separare a scriitorului de editor. Creierul se împarte în două. Nu poți citi textele altcuiva ca și cum le-ai fi scris tu, n-ai dreptul să impui propriul tău stil, propriile tale idei, pentru că trebuie să respecți individualitatea fiecăruia. În același timp, citind zeci de manuscrise, riști să te lași influențat de acestea. Nu e ușor să fii tu când scrii și să nu mai fii tu când redactezi. Însă dintotdeauna mi-am dorit să-mi petrec viața printre cărți și sunt bucuros că, iată, pot s-o fac. 

De asemenea, coordonezi proiectul Book to Screen, unde scriitorii se întâlnesc cu oameni din lumea filmului. Cum a apărut ideea acestui proiect și ce-ai vrea să ne spui în plus despre el?

Ideea Book to Screen a venit dintr-o necesitate, pentru că în România nu exista așa ceva, în condițiile în care la Frankfurter Buchmesse, spre exemplu, există un program book-to-screen încă de acum douăzeci de ani. La Hollywood se produc ecranizări pe bandă rulantă, platformele de streaming sunt, iarăși, pline de adaptări. Cererea de conținut este uriașă, iar cărțile autorilor români sunt cât se poate de ofertante, doar că la noi cele două lumi, cea literară și cea a filmului, comunicau prea puțin. Asta am vrut să schimbăm.

În parteneriat cu PRO TV, VOYO, Cinemascop, UNATC, AER, APF, MNLR și Cărturești, în cadrul Bookfest, Les Films de Cannes à Bucarest, American Independet Film Festival (AIFF) sau CineMAiubit, am organizat până acum patru ediții și sperăm s-o ținem tot așa, până nu trece an fără să vedem pe marile sau micile ecrane măcar câteva adaptări după operele scriitorilor români contemporani.

Noi credem într-un ecosistem cultural, în care industriile nu sunt separate. Literatura, teatrul, filmul, muzica, artele plastice trebuie să crească împreună, să se completeze, să se sprijine una pe cealaltă.

Data trecută am vorbit foarte mult despre Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse. Acum mi-ar plăcea să îmi spui câte ceva despre celalalte romane ale tale. Care este preferatul tău? Și de ce?

Știi doar cât de greu este să-ți alegi o carte preferată dintre cele pe care le-ai scris. De toate mă leagă ceva. Fără Cu dinții strânși probabil nu ar mai fi existat așa-zisa mea carieră literară. E cartea care m-a salvat din multe puncte de vedere. Miezul nopții, scris după un hiat de ani întregi, a marcat pentru mine momentul în care am simțit că n-aș mai putea trăi fără să scriu. Regele lupilor a fost o uriașă distracție și mi-a permis să mă reconectez cu toate vechile mele pasiuni. Expurgo a stârnit mari controverse și discuții aparent interminabile. Diluvium îmi este foarte dragă, pentru că înfățișează o lume care n-a încetat să mă fascineze. Hasdeu. Duhuri mi-a permis să mă pun în pielea unui geniu. Iar Silex, așa cum am spus mai devreme, mi-a oferit mai mult decât credeam posibil în mica noastră lume a literelor. 

Dar care dintre ele te-a solicitat cel mai mult? Care cel mai puțin?

Duhuri a fost scris cu o ușurință surprinzătoare, parcă la patru mâini. Silex s-a construit de-a lungul mai multor ani, dar odată ce am pornit am scris cu o uriașă poftă până la punctul final. Grele au fost cele care au presupus multă muncă de documentare, cutreierat librării, anticariate, biblioteci și arhive, dar cel mai tare mă solicită romanul la care lucrez acum, despre care nu pot spune prea multe pentru că nu știu prea multe.

Dacă ar fi să alegi un personaj preferat din ele pe cine ai alege și de ce? Și care personaj ți-a plăcut cel mai puțin să îl scrii și care ar fi motivul?

Să alegi un personaj preferat e la fel de greu cum e să alegi o carte preferată. Aș putea spune Swann din Miezul nopții, pentru că este, poate, cel mai bun personaj pe care l-am creat până acum, sau Joszef din Diluvium, pentru că, având un dar care-i totodată un blestem, îmi este foarte drag, sau protagonistul fără nume din Silex, pentru că seamănă cu mine și, măcar din când în când, e bine să ne placă de noi înșine. La polul opus, probabil Dejan Mirković din Miezul nopții, pentru că reprezintă războiul, iar războiul este cel mai rău lucru care se poate întâmpla.

Să zicem că ești la prima întâlnire cu un cititor și ar trebui să recomanzi o carte a ta. Pe care ai alege-o? Ar fi un science-fiction? Un realism magic? Sau ce anume?

Depinde de cititor. Diferențele între cărțile mele sunt enorme. Unui amator de istorie i-aș da Diluvium, unui iubitor de fantastic i-aș da Rezervația, unui biblioman i-aș da Silex. I-aș mai putea recomanda și alte cărți, mai bune decât ale mele.

Am vorbit despre cărți vechi, dar acum ar trebui să trecem și la proiecte viitoare. Ai spus că ai ceva în lucru. Când să așteptăm un roman sau un volum de proză scurtă nou?

Romanul la care am început să lucrez la sfârșitul anului trecut va fi cu totul diferit nu doar de Silex, ci de orice am scris până acum. E o mare provocare pentru mine, dar tocmai de provocări am nevoie, pentru că simt în permanență nevoia să învăț, să devin o versiune superioară a mea, să-mi forțez limitele. Rămâne de văzut dacă voi fi în stare să-l duc până la capăt așa cum mi l-am închipuit. Mi-e greu să cred că va putea ieși în lume înainte de 2027.   

De la Curtea Veche Publishing la ce să ne așteptăm pe viitor?

Să primiți în continuare titluri excelente dintr-o multitudine de domenii. Cu bogăția de colecții și imprinturi sub umbrela CVP, sunt o mulțime de cărți care abia așteaptă să ajungă la voi. Cât despre Matca, avem o serie de proiecte în curs, așa că și de acolo vor veni câteva surprize și, așa cum v-am obișnuit, unele lucruri care nu s-au mai făcut până acum. Rămâneți cu ochii pe noi.  

Alte planuri mai sunt în lucru? Ne poți spune câte ceva?

Ne dorim să continuăm toate proiectele începute, să lansăm următorul număr Matca în primăvară, să organizăm în continuare Book to Screen – poate chiar să avem și o ediție internațională –, să oferim ceva nou cu fiecare episod al emisiunii „Matca“, să avem în toamnă un NOD la fel de frumos ca cel de anul acesta. Să ne iasă toate câte sunt acum în stadii incipiente sau doar idei nebunești. În plus, mi-ar plăcea să mai scriu.    

Îți mulțumim pentru interviu și multă baftă în continuare!