Interviu cu George Cornilă, autorul romanului „Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse”

(realizat de Alexandra Medaru)

Scriitorul George Cornilă a participat la FILIT recent. Cu această ocazie, i-am cerut acestuia să ne răspundă la câteva întrebări. Mai jos puteți parcurge un interviu în exclusivitate cu autorul romanului „Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse”, reeditat la editura Crux Publishing în 2021.

Bună, George! Ultima perioadă a fost marcată de evenimente importante. Ai participat la FILIT, ai relansat un roman. Cum au fost aceste experiențe pentru tine?

Bună, Alexandra! Într-adevăr, a fost o perioadă foarte încărcată, cu activitate intensă, așa cum ar trebui să fie mereu și întocmai cum visam cândva. Despre FILIT nu aș putea rosti vreodată suficiente cuvinte de laudă. Este poate cel mai important festival literar din Estul Europei și mărturisesc că la fața locului amploarea acestuia, scara la care se desfășoară totul, este cu adevărat copleșitoare. O organizare impecabilă — vorbim aici despre în jur de o sută de evenimente —, invitați dintre autorii pe care nici nu mă gândeam vreodată că-i voi putea întâlni și o atmosferă efervescentă cum nu se poate înfiripa decât într-un astfel de mediu. Pretutindeni, la Casa Muzeelor, la Casa de Cultură, la Teatru, în lobby-ul hotelului, la terase se vorbea doar despre literatură și doar literatură am respirat toți de-a lungul celor cinci zile. Peste toate, sentimentul că mă găseam printre cei de-o specie cu mine. FILIT este în același timp un eveniment și o stare de spirit, iar pe durata desfășurării sale devine centrul universului nostru.
Toamna aceasta a fost cu adevărat memorabilă, căci, deși FILIT-ul mi-ar fi oferit suficientă hrană spirituală pentru un an întreg, la nici două săptămâni de la revenirea mea în București, am relansat romanul „Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse”. De ce ar fi acesta un eveniment de mare importanță pentru mine? Pentru că romanul cu pricina a fost cel după finalizarea căruia am simțit pentru întâia oară că nu aș mai putea trăi fără scris. Construit de-a lungul a doi ani și a sute de experiențe personale, mi-a impus un stil de viață de care nu am vrut / nu am putut să mă mai desprind. Este o carte de care mi-a fost dor și pe care mi-am dorit mult să o văd din nou pe rafturi.

„Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse” se bazează pe tehnica fluxului conștiinței. Cât de dificil a fost procesul de a săpa atât de adânc în psihicul uman?

Povestea s-a scris de la sine, așa cum cred că trebuie să se întâmple. Nu a fost nimic forțat, doar am trăit și am scris. Un lucru a condus mereu la altul, căci așa ne funcționează mintea. Singura parte care a presupus o serie de provocări a fost documentarea, întrucât am ținut ca aceasta să nu aibă doar o latură livrescă. Am căutat, așadar, să văd cu ochii mei și să trăiesc pe propria piele, iar faptul că încă am mai rămas întreg să și aștern pe hârtie toate câte am absorbit s-a datorat doar unui mare noroc. Odată acumulat acest uriaș volum de informații — peripeții trăite, oameni întâlniți, povești ascultate, locuri vizitate, cărți citite —, legăturile s-au făcut de la sine.

Dincolo de experiență, romanul recent reeditat este și o frescă a lumii occidentale. De unde interesul pentru Amsterdam și această societate?

Trei sunt pietrele de temelie ale acestei cărți: legătura personală cu Țările de Jos, atracția firească față de Occident și fascinația pentru abscons și imund.
Familia mea are o ramură olandeză, oameni cu sânge batav în vene, care s-au născut și au trăit acolo întreaga lor viață, oameni cu povești formidabile care trebuiau spuse. Astfel, m-am simțit întotdeauna apropiat de Olanda, o țară întru totul năucitoare. La vârsta de douăzeci și cinci de ani, simțind că viitorul mă aștepta în altă parte, mi-am dat demisia din corporația pentru care lucram, mi-am luat rucsacul în spate și m-am suit într-un avion spre Eindhoven. Într-un mod mai puțin lesne de înțeles, am greșit și am avut dreptate în același timp, căci viitorul meu nu era acolo, însă fără acea experiență n-aș fi scris „Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse”, nu aș fi avut cum, nici măcar nu mi-ar fi trecut prin cap, iar fără acea carte poate că nu ar fi urmat altele. Timpul relativ scurt petrecut în Țările de Jos mi-a schimbat iremediabil destinul. Așa se leagă lucrurile.
Dintotdeauna mi-am dorit să văd lumea, încă de la primele călătorii săvârșite de tatăl meu în Occident, la sfârșitul anilor ’80, când eram de-o șchioapă și astfel nu aveam capacitatea de a înțelege astfel de lucruri. Dorința însă s-a înfiripat, căci emoționalul premerge întotdeauna rațiunii. Aveam douăzeci și unu de ani când am ieșit pentru prima oară din țară. Eram halucinat, aș fi vrut s-o țin dintr-o călătorie în alta. Ascultasem atâția ani poveștile tatălui meu și citisem atât de mult despre lumea largă, încât am ajuns la concluzia că a călători era scopul suprem, cea mai bună modalitate de a-ți petrece timpul și a-ți cheltui banii. Am găsit însă o lume fundamental diferită de cea închipuită. Am trăit dezamăgiri, dar și încântări nebănuite și am învățat să aleg destinații ascunse și cărări mai puțin bătătorite.
Căutând să văd lucrurile în reala lor profunzime, să le văd toate fațetele, atras de ce este ascuns la prima vedere și, nu în ultimul rând, de tot ce e decăzut, părăsit, necomercial, am vrut să prezint lumea occidentală așa cum este în realitate — cu premisa arogantă că realitatea mea este singura aievea —, prin poveștile nespuse ale oamenilor nevăzuți, prin visurile și iluziile lor. „Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse” este o poveste despre frumos și urât, despre iadul mascat de multe ori în paradis.

Ai demonstrat că ești un scriitor polivalent prin scrierile extrem de diverse. Ce te inspiră să scrii și cum îți adaptezi stilul de la un roman la altul?

Inspirația vine de oriunde. Nu există aspect al vieții prea mărunt pentru a nu putea fi transpus în literatură. Nu am suferit niciodată de celebrul „writer’s block”. Dușmanul meu a fost mereu, ca pentru toți, timpul. Diversitatea scrierilor mele se datorează multitudinii de pasiuni pe care le am. Literatură, biologie, istorie, mitologie, pictură, cinematografie, precum și o serie de altele mai mărunte și mai greu de explicat într-un singur cuvânt. A devenit un clișeu sintagma „scrie cartea pe care ți-ai dori să o citești”, dar asta fac în permanență, mă străduiesc să scriu acea carte pe care mi-aș dori să o găsesc pe raftul unei librării și care să-mi vorbească, să astupe un gol dintr-o viață de altfel plină.
Stilul se pliază de la sine pe povestea în curs, este poate un fel de „method writing”, prin care încerc să mă transpun în lumea cărții respective. Obișnuiesc ca de-a lungul perioadei în care lucrez la un text să creez un fel de balon în jurul meu prin lecturi, vizionări, călătorii și experiențe de toate felurile, inclusiv culinare sau bahice, care sunt strict legate de lumea pe care doresc să o aștern pe hârtie. Astfel, pot spune că am trăit în Antichitate, în Evul Mediu, în Epoca Fanariotă, în secolul al XXII-lea. Citind, trăim mai mult vieți, nu? Ei bine, scriind, numărul acestora crește exponențial.

De-a lungul timpului, ai abordat și literatura fantastică și științifico-fantastică. Dintre cele două pe care o preferi și de ce?

În mod clar literatura fantastică, în special cea necanonică. Preferatul meu rămâne însă realismul magic, deși mulți l-ar considera astăzi perimat. Prozele mele științifico-fantastice sunt puține, o distopie, vreo două explorări ale impactului inteligenței artificiale și câteva închipuiri fantasmagorice ale unui viitor îndepărtat. SF-ul mi se pare rece, esențialmente rațional, un gen potrivit unei minți care funcționează altfel decât a mea. Apreciez un SF bun — aș avea multe exemple de dat —, dar nu aud nicio chemare de acolo.

Acum ești un scriitor consacrat. Cum a fost drumul până la consacrare și ce i-ai recomanda unui scriitor debutant?

Genul acesta de afirmații mă pun mereu în dificultate. Nu știu în ce măsură sunt ceea ce s-ar numi „un scriitor consacrat”. Poate și pentru că m-am gândit mereu că un scriitor consacrat ar trebui să fie un scriitor profesionist, iar un scriitor profesionist ar trebui să trăiască din scris. În această accepție însă, România ar avea extrem de puțini scriitori „consacrați”.
Despre mine pot spune doar că, după cincisprezece ani în care mă mișc prin lumea aceasta, nu mai sunt, cred, un anonim absolut. În continuare îmi doresc mai mult decât orice ca scrierile mele să ajungă la cât mai mulți oameni, în speranța că astfel aș reuși să îi găsesc pe cei care așteptau o carte precum una sau alta dintre cele scrise de mine. Lor vreau să le vorbesc, celor care sunt versiuni ale mele, împrăștiate prin spațiile vaste ale lumii noastre.
Spunând acestea, nu consider că sunt în măsură să dau vreun sfat. Mai am un drum lung în față și dacă aș muri mâine nu m-aș considera împăcat cu ce am făcut până acum, mulțumit de ce am lăsat în urmă. Voi încerca, totuși, să împărtășesc câte ceva din ce am învățat până în această etapă a călătoriei mele. Din nou, va suna a clișeu, dar poate unele clișee există tocmai pentru că surprind un adevăr. Așadar, aș sfătui pe oricine, din orice domeniu, să nu se dea bătut. Cel mai adesea, drumul este neașteptat de lung, sinuos și obositor. De fapt, e un drum la al cărui capăt nu poți ajunge niciodată, căci destinația este o linie a orizontului care se retrasează cu fiecare pas al tău.
Scrie ce dorești să scrii, ce te frământă, ce te împlinește, convins fiind că există cineva care așteaptă să apară o carte precum cea la care trudești tu. Nu te gândi că ai putea să mulțumești vreodată pe toată lumea, căci acest lucru este, evident, imposibil. Nu căuta să publici tot ce scrii. Este o greșeală căreia îi cădem pradă mulți dintre noi, căci scrierile noastre ni se par, cel puțin pentru o vreme, desăvârșite. Unele dintre ele însă ar trebui să fie doar ciorne care să ajute la scrierea unei cărți mai bune. O carte publicată nu mai poate fi „dezpublicată”.

Sunt autori care țin cursuri de scriere creativă. Ți-ar plăcea să ții un asemenea curs și cum ar fi el?

Revenim la discuția despre consacrare. Spre surprinderea mea, mi s-a propus, în repetate rânduri, să țin un astfel de curs. Deși de multe ori m-am gândit la o carieră universitară — nu este exclus ca acest lucru să prindă contur la un moment dat —, am avut mereu teama că aș înșirui doar platitudini și, mai rău, că aș fi privit ca un impostor. Cine este acest Cornilă să ne spună nouă cum să scriem? Ce a reușit el până acum ca să justifice poziționarea lui deasupra noastră, a celor care abia începem să bâjbâim prin această ciclopică lume a literelor? Există o multitudine de astfel de cursuri, ținute de autori pe care eu i-aș numi consacrați. Sunt convins că ei ar avea lucruri mult mai relevante de spus.
Dacă stăm să ne gândim însă, ce este creativitatea? Cum poți învăța pe cineva să fie creativ? Este vorba aici despre meșteșugul mânuirii cuvintelor? Despre modul în care abordezi în chip original un subiect? Despre felul în care gândești? Oricât de asemănătoare ar fi poveștile noastre, noi înșine suntem unici. Creativitatea nu ar însemna decât să te lași în voia propriei unicități.

Am vorbit despre romanul recent reeditat, dar să vorbim și despre planurile de viitor. Ce ne pregătești în continuare?

După cum am amintit mai devreme, îmi place să călătoresc, lumea este prea vastă și are prea multe de oferit ca omul să rămână într-un singur loc. Deși am vizitat vreo douăzeci de țări, două au fost experiențele mele transfrontaliere marcante: Amsterdam și Londra. Dacă primul mi-a dat „Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse”, a doua, leviatanul a cărui burtă mi-a fost casă pentru o vreme, se va face responsabilă pentru un alt volum, intitulat, cel puțin deocamdată, „Blues pentru East End”.
De asemenea, este posibil să avem o nouă traducere din universul Robert E. Howard. Sper doar că până atunci ne vom vindeca și vom putea să ne vedem față în față, să ne strângem mâinile, să ne îmbrățișăm, așa cum o făceam până nu demult.

Mulțumim mult pentru discuție! Și mult succes în continuare!

Vă mulțumesc la rându-mi și vă întorc urările de bine.

2 gânduri despre “Interviu cu George Cornilă, autorul romanului „Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s