1. Stea înlănțuită

furtuni fierbinți corup soarele

din adâncuri reacții continue îl înlănțuie

focului,

muzica sa este ascultată,

ritmul consecvent zbuciumului

colorează tăcerea,

comută emoții spațiului reconfigurat,

materia hrănește energiile,

din colaps desprins

se aruncă în propriul haos,

timpul său se prăbușește intern

creează orizonturi depărtării.

        2) Cosmonautul viitorului

iubește, întinderile îl atrag,

rupe frânturi universului

să-și satisfacă curiozitatea,

ca un copil se bucură de viteze super-cuantice,

firea sa se recreează cu intensitatea iubirii

este sclav cunoașterii, limitele îl ispitesc,

caută cauze scormonește în computere nemulțumit

de cenzura impusă acolo unde explicațiile depășesc

fizici cuantice,

visele sale cuceresc timpul,

crede în reversibilitatea universului

străbătut de întuneric,

călătoriile temporale nu-i sunt incertitudini,

cunoaște multiplul funcțional al nodurilor galactice,

curajos

poate străbate găurile negre ca și cum ar deține secretele

evadării

în spațiul multidimensional,

este învingător asemenea demiurgului și totuși om.

3) Infinit

de la un cat la altul

acumulări de stânci și pietre

plutesc alături de mari aglomerări ale materiei tăcute,

în fața imensității de tăcere stelele sunt asemenea

unor stații temporale,

arde liniștea născătoare de lumi necunoscute și efemere

multiple dimensiuni abstracte ochiului se întrec să cuprindă

zbuciumul facerii,

capătul lumii se întinde

precum norii sălbatici dar luminoși,

infinitul are sens când frământarea este purtătoare de viață.

                 4) Spațiul și timpul

Un câmp infinit te absoarbe

ca pe un fir de praf

ești la îndemâna sa,

devii discret iar cuvintele sunt total sugrumate,

soarele te însoțește obositor,

în spațiul parcurs te simți controlat

precum un element de decor dintr-un timp

al sunetelor înghițite.

             5) Ochiul

brusc un vultur

mi-a strivit retina

a intrat în lumină fără să o topească

și ochiul drept a devenit al lui

în el este cel ce se naște urmat de cel ce vine

cel ce se naște a strigat puternic

și cel ce îl urmează devine tot vultur

acum ochiul stâng plânge cu ochiul drept

adunați în retina ce-mi crește

în frunte

Despre autor:

Cristian Ovidiu Dinică (n. 1963) este absolvent al Facultății de Studii Economice din Craiova (1987). A debutat în 1977 în revista „Cutezătorii”, sub girul lui Ovidiu Zotta; în 1983 în volumul „Andra”, Mihai Stoian i-a publicat prima poezie.
Volume de autor:
– „Roșu Alternativ”, 2012;
– „Amintirile toamnei”, 2014;
– „Vitrina cu Vise”, 2018;
– „Nevoia de a fi Blând”, 2019.
Alte apariții editoriale: Antologia Societății Culturale Anton Pann, Antologia Asociației Scriitorilor pentru Promovarea Realizărilor Artistice, Galați, Antologia Editurii Singur, Antologia Poeților Vâlceni, Cultura Vâlceană, Povestea Vorbei, Nomen Artis, Boema, Oglinda Literară, Semnal, Negru pe Alb, Cronos, Convorbiri Literare, România Literară, Rotonda Valaha, Sintagme Literare, Cervantes, Oltart, Luceafărul din Vale, Povestea Vorbei, Taifas Literar.
Este prezent online în publicația electronică „Ecreator”, a poetului Ovidiu Roșianu, dar și pe „Cronopedia”, „Negru pe Alb”, „Însemne Culturale”, „Noduri și Semene”, „Agonia” și „Poeții Noștri”.
Este membru al „Ligii Scriitorilor din România” și al Societății Culturale „Anton Pann”. Din 2019 a devenit membru UZPR.
De asemenea, este cofondator al ziarului Clipa Literară, al Revistei Mirajul Oltului și al cenaclului cu același nume.