XXXVIII În grădină se adună ca frunzele uscate amintirile. La sfârșitul după-amiezii un suspin destramă memoria. Totul se năruie în concertul florilor pe care timpul îl aprinde. În ruine, o pasăre ciugulește uitarea și cântecul ei rătăcit se hrănește din tăcere. Acum, etern, vei asculta roua care avansează printre umbrele copacilor. În crăpăturile sale umede renaște insecta care țese abisul unde vor răsări cuvintele. XXXIV … Continuă să citești Poeme
conundrum tip singurătate de ce las oamenii să îmi împletească părul cum vor să mă tragă de oase apoi să le contorsioneze știu că aș fi o echibană frumoasă dacă mi-ai roti rotula mi-ai pune femurul în floare apoi mi-ai scapără ochii o să fiu un cadavru milos o să le pară oamenilor că am aripi că e păcat ce păcat a ofilit prea tânără … Continuă să citești Poeme
dr. senectus ochii încercuiți de dune radiografiază filmul în lumina soarelui, pe seama unei căutări abisale (resortul încorporator al vieții sale). privește printr-un caleidoscop solstițial de amintiri, arde imagini, neclintiri, în pragul unei porți cibernetice și găsește disperări și dispersări. cu dispersările nu-i de glumă când ataci realități și bazele unor piloni mnezici de sprijin esențiali – nu îl întreba de ce, e victima unui … Continuă să citești Poezii din volumul nepublicat ,,mișcarea browniană”
Virginia Woolf este considerată una dintre pietrele de temelie ale ficțiunii moderniste britanice, în special datorită stăpânirii sale asupra tehnicii moderniste a fluxului conștiinței, care i-a permis să ofere perspective psihologice complexe asupra personajelor din lucrările sale. Așa cum argumenta în eseul său critic Modern Fiction, în care îi acuza pe scriitorii edwardieni de materialism din cauza preocupării lor pentru trup mai degrabă decât pentru … Continuă să citești Virginia Woolf – fragmentarism și pluriperspectivism în Valurile
Îmbrățișare Înșurubăm dor, la mese rotunde ne strângem. Embrace We fasten yearning, gathering at round tables. Facsimile Zadarul invită, ani duși, trezire pe alb. Facsimiles Hollowness inviting, years gone by, awakening over white. Vârtelniță Înalță trasoare, zmei flutură depărtarea. Reel Raising tracers, kites flutter the remoteness. Libertate Arpegii de stea îndoită la cald, colaj. Freedom Arpeggios of star bent in hotness, collage. Eleganță Solitudinea zvâcnește-n … Continuă să citești Colaj poeme de Paula Bârsan din Ireductibil, volum în lucru
dincolo de mii de kilometri oriunde merg oriunde sunt port cu mine tricoul tău negru pe care am decis că n-o să-l spăl niciodată așa îmi pot închipui că nu-și va primi vreodată botezul curățirea iertarea sau mai știu eu ce baliverne așa îmi pot închipui că mirosul tău e încă pe el și va rămâne acolo zile săptămâni luni așa știu că ești cu … Continuă să citești Poeme
În somn îți era teamăca atunci când ai uitat mănușile în taxiul ce te-a dus la garăEra prea frig să mai alergi după mașinăai preferat să urci în vagonul ce te-a purtatla o altă adresă.Vuiaucopacii loviți de viscolmuzica lor era stranie la fel de ciudată ca și chipul îmbătrânit ce ți-a ieșit în cale.Fața era a bătrânei ce teprivea ca și când ai fi fost … Continuă să citești Noapte cu picioarele goale
Primăvara primăvara a dat buzna ciudat între literele mele albe și nepieptănate tu ai luat cu tine tot verdele și ai ieșit de sub piele ca o felină gata de atac starea de zi și de noapte produce cenușă-n poeme și uneori cărbuni cu foile roșii ghioceii de lângă prăpastie nu sunt ai mei nici cuvintele eretice din floarea de salcâm veșnica fugă mă-mpinge afară … Continuă să citești Poezii
i never felt beautiful enoughgood enoughașa că orice ai avea să îmi spui nu va întrece ce mi-am spus deja când stau singură mă gândesc la tot ce aș vrea să îți zic dar nu o facpentru că tu ești tot ce eu nu am fost vreodată când stau singură învârt pe degete o mie de scenariiprobabil de asta scriu poveștiprobabil de asta scriu romane … Continuă să citești doar scrisul mai salvează ceva
CERUL, CITRICĂ ARDOARE Mă uitam la nori ca la niște săruturi dulci ale primăverii albastre și calde pe care cerul, cu citrica lui ardoare, o lumina și inventa sonate pe ruine de mare, nisip și foc. Mâinile tale erau sunete line plutind. Încă nu știam să-ți scriu, nici să-mi scriu. Știam că ești tăcere, instinct, ceața buzelor tale mă popula și te inventa în sărutul … Continuă să citești Versuri
