Viața ca o proezie. Calea spre vindecare de la poezie la proză.

Să fi avut vreo 9-10 ani când m-am apucat să scriu poezie. Catrene copilărești, cu rime previzibile, pe care tot încercam să le transform în cântece, dar uitam mereu linia melodică, căci nu aveam cu ce să mă înregistrez. Asta mă frustra teribil. Dar cântatul cel mai probabil nu era pentru mine oricum.  Abia pe la 12 ani, am descoperit rima albă. Și asta mi-a … Continuă să citești Viața ca o proezie. Calea spre vindecare de la poezie la proză.

Despre dragoste

Pe țigănește nu există „te iubesc”. Are doi înlocuitori: unu- „dukkhal man o ilo anda tute”(=mă doare inima de tine) și doi- „kamav tu”(=te vreau/doresc). Și prin asta se explică toată iubirea mea. Durere și dorință, astea sunt dimensiunile între care mă zbat și din care încă îmi pare complet imposibil să ies vreodată. Sunt dimensiuni care se ating una pe alta, nu sunt nici … Continuă să citești Despre dragoste