Secretul Agatei

Gurile rele spuneau că Agata făcuse un pact cu diavolul. O făcuse pentru că se îndrăgostise de casă, iar sentimentul acesta fusese reciproc. De cum dăduse cu ochii de clădire – o minunăție de conac interbelic lăsat în paragină – rămăsese încremenită în loc. Ore în șir studiase acoperișul cu olane cenușii, pereții sufocați de iederă agățătoare și ferestrele umbrite de draperii de brocart, prin … Continuă să citești Secretul Agatei

Letiția

Când pisica mi-a aterizat în poală, stăteam degeaba, așezat în fotoliul meu de răchită, cu picioarele sprijinite de balustradă. Inițial am presupus că stătuse la pândă în frunziș, la adăpostul umbrelor care se țeseau printre crengile copacilor. Apoi, văzând că nu se mișcă nicio frunză, că nu vibrează nicio cracă, am realizat că venea de undeva de sus, de la trei sau patru. Poate că … Continuă să citești Letiția

Ziua în care m-am decis să mor

Prima dată am vrut să mor vara trecută. Era fix după divorț. Mă cuprinsese o calmitate aparte în după-amiaza aceea, ca și cum m-aș fi aflat în mijlocul unei tornade. Lumea din jur se destrăma, se prăbușea în vârtejuri, dar în interiorul meu nimic nu se mișca. Am bătut străzile o perioadă, fără de țintă, până când soarele a început să-și liniștească dogoarea. M-am uitat … Continuă să citești Ziua în care m-am decis să mor