Ioana Cosma Cursă lungă Era miros de zefir în aerul vălurit ca-ntr-o apă mișcată încă nu se luminase, era ora ei preferată, când, odată cu pescarii şi gunoierii, se îmbrăca grăbită și se-arunca în orașul tăcut ca într-o scorbură gri. Acum se despuia, hainele îi cădeau ca niște mărgele de sticlă pe nisipul rece, totul se auzea tare, marea cânta un leneș vals, mușchii încordați … Continuă să citești Poeme