I. Stelele uitării Și vei pleca cum pleacă vapoarele din gări fără ape, cu un salut risipit în batista unei clipe. Vei privi cerul ca pe o hartă greșită, unde stelele nu mai duc nicăieri, iar numele meu va fi o constelație stinsă, pe care nu o mai recunoști. Poate atunci vor cădea din tine lacrimi reci, rotunde, străine, ca niște monede aruncate în fântâna … Continuă să citești Poeme