I. Stelele uitării Și vei pleca
cum pleacă vapoarele din gări fără ape, cu un salut risipit
în batista unei clipe. Vei privi cerul
ca pe o hartă greșită,
unde stelele nu mai duc nicăieri,
iar numele meu
va fi o constelație stinsă,
pe care nu o mai recunoști. Poate atunci
vor cădea din tine
lacrimi reci, rotunde, străine,
ca niște monede aruncate
în fântâna unei amintiri
care nu mai promite nimic. Voi număra pașii nopții
după ritmul … Continuă să citești Poeme