Bunica avea o casă la marginea pădurii. De fapt, era ultima casă de pe ultima uliță din satul care adăpostea vreo patru sute de suflete, plus-minus. Noroc și ghinion – obișnuia să zică, să locuiești aici. Cu greu ajunge poștașul, biserica e departe, iar prima alimentară se află la vreo jumătate de ceas. Dar liniștea… oh, liniștea codrului, când verde, când uscat, nu putea fi … Continuă să citești Casa de la marginea pădurii

Capitolul I Odaia “Lena, dacă citești scrisoarea asta, înseamnă că ai ajuns în odaie. Nu-ți fie frică.  Nu ai pierdut nimic, încă. Un sfat numai să-l ții minte: nu-l lăsa să plece definitiv. Știi despre cine vorbesc!” – 10 Mai, 2031          Atât scria pe bucata aia de hârtie mototolită, proaspăt găsită într-o carte din casa bunicilor. Era pentru prima oară când călcam aici. Pentru … Continuă să citești Odaia din memorie

Când se deschidea ușa cu putere, știam că a venit acasă. Mai știam că este în ogradă și pentru că simțeam ceva, ceva care rar mă părăsea la acea vreme. Târziu, în anii adolescenței, am înțeles că ceea ce simțeam era frică. Parcă-mi paraliza corpul, parcă aș fi plâns doar pe interior, fiindcă cu voce tare nu puteam să o fac. Știam că el, bărbatul … Continuă să citești Am ales să îl iert pe tata