Noi începuturi

Scriu aceste rânduri în ajun de Anul Nou, însă ele vor apărea în paginile revistei abia în 2021. Cu toate acestea, încep prin a vă ura să aveți parte de un an mai bun ca precedentul și mai plin de speranță, un cuvânt ce însoțește și revista pentru care avem planuri noi la început de an.
Un prim pas îl facem în acest număr în care adăugăm literaturii române și literatură străină, căci P(RO)EZIA este despre literatura de oriunde, atâta vreme cât aceasta se ridică la standardele setate la începutul publicației. Urmează pași și în alte direcții, căci dorim să aducem în paginile revistei noastre nu numai proză ori poezie, ci și articole despre evenimente literare și noi apariții editoriale, precum și interviuri cu oameni care schimbă literatura română, și de aceea sperăm ca în numărul 3 al revistei să realizăm măcar o parte din ceea ce ne propunem.
Totuși nu vrem să divulgăm prea multe, pentru că preferăm să lăsăm rezultatele să vorbească de la sine. De aceea, mă voi rezuma la ce aduce numărul acesta, în paginile căruia nu numai literatura străină prin Mario MELÉNDEZ MUÑOZ și Márcia BATISTA RAMOS constituie un nou început, ci și apariția unei prime proze scrise de Cristian Ovidiu DINICĂ pe care am ales-o pentru sentimentalismul narativ.
Însă cea mai de preț realizare a revistei în numărul acesta o constituie decizia de a lua la bord doi colaboratori permanenți, și anume pe Andrei IORGA care se alătură în calitate de consultant literar și pe Robert C. TÖKÖLYI care se va ocupa de rubrica „Restituiri biografice”, ajunsă în acest număr la cea de-a doua ediție.
Vrem ca anul ce vine să fie fructuos pentru publicație și pentru promovarea tinerelor talente și a autorilor consacrați, și astfel trebuie să menționez că suntem constant în căutare de noi colaboratori ocazionali sau permanenți, așteptând propunerile voastre de colaborare la adresa de email a revistei: revistaproezia@gmail.com.
Închei prin a vă ura lectură plăcută și un An Nou bogat în realizări de orice fel!

Despre autoare:

Alexandra MEDARU (n. 1988; București) este scriitoare de literatură fantastică și realistă (proză, dramă, poezie), critic literar și editor, fiind colaborator permanent al e-revistei EgoPHobia unde conduce două rubrici, Arena culturală: cartea și filmul (în calitate de critic literar) și Lecturi potrivite / recomandate de Alexandra (în calitate de editor).
A publicat un volum liric, Demoni și demiurgi (Editura EIKON, 2017), poezie în volumul Tramvaiul Poeziei (Editura Paralela 45, 2019) și proză în antologiile Eroi fără voie (Ed. Millennium Books, 2015) și Centenarium StrING (Editura Tornada, 2018).
Are apariții de poezie, proză, studii critice, editoriale în publicațiile Apostrof, Argos, Echinox, eCreator.ro, EgoPHobia, Noise Poetry, O mie de semne, Parnas XXI, Postmodern, P(RO)EZIA, Puterea – Cotidian Național, Revista Online de SF&F Galaxia 42, Revista de povestiri, Revista de suspans, Select News și pe platforma Queero. Amintim câteva lucrări semnificative: Păcatul (2013), Întâlnire cu un bărbat, un satir și un motan (2016), Gomes Leal – poet al Satanei sau al lui Hristos? (2016), A fi sau a nu fi scriitor… (2017), Ființele nopții din urmă (2017), Marea unire și cultura veșnicei influențe (2018) sau Henrik Ibsen – “Peer Gynt” (2019).
În 2014 i s-a acordat Premiul al II-lea la Inspired – Concurs de idei, secțiunea Dramaturgie, pentru lucrarea Contrabandă-n alb și negru.
Blog personal: http://www.taramuridenicaieri.ro.

2 gânduri despre “Noi începuturi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s