Să scrii literatură nu este treabă ușoară. În spatele acestei munci se ascund, de obicei, ore peste ore de documentare în materie de teorie literară, la care se adaugă cumulul de informații despre tot soiul de obiecte, despre istoria unui loc, despre obiceiuri (și astea sunt doar câteva exemple) necesare pentru a da viață unui ambient care să dea cititorului impresia de veridicitate, fără de care o operă literară ar fi doar o construcție de carton, ce se va prăbuși la prima adiere de vânt. Sigur! Toate acestea au loc atunci când vrei să scrii literatură care să rămână, să îi zic așa, căci nu toată literatura este memorabilă, și, din păcate, poveștile și poeziile pe care le purtăm cu noi mult timp după ce am închis ultima pagină a unei cărți trebuie să se facă auzite printre maldăre de maculatură publicată la te miri ce edituri, în te miri ce condiții.
Se întâmplă uneori ca scriitori cu caractere modeste să ascundă giuvaiere. Aceștia sunt scriitorii mei preferați. Cei care nu simt nevoia să strige în sus și în jos despre reușitele lor, despre premiile lor, despre publicările lor, pentru că lasă textele să vorbească de la sine, iar atunci când ele vorbesc, o fac cu atâta emoție, încât devii și tu emoționat la rândul tău și ești prins în mrejele scriiturii lor, și nu i-ai mai lăsa din mână nici după ce vei citit ultimul cuvânt. Aceștia sunt maeștrii artei literare. Sunt cei fără de care viața ar fi mai searbădă și serile mai singuratice. Sunt cei fără de care n-am cunoaște viețile și destinele care marchează propriile noastre vieți și destine. Sunt cei fără de care am trăi o singură viață și totul ar fi mai plictisitor.
Din nefericire, se întâmplă să existe scriitori care nu au un talent aparte. Sunt cei pe care eu îi numesc autori. Și, de obicei, aceștia sunt vocali. Își cântă talentul, și premiile, și publicările ca pe un imn fără de care nu se știe ce ne-am face. Asemenea scriitori obișnuiesc să trimită dovezile publicărilor lor și ale recunoașterii, așteptând să fie validați încă o dată, dar atunci când nu sunt, se înfurie și ar fi în stare să te numească în fel și chip, pentru că tu nu vezi calitățile pe care atâția alții le-au recunoscut. Acești scriitori sunt cei pe care eu obișnuiesc să îi dau uitării, și e mai bine așa. Deoarece literatura este despre a dezbrăca personaje și a te dezbrăca, în așa fel încât atunci când cititorul a terminat de lecturat rândurile tale să realizeze că a fost sedus. Acolo se află reușita. Acolo există literatura, și scriitorul, și arta!
Una dintre cele mai mari bucurii este că în numărul acesta al revistei am avut ocazia să fiu sedusă de scriitori și tinere talente promițătoare, cărora le mulțumesc pentru că au avut curajul să scrie redacției și să aleagă P(RO)EZIA drept destinație finală pentru textele lor! Ori de câte ori am ocazia să parcurg un text bun îmi zic că ziua nu a trecut degeaba și că fac parte dintre norocoșii care au fost aleși să trăiască încă o poveste reușită. Și numărul trei al revistei conține niște poezii și proze reușite pe care vă invit să le descoperiți în paginile noastre. Lectură plăcută!

Despre autoare:

ALEXANDRA MEDARU (n. 1988; București) este scriitoare de literatură fantastică și realistă (proză, dramă, poezie), critic literar și editor, fiind redactor-șef al revistei P(RO)EZIA și colaborator permanent al e-revistei EgoPHobia unde conduce două rubrici, Arena culturală: cartea și filmul (în calitate de critic literar) și Lecturi potrivite / recomandate de Alexandra (în calitate de editor).

A publicat un volum liric, Demoni și demiurgi (Editura EIKON, 2017), poezie în volumul Tramvaiul Poeziei (Editura Paralela 45, 2019) și proză în antologiile Eroi fără voie (Ed. Millennium Books, 2015) și Centenarium StrING (Editura Tornada, 2018).

Are apariții de poezie, proză, studii critice, editoriale în publicațiile Apostrof, Argos, Echinox, eCreator.ro, EgoPHobia, Noise Poetry, O mie de semne, Parnas XXI, Postmodern, P(RO)EZIA, Puterea – Cotidian Național, Revista Online de SF&F Galaxia 42, Revista de povestiri, Revista de suspans, Select News și pe platforma Queero. Amintim câteva lucrări semnificative: Păcatul (2013), Întâlnire cu un bărbat, un satir și un motan (2016), Gomes Leal – poet al Satanei sau al lui Hristos? (2016), A fi sau a nu fi scriitor… (2017), Ființele nopții din urmă (2017), Marea unire și cultura veșnicei influențe (2018) sau Henrik Ibsen – “Peer Gynt” (2019).

În 2014 i s-a acordat Premiul al II-lea la Inspired – Concurs de idei, secțiunea Dramaturgie, pentru lucrarea Contrabandă-n alb și negru.

Blog personal: https://taramuridenicaieri.ro/.