Gina Andrei

Scrisoare de dor

Simt mirosul tău și acum.
Căldura pielii tale și izul de parfum.
Chipul tău bătrân în capătul scării
Așteptând să vin acasă
Să nu te dau uitării.

Copil fiind, mă bucuram să te văd zâmbind,
Adult fiind, mă înec cu amintirea ta scriind
Despre afecțiunea ta paternă.
De care nu știu dacă am fost vreodată demnă.

Simt mirosul de tutun
Ce acoperea umbra bolii meschine.
Ce nu a dorit o clipă să te ierte,
Să te ierte, măcar pentru mine.

Simt mirosul tău și acum
în trecut și în viitor.
Te voi căuta într-o lume fără de decor.
Urc și vreau să te văd pe scară
Certându-mă în glumă,
că am stat cam mult pe afară.

 

Romanță puerilă

O adiere de vânt și un suspin
O inimă între ploaie și declin
Îți vedeam pașii pe asfalt.
Un pas pierdut, apoi și celălalt.
Credeam în Apolo și Daphne
Simțeam ploaia ca stropii de cafea.
Știam că nu o îți văd chipul în ea.
Fragilă speranța, precum fulgul de nea.
Un gând filosofic pierdut în adiere.
Nu ai știut să lupți cu lumea ce piere.
Te-au învins rușinos și meschin.
Ai plecat, lăsându-mi pe masă un crin.
Un crin alb, naiv, chiar părăsit.
Precum inima mea, când nu te-am mai găsit.
Departe de noi, rece și rănit.
Stătea trupul iubirii, de ce nu ai mai venit?
Un gând să-ți zic să rămâi
Iscodea memoria-mi zilei cea dintâi.
Și tu-mi zâmbeai cu durere și dor.
Știam ca între noi, nimic și viitor.
Idei neoclasice și cafea
Te păstrez în amintirea mea.
Ca pe un fulg fragil de nea.
Fără nicio șansă de a te putea ierta.

 

Oximoronul inocenței

Amurgul unei ploi de primăvară
Răceala unei calde viori
Manifestul iubirii de odinioară
Amintirea ta
Acum
Pierdută printre nori.

Și strigătul meu disperat, mascat de două cuvinte
Ascundea portretul idilic al unei fete (cu)minte.
Mă luptam cu demnitatea
Cum se lupta Nietzsche cu Dumnezeu.
Sperând să ating eternitatea
considerându-te
un zeu.

Așa ca te-am lăsat să pleci
fără să mă uit înapoi.
Mă înecam cu melancolie
încercând să uit
de tine
sau de noi?

Căldura unei nopți de iarnă
Te-am privit cum te întorci înapoi.
Mi-ai spus că sunt pentru tine
Amintirea unei nopți de vară pline.
Că mă consideri vitală
Cum considera Bukowski alcoolul.
Și că nu a trecut o zi
fără să îmi duci
dorul.

Te priveam cum îmi zâmbeai ca un copil
Ignorând pliurd că al nostru cer
nu mai era senin.
Am realizat că te idealizam
Cum idealiza Neruda
iubirea.
Însă realitatea îmi limpezea
subtil și tăcut
privirea.

 

Estetica bărbatului fictiv

Demnitatea mea niciodată pierdută
Zăcea în fața ta nedesfăcută.
Te observam, atent și tăcut.
Păreai un „Heathcliff” pierdut în trecut.

Și eu voiam să devin necruțătoare.
Să vezi și tu un pic, cum e când te doare.
Martiric ți-am oferit iertarea mult dorită.
De la o fată deja, prea fericită.

Și sperai la o tardivă împăcare.
Uitând că iubirea nealimentată moare.
Și respectul, educația, mirosul de cafea
Umpleau camera ce o numeam o dată casa mea.

 

Despre autoare:

Gina Andrei (n. 1998) a studiat Limba și Literatura spaniolă & Limba și Literatura engleză la Facultatea de Litere din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca. În prezent lucrează ca profesoară de engleză și spaniolă la centru educațional Unirea. A publicat prima cercetare științifică din România despre opera autorului contemporan Juan Marsé, lucrare intitulată “Proza lui Juan Marsé – Distopia unei memorii franchiste” sub îndrumarea Prof. univ. dr. Ruxandra Cesereanu. Din toamna anului 2020 a devenit autor-novice în cadrul editurii catalane Hijos de Hule, publicând periodic articole despre literatura contemporană catalană.