Sabina Baciu

 

Peisaj de război

Caii-s cenușii,
Carele sunt gri,
Tancuri tuciurii.
Câmpul e de piatră,
Piatră bombardată.
Cerul e de fum,
Fum tușit de tun.
Oamenii împușcă,
Moartea rea îi mușcă,
Și îi cad în cușcă.
Câmpul tot e copt,
Copt și ars de foc.
Casele-s orbite,
Geamuri părăsite.
Iară omul moare,
Cade din picioare.
Stă cu pușca-n mână,
Tremură din gură,
Căci îi este frică,
Inima-i e mică,
Cât o pietricică.

 

 

Furtuna

Plouă…
Mă-nfior și înspăimânt,
Căci răscoală-i pe pământ.
Norii-și scuipă neagra rouă.

Cerurile s-au certat.
S-au legat cu jurământ
Să urle și să țipe vânt.
Totul ele-au agitat.

Acum noaptea-i fără aer,
Deși suflă și iar suflă
Vântul precum o nălucă;
Șuieră cu dinți de fier.

Văzduhul a-nceput război:
Crapă, rupe, sparge tot.
Scuipă și aruncă foc
Tunurile-i ce-s în toi.

Norii s-au încăierat.
Cerurile amândouă
Ne fac viața amară nouă,
Celor ce privesc cu gândul

Că pe noi s-au răzbunat
Și ne biciuie cu ploi,
Strigăte ca de strigoi,
Pe noi, cei de pe uscat.

 

 

Amurg

Iar a crăpat amurgul de lumină
Iar norii au plesnit de aur.
Străbat înaltul și-l alintă,
Luceferi vii ai lunii faur.

Numai ea, seara-argintie,
Se furișează gri și sumbră,
Dar veghetorul, ce-i înaltul,
Străpunge viu a ei grea umbră.

Acum tronează el, apusul,
Deși puțin, căci noapte vine,
Dar pân’ s-apară stele pline
El se ridică zvelt și mândru.
Iar acum, fala-i lent se stinge,
Se pierde-n țărmul depărtării,
Și lasă noaptea să-și arunce
Mrejele întunecării.

Acum pierduți străbat înaltul
Luceferi vii ai lunii faur.

 

Despre autoare:

Baciu Sabina (n. 2000) este studentă în anul III la Facultatea de Litere, din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, la specializarea rusă-engleză. Pasionată de poezie și interpretare critcă, a partcipat încă din perioada gimanziului la numeroase concursuri naționale și internaționale de creație literară, unde a obținut diferite distncții.