Poeme

George Balș

 

Orbitor

Plouă, cerul e nins;

e-atâta zgomot:

ar trebui să iau loc.

 

Încerc să (mă) opresc,

măcar un gând,

dar

 

Între două secunde

deja au trecut trei…

și încă trei și încă trei…

 

În sfârșit, stau

și o parte din cer

se fulguie ușor.

 

Alb, alb, chinuitor de alb.

în jur, lumea încetinește,

timpul se pune la somn.

 

Și nu pot decât

să (mă) urmăresc cu groază

cum simt timpul scurgându-se înapoi

 

Spre surprinderea mea:

dar suntem noi oare mai mult decât

niște statui triste, rătăcind prin timp?

 

 

Florală

 

Pe câmpurile prea verzi de viață

înflorește cel mai bine moartea,

 

cuibărită mai ales în unele amintiri,

mai ales în unele cuvinte, mai ales în unele priviri.

 

nu se grăbește, dar mereu ne ia pe nepregătite.

 

Florile ei inodore, incolore ca ceața de dimineață,

crescute printre crăpăturile

Vieții,

Ornează un buchet sinistru. Ca într-un apus pe dos

culorile pălesc rapid, una câte una, zgomotele se sting

pe rând sau

toate deodată.

 

Rădăcinile îi coboară până în rai,

sufocând sub întunericul ei fericirile trecute:

tot mai negru tot mai negru tot mai negru.

 

Când se crapă de ziuă prin Moarte nu mai trece nicio lumină.

 

 

Așteptarea

 

Soarele ăsta grețos, diform își întinde tentaculele de lumină

printre rândurile de nori. E de rău augur.

Cerul e acum ca un spital de campanie: gri-mizer, galben-moarte,

lipsește doar zgomotul. E de rău augur.

Toată ziua ochii, ruginiți parcă, se târăsc greoi stânga-dreapta:

două pendule absente. E de rău augur.

Nicio anestezie mai eficientă decât să privești legănatul mulțimii prin bar,

doar zgomot vizual. E de rău augur.

 

Nu știu ce aștept – o pată de culoare săgetează mulțimea, ai venit în final,

tulburătoare ca o revelație;

bluza roșie ca sângele Zeului,

privirile ni se ciocnesc, ceva în mine se frânge…

Durerea mută, ridicată din adormire, tandru, ispititor, urcă urcă urcă

iar eu iau iar calea opusă, în jos jos jos. deznădăjduit.

Ne găsim în fine și trebuie să mă consolez în brațele ei,

când brațele tale le doream de fapt.

 

 

Fără ieșire

 

Ca pe-o mantră un glas înfrânt rostește-n mine:

“N-am murit când ai plecat, dar de-atunci nici nu mai trăiesc.” .

 

Sufletul, ca o zăpadă, se topește sub greutatea soarelui. Rămân doar

bălți și noroi răzvrătite-mpotriva cerului-topaz.

La apus, pasărea galbenă coboară înapoi în căldura pletelor tale, după

încă o zi în care a-mprumutat de la ele culoarea.
În celălalt colț, stele moarte răspândesc în jos degete de păianjen, încă-o

noapte se prinde în plasa lor.

Blând, prin lacul memoriei, șerpuiesc verzi ochii tăi. Ajunși în prezent le primesc veninul;

Ca metamfetamina, unda lor prin mine accelerează pulsul, temperatura crește.

Nu se poate trăi la temperatura asta, viscolul febril se întețește și conștiința

se îneacă în regrete, asuprită de fibrilațiile inimii aflată sub șocul numelui tău.

Fără ieșire.

 

După furtună, un glas credincios rostește-n mine:

“N-am murit când ai plecat, dar de-atunci nici nu mai trăiesc.” .

 

 

Noapte de valpurgie/Zeița

 

Sărutul lui Klimt, doar că

 

eu în negru,

tu în negru,

 

două nopți în miezul nopții.

 

Cădeam unul prin celălalt,

iar pe sufletele noastre topite,

legănate ardeau stelele.

 

Stelele astea, sub care înainte

au trăit, au iubit și au murit

Elena, Boticelli, Van Gogh, Camus, Dante, Dostoievski, Goethe,

aveau acum ochii-ațintiți spre noi,

spre doi trandafiri albi în negrul timpului.

Era rândul nostru, ceasul bătea pentru noi.

 

Venus, liniile feței îți radiau lumina lumii

și prin tine respira Arta. De ce-ai plecat?

Statuia mea greacă, în mine ți-ai zidit

templul, marmură armată cu multă poezie. De ce-ai plecat?

Acum în el nu se mai cântă și

trandafirii-s scuturați, cerul e surd încă o dată. De ce-ai plecat?

Te iubeam dinainte să știu că te iubesc,

-de ce-ai plecat?-

și nu știu încă de ce încă te iubesc…

-de ce-ai plecat?-

O să te-ntorci?

 

Despre autor:

George Balș, n. 25.08.2000, a absolvit Colegiul Național Avram Iancu Ștei, profil matematică-informatică, și este momentan student la facultatea Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnice Timișoara. A fost publicat și în revista POV21.

Un gând despre “Poeme

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s