Anton Pann, logofătul cuvintelor

Ovidiu Cristian Dinică

Cu Anton Pann istoria literaturii române este darnică. Sunt mărturii despre el și opera sa, în măsura în care acesta s-a bucurat de viață, știind să prețuiască atât tumultul acesteia, dar și împlinirea spirituală. Anton Pann, fiind pentru epoca sa un creator autentic, membru de seamă al lumii bisericești ortodoxe, dar și laice, va fi consemnat în toate istoriile literaturii române.
Primul articol important îl publică V. Alecsandri în „Convorbiri Literare” la data de 01/02/1872 cu titlul „Cântece de stea și Povestea vorbei”, unde îi consideră opera ca fiind foarte valoroasă și având caracter național. Primul biograf este G. Dem Teodorescu care în 1893 publică operele și viața lui Anton Pann. Aceasta realizează meticulos un prim rezumat pitoresc din care lipsesc însă unele elemente inedite ale vieții menestrelului.
Anton Pann, artist al deșertăciunii umane, a însoțit cu versuri și cântece armonioase clipele de desfătare ale curtezanelor, a fost admirat la curți boierești, acceptat la petrecerile clericilor. Poetul ne încântă părăsind ritmul cântărilor bisericești, transcriind muzica și poezia vremurilor sale. Ca profesor de muzică psaltică, compozitor, folclorist și scriitor, Anton Pann contribuie prin personalitatea sa complexă la constituirea culturii noastre, rămânând atât în istoria literaturii, cât și în cea a Bisericii Ortodoxe Române.
Data nașterii sale este nesigură și se situează între 1793-1797, la Sliven, în Imperiul Otoman, azi Bulgaria. Decesul este consemnat la 2 noiembrie 1854, la București, Țara Românească. Anton Pann se naște în familia lui Pantoleon sau Pantaleon Petrov, acesta fiind numele tatălui său („vreun Pandele sau Pantelimon”, cum sugerează într-un studiu Tudor Vianu) care era de meserie căldărar sau arămar. George Călinescu afirmă că prin tatăl său, Anton Pann era român de origine: „Cunoașterea miraculoasă a limbii noastre e un semn că era sau român (valah curat ori cuțovlah), sau că venise aici în fragedă copilărie”. După numele tatălui, viitorul autor se va semna pe manuscrisele primei perioade de creație cu Antonie Pantoleon Petroveanu.
Izbucnirea unui nou război ruso-turc în 1806, care coincide cu anul morții tatălui său, face ca Anton Pann, împreună cu mama și cei doi frați, să ia drumul pribegiei, la Nord de Dunăre, în căutarea unei vieți mai bune. De aici, însoțește trupele rusești, trece în Basarabia și se stabilește la Chișinău, unde Anton Pann este acceptat la vârsta de 10 ani în corul bisericii mari din această localitate, datorită vocii sale frumos timbrată. Astfel își află vocația de psalt și învață limba rusă. Frații săi, înrolându-se în armata rusească, sfârșesc eroic în 1809, la asaltul Brăilei, împotriva turcilor, fapt ce va conduce la dezvoltarea simțământului patriotic, reflectat în creația sa viitoare.
În iarna anului 1812, la vârsta de 16 ani, tânărul Anton Pann cunoaște Bucureștiul, cu farmecul unui oraș balcanic, cu mahalale, târguri și iarmaroace mustind de gusturi orientale și mode venite de la periferia lumii apusene. Mai toți călătorii străini care au trecut prin orașul de pe malul Dâmboviței la începutul secolului al XIX-lea, definesc Bucureștiul ca pe o urbe a tuturor contrastelor – „sat și oraș, mizerie și lux, arhitectură primitivă și case în stil constantinopolitan”. Supusă istoriei la intersecția civilizațiilor și epocilor, viitoarea capitală împletea graiuri și obiceiuri ale diferitelor naționalități ce tranzitau orașul. În acest amestec balcanic de tradiții și tendințe novatoare se formează și crește viitorul autor. Era o perioadă de letargie și ușor avânt al modernismul european, însă suferind și de impactul balcanismului combinat cu tradițiile și jovialitatea locuitorilor autohtoni, pentru care la mare preț erau sărbătorile câmpenești de la care lăutarii nu lipseau.
Anton Pann cunoștea destul de bine limbile: română, greacă, bulgară, turcă și rusă. Acest lucru îl va ajuta la culegerea de texte populare și îi va fi de folos și la învățarea tainelor muzicii bizantine, avându-i ca profesori pe Dionisie Fotino, scriitor și compozitor muzical, cunoscător perfect al muzicii orientale, iar din 1816 pe Petru Efesiul, unul din grecii pricepuți în muzică ecleziastică, care i-a transmis nu numai cunoștințele de bază ale artei muzicale, dar și dorința de perfecțiune. Școala acestuia a funcționat pe lângă biserica Sf. Nicolae Șelari. Aici învață și meșteșugul tiparului, în tipografia aceluiași Petru Efesiul, iar în 1819 ajunge „director” al tipografiei și tipărește pentru întâia dată un Axion în românește, care, din nefericire, nu s-a păstrat.
Perioada sa de debut muzical corespunde campaniei de autohtonizare a vieții ecleziastice. La numai 23 de ani, Anton Pann este numit de mitropolitul Dionisie Lupu în comisia pentru traducerea cântărilor bisericești din grecește în românește, folosindu-se de noua semiologie hrisantică. În anul 1821 fiind refugiat la biserica Sf. Nicolae din Șchei, unde cântă la strană, îl cunoaște pe Ion Barac, celălalt traducător și tipograf de cărți populare cu care leagă o frumoasă prietenie de creație.
La revenirea de la Brașov o cunoaște pe Zamfira Agurezean, de care se îndrăgostește și cu care întemeiază prima căsnicie, fără a avea însă mulțumire deplină. Din această căsătorie are un fiu, Lazăr, care va deveni preot. După o perioadă de șapte ani biserica ortodoxă acceptă despărțirea lor. Lazăr îl va condamna tot timpul pe tatăl său și totuși lui, prin testament, Anton Pann îi va lăsa viitoarea sa tipografie.
Prima etapă a șederii sale în Râmnicu Vâlcea a fost scurtă și cuprinde anii 1826-1828. Documentele vremii îl găsesc stabilit dascăl de muzică la școala de pe lângă Episcopia Râmnicului și cântăreț la biserica „Buna Vestire”. Colaborarea sa cu Episcopia are ca motiv principal românizarea și modernizarea muzicii bisericești, dovadă fiind manuscrisele redactate cu scrisul fin al psaltului, constând în cântări specifice cultului ortodox: polieleuri, axioane, doxologii. În același timp, predă lecții de muzică maicilor de la mănăstirile Dintr-un Lemn și Surupatele, care erau încântate de glasul său deosebit. Din opera muzicală bisericească a lui Anton Pann amintim: Noul Docsastar, Bazul teoretic și practic al muzicii bisericești sau Gramatica melodică, Heruvico-Chinonicar, Paresimier, Noul Anastasimatar.
Precum personajul Rică Venturiano din piesa de teatru „O noapte furtunoasă”, are o aventură galantă cu Anica, nepoata stareței de la Mănăstirea Dintr-un Lemn cu care fuge la Brașov, ea fiind travestită în flăcău. Acest concubinaj a durat 10 ani, fiind întrerupt de influențele rudelor fetei și sub porunca bisericii. Din această relație au rezultat doi copii: Gheorghiță, mort la o vârstă fragedă, și Ținea.
În 1828 se întoarce în București, după încetarea colaborării cu Episcopia Râmnicului. Aici Anton Pann își manifestă talentul interpretativ de cobzar iscusit, cântând în diverse tarafuri ale perioadei, notabil fiind cel al lui Năstase Ochialbi. În acest taraf este activ câteva luni, ziua fiind cantor la școala de pe Podul Mogoșoaiei, iar noaptea lăutar. În 1830 este numit profesor la Școala Națională de Muzică. Îmbinând motivele muzicale cu prelucrarea și culegerea textelor, el realizează pentru prima dată alăturarea celor două elemente ale muzicii, textul și melodia. Astfel George Sion, în proza memorialistica „Suvenire Contimpurane”, relatează despre minunatele sărbători din casa unchiului său care era prieten cu Anton Pann:
„Un singur om era pe atunci în București care mai cunoștea muzica orientală, profană și religioasă ca unchiul; acesta era Anton Pann, care se distingea prin aceea că el știa a scrie muzică și mai știa a compune cîntece de lume care ajungeau populare.”
Printre culegerile și creațiile muzicale ale sale sunt numeroase „manele”, romanțe și cântece de lume printre care: „Bordeiaș, bordei, bordei”, „Inima mi-e plină”, „Mugur, mugurel”, „Până când nu te iubeam”, „Nu mai poci de ostenit”, „Leliță săftiță”, „Și noi la Ilinca”, „Unde-auz cucul cântând” sau „Sub poale de codru verde”.
Etnomuzicologul Gheorghe Ciobanu descrie însușirea lui Anton Pann de a lega muzica de text ca o preocupare a acestuia de a considera muzica un limbaj prin care omul poate comunica semenilor, sentimentele, ideile, trăirile sale.
Aflat sub influența folclorului balcanic, dar și oriental, Anton Pann devine popular prin polivalența sa lingvistică, fiind un corespondent local al muzicii de largă inspirație europeană, aflată la granița dintre balcanism și spiritualitate orientală. Unele piese, cum ar fi: „Sub poale de codru verde” și „Unde-auz cucul cântând”, își dezvăluie originea țărănească. Altele se dovedesc a fi create la oraș, de către compozitori ai timpului, legați de cântecul popular, probabil chiar lăutari. Melodii că „Bordeiaș, bordei, bordei”, „Nu mai poci de ostenit” și „Până când nu te iubeam” vădesc o puternică influență a muzicii orientale.
În 1831 unele dintre creațiile sale apar în volumul „Poezii deosebite sau cântece de lume”, în care Anton Pann prezintă culegeri de poezii devenite mai apoi cântece, din care, unele sunt culese de alții, iar altele originale de Anton Pann. „Crez că la mulți va aduce mirare pornirea mea spre a da prin tipar la lumină niște poezii ca acestea. Știut fiind însă la cei mai mulți din obște că aceste poezii de multă vreme avându-le manuscrise, unele adunate de la alții și altele chiar de mine compuse, mai totdeauna aveam silă de către prieteni, a le da izvoade, și cu aciasta mi se pricinuia zăticnire de la alte lucruri mai folositoare. Pentru ușurarea mea dar, și pentru a prietenilor mulțumire m-am îndemnat a le tipări. Primească, mă rog, deocamdată aceste și văzând că sunt primite cu dragoste mă voiu îndemna a le da și altele”.
Mama autorului, Tomaida, va muri în 1838. În „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, găsim notat, probabil dintr-o regretabilă inversare a cifrelor, ca an al decesului, anul 1883.
Cel mai pitoresc personaj al epocii pașoptiste a fost, Anton Pann. Cu o puternică influență asupra publicului larg, este legat simultan atât de lumea veche, fanariotă, cât și de cea nouă, romantică. Anul revoluționar 1848 se regăsește ca realizare muzicală în imnul Deșteaptă-te române, care are la bază melodia romanței „Din sânul maicii mele”, a cărei notație psaltică a făcut-o Anton Pann încă din 1839, și versurile poeziei „Un răsunet”, compusă de Andrei Mureșan în 1842. Modul în care s-a petrecut simbioza dintre cântec și versuri se găsește în amintirile lui Gheorghe Ucenescu, elev al lui Anton Pann și unul din admiratorii acestuia. Acesta relatează:
„Am cântat multe cântece de probă, iar sosind la următorul cânt, «Din sânul maicii mele» și cântându-l, a rămas poetul (ANDREI MUREȘAN) pe lângă această melodie, obligându-mă ca, pe Duminica viitoare, să mă aflu și eu împreună cu oaspeții invitați la grădină ca să cânt după melodia aleasă poezia ce o va compune până atunci. În Duminica hotărâtă, iată că vine poetul împreună cu 4 Domni români și șezând cu toții pe iarba verde și cu cerașe înainte – îmi dete D. Andrei Mureșan poezia făcută «Deșteaptă-te Române», îi probăm puține rânduri și văzând în tot melosul este de minune potrivit, l-am cântat cu vocea mea tânără și puternică până la fine. Mai repetându-l odată, toți Domnii învățând melodia din auz, cântau împreună, mulțămind și urând multă viață și sănătate marelui poet. Din ziua aceia cântul «Deșteaptă-te Române» s-a făcut cel mai plăcut și familiar, iar eu eram poftit în toate părțile ca să-l cânt și să învăț tinerimea a-l cânta mai bine și regulat”.
Anul 1848 l-a găsit pe Anton Pann la Râmnicu Vâlcea. Părăsise Bucureștii din pricina molimei de holeră. Gheorghe Dem Theodorescu scrie în legătură cu acest eveniment că: „Anton Pann lucra peste Olt pentru realizarea ideilor naționale și cânta triumful revoluțiunii printr-un imn, de care s-a vorbit în organele de publicitate ale epocii”. Este vorba de un document, Nr. 1184 din 30 iulie 1848 și publicat în „Monitorul Român” Nr. 14 din 26 august 1848, în care, la 30 iulie 1848, comisarul de propagandă al districtului Vâlcea, Dumitru Zăgănescu, raporta Ministrului Treburilor din Lăuntrul Țării Românești, cadrul în care fusese sărbătorită revoluția în orașul Râmnicu-Vâlcea și care menționează și participarea lui Anton Pann: „Într-acest pompos constituțiu, aflându-se și d-lu Anton Pann, profesor de muzică, împreună cu câțiva cântăreți de aceeași profesie, au alcătuit o musică vocală cu nișce versuri prea frumoase puse pe un ton național plin de armonie și triumfal, cu care a ajuns entusiasmul de patrie în inimile tuturor cetățenilor”. Evenimentul se petrecea joi, 29 iulie 1848, „într-o câmpie înconjurată cu arbori, ce este la marginea cetății”, adică actualul parc Zăvoi, prilej cu care s-a depus jurământul pe Constituție, s-au sfințit steagurile revoluției și s-a cântat pentru prima dată în Țara Românească, „Deșteaptă-te, române!”
Tot în anul 1848 Anton Pann cumpără pe numele celei de a treia consoarte, o casă pe strada Taurului nr 12 din mahalaua Lucaci, unde mută și tipografia.
Două momente foarte importante pentru opera sa literară se disting. Primul, în 1847, este apariția lucrării Povestea Vorbei, aceasta fiind capodopera sa, continuată în 1852 cu volumul al doilea, ulterior reeditată. Al doilea moment marcant se produce în 1850 când se tipărește primul volum din culegerea Spitalul amorului, ce se compune din șase broșuri care conțin 293 cântece și 167 melodii. Majoritatea textelor nu aparțin lui Anton Pann, însă melodiile sunt adaptate sau compuse de el. Această mare lucrare reprezintă prima antologie a cântecului de lume de la noi. Cântecul de lume stă la baza romanței, îndrăgită de mari poeți precum,Mihai Eminescu, Octavian Goga, Ion Minulescu.
Anton Pann moare la 2 noiembrie 1854, de tifos, în casa sa din București, de pe strada Taurului, numărul 12 (azi strada Anton Pann, numărul 20). Dorința lui a fost să fie înmormântat la mănăstirea Viforâta, însă a fost îngropat în curtea Bisericii Lucaci, din apropierea locuinței sale din București. După moartea sa, văduva Tinca devine soția lui Oprea Dumitrescu, ucenic apropiat autorului, care mută tipografia la Râmnicu-Vâlcea și preia restul manuscriselor, publicând postum Paraclisul comun.
George Călinescu apreciază la Anton Pann originalitatea lingvistică în culegerea și prelucrarea textelor populare, care reprezintă o împletire de occident cu orient, de fabulație populară și imaginație a autorului. El este primul culegător autentic de folclor, la care puternica educație muzicală a fost sprijinită de inteligență și rafinament. La Anton Pann literatura naște istorie, iar istoria face literatură.
În epitaful compus de autor pentru crucea sa ne spune: „Aici s-a mutat cu jale/ În cel din urmă an/ Care în cărțile sale/ Se citește Anton Pann./ Acum mâna-i încetează,/ La lumină cărți să dea./ Împlinindu-și datoria/ Și talantul ne-ngropând,/ S-a făcut călătoria,/ Dând în lume altor rând”

Bibliografie:

Călinescu, George: Istoria Literaturii Române de la origini până în prezent, ediția. a II-a, Editura Minerva, București, 1982, p. 218;
Christmas, F. S., citat în Papadima, Ovidiu – „Viața socială a Bucureștilor în prima jumătate a secolului al XIX-lea și folclorul bucureștean”, în Studii și cercetări de istorie literară și folclor, nr. 3-4, an VIII, București, 1959, p. 446;
Sion, G.: Suvenire contimpurane vol 2, Editura Minerva, București, 1973, p 214-215;
Ciobanu, Gh.: Anton Pann și Românirea Cântărilor Bisericești studii de etnomuzicologie și bizantinologie, vol. 1, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, București, 1974, p 317-322;
Pann, Anton: Poezii deosebite sau cântece de lume (carte electronică Bestseller Moldova);
Oltean, Vasile: Imnul Național „Deșteaptă-te, române!”, ed. a II-a, Editura Salco, Brașov, 2005, p. 39-41;
Cornea, Paul: Anton Pann, Editura ESPLA, București, 1964, p. 84;
Mohanu, Constantin: Crestomație Omagială, Editura Horion, Râmnicu-Vâlcea, 1996, p. XV;
Mateescu, Constantin: Drumurile lui Anton Pann, Editura Turism, București, 1981.

Despre autor:

ovidiu-dinica

Ovidiu Cristian Dinică (n. 1963) este absolvent al Facultății de Studii Economice din Craiova (1987). A debutat în 1977 în revista „Cutezătorii”, sub girul lui Ovidiu Zotta; în 1983 în volumul „Andra”, Mihai Stoian i-a publicat prima poezie.
Volume de autor:
– „Roșu Alternativ”, 2012;
– „Amintirile toamnei”, 2014;
– „Vitrina cu Vise”, 2018;
– „Nevoia de a fi Blând”, 2019.
Alte apariții editoriale: Antologia Societății Culturale Anton Pann, Antologia Asociației Scriitorilor pentru Promovarea Realizărilor Artistice, Galați, Antologia Editurii Singur, Antologia Poeților Vâlceni, Cultura Vâlceană, Povestea Vorbei, Nomen Artis, Boema, Oglinda Literară, Semnal, Negru pe Alb, Cronos, Convorbiri Literare, România Literară, Rotonda Valaha, Sintagme Literare, Cervantes, Oltart, Luceafărul din Vale, Povestea Vorbei, Taifas Literar.
Este prezent online în publicația electronică „Ecreator”, a poetului Ovidiu Roșianu, dar și pe „Cronopedia”, „Negru pe Alb”, „Însemne Culturale”, „Noduri și Semene”, „Agonia” și „Poeții Noștri”.
Este membru al „Ligii Scriitorilor din România” și al Societății Culturale „Anton Pann”. Din 2019 a devenit membru UZPR.
De asemenea, este cofondator al ziarului Clipa Literară, al Revistei Mirajul Oltului și al cenaclului cu același nume.

Un gând despre “Anton Pann, logofătul cuvintelor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s