„Filu” din Hideaga, sau povestea omului despre care nimeni nu a avut nimic bun de spus

Robert C. Tökölyi

Când a murit „Filu”, era 18 ianuarie, anul Domnului 1934, iar lumea a tăcut. Trupul său neînsuflețit a fost depus pe un catafalc, în luxoasa sa locuință de pe strada Pintea Viteazu, nr. 2, din micul orășel minier Baia Mare, astfel încât toți cei dornici să-și ia rămas bun, să o poată face într-un cadru solemn. În zilele în care trupul a fost expus publicului, s-au prezentat la căpătâiul decedatului membrii familiei, prieteni, colaboratori, oficialități ale statului precum și un număr impresionant de gură-cască, curioși, pentru care moartea acestui om era evenimentul anului. În ziua înmormântării, 21 ianuarie 1934, au fost prezenți circa 5-6000 de oameni, astfel încât strada respectivă și zona din preajma bisericii romano-catolice erau neîncăpătoare. Poliția orașului a fost desfășurată în perimetru pentru păstrarea liniștii și ordinii publice. Slujba a fost săvârșită de un sobor de preoți greco-catolici, în frunte cu canonicul Ludovic Vida și protopopul Vasile Sabo, iar muzica bisericească potrivită unui astfel de eveniment, a fost asigurată de un cor local. Armata a prezentat onoruri unui fost oficial al statului român, în prezența episcopului Dr. Alexandru Rusu, reprezentantul Episcopiei Greco-Catolice a Maramureșului și a reprezentantului guvernului, Alexandru Lapedatu, profesor universitar, ministrul Ardealului.
Și-au luat rămas bun de la defunct, în discursuri memorabile, protopopul Vasile Sabo, Alexandru Lapedatu, din partea guvernului, deputatul de București Ioan Florean în numele familiei Brătianu, Dr. Aurel Nistor, prefect, Dr. Andrei Doboși, coleg de școală, prieten și reprezentant al Partidului Național Țărănesc; Dr. Ilie Carol Barbul, avocat, deputat și președinte al Baroului Avocaților din Sătmar, Dr. Ioan Tibil, din partea organizației județene Satu Mare a PNL, Dr. Ștefan Cherecheș, din partea orașului Satu Mare și Gheorghe Latiș, student la medicină, din partea tineretului liberal din județ. La sfârșit, rămășițele pământești ale celui care a fost personalitatea locală despre care nimeni nu a avut ceva bun de spus în timpul vieții sale, au fost transportate la Hideaga, un sat din apropierea Băii Mari, unde au fost așezate în cavoul familiei amenajat în subsolul bisericii locale, fiind conduse pe ultimul drum, de un lung cortegiu.

***

„Filu” sau „Filucu”, cum era alintat de către adversarii săi politici, pe numele său adevărat, Teofil Dragoș, a fost la un moment dat, personalitatea numărul 1 a vieții politice băimărene. Figură controversată și dominatoare, despre „Filu” se discuta doar în spatele ușilor închise, pentru că firea sa răzbunătoare era bine cunoscută tuturor, iar puterea sa, era nelimitată.
Născut la 24 decembrie 1874, în localitatea Hideaga, în familia notarului cercual Gavril Dragoș (1846-1906) și a Mariei Pogăciaș (n. 1847-1921), Teofil a fost cel mai mic dintre copiii familiei, prima fiind Emilia (1869-1890), urmată de Augustin (1872-1948) și, în fine, de Teofil (1874-1934). A studiat pe plan local, apoi gimnaziul l-a urmat la Baia Mare, iar în perioada 1891-1897 a urmat cursurile Facultății de Drept și Științe Politice din Budapesta, obținând și titlul academic de doctor în științe juridice, la 22 iunie 1898, în cadrul aceleiași unități de învățământ superior. Potrivit unor surse, pare că ar fi studiat și la Viena.
Revenit pe plaiurile natale, Teofil Dragoș a devenit avocat și s-a implicat în viața politică promovând linia Partidului Național Român. Mai mult decât atât, în ciuda vârstei sale fragede, a reușit să atragă atenția asupra sa din partea unor personalități ale timpului, cum ar fi spre exemplu, Dr. Vasile Lucaciu, „Filu” devenind consilierul acestuia în probleme juridice și politice: „cam în acel timp (1902), foarte tânărul avocat începător dr. Teofil Dragoș, la fel de naționalitate română, a devenit consilier juridic al său și al familiei sale și avocatul cu mintea sa limpede și gândirea lucidă a reușit să exercite repede influență asupra preotului…Văzând folos din sfaturile practice, de toate zilele, i-a devenit încetul cu încetul confident și în privința politicii… ”. Relația dintre cei doi a devenit foarte apropiată, mai ales începând cu anul 1914, când Vasile Lucaciu a fost nevoit să fugă în România, încredințându-și bunurile avocatului Teofil Dragoș, acesta din urmă manifestând grijă ca proprietățile preotului să nu aibă de suferit în lipsa acestuia.
Fire descurcăreață, Teofil Dragoș a știut să se facă remarcat în politică. În anul 1904, a fost unul dintre delegații cercului electoral Baia Mare la conferința națională a PNR, în 1909 a devenit vicepreședinte al Partidului Național Român din comitatul Satu Mare și vicepreședinte al PNR în cercul electoral Baia Mare, iar doi ani mai târziu, în 1911, a participat la conferința PNR comitatens Satu Mare, unde a susținut și o cuvântare referitoare la probleme militare.

10458228_321585278004493_3745781180393902167_n
Construindu-și cu mare grijă o carieră politică și profesională, în toamna anului 1918, Dr. Teofil Dragoș era pe deplin pregătit să se implice în evenimentele premergătoare Marii Uniri. A fost ales vicepreședinte al Consiliului Național Român Comitatens Satu Mare, dar și președinte al CNR Cercual Baia Mare și delegat la Marea Unire de la Alba Iulia. Datorită bunei înțelegeri cu autoritățile maghiare, Teofil Dragoș a reușit să cruțe orașul Baia Mare de abuzuri. Trădând, imediat după unire, cauza partidului din care făcea parte, s-a alăturat Partidului Național Liberal, înființând la Baia Mare, prima organizație din Transilvania a acestui partid. Devenit un intim al familiei Brătianu, Teofil Dragoș a fost impus la conducerea județului Satu Mare, câțiva ani mai târziu. La 9 februarie 1922, ora 10 dimineața, Teofil Dragoș a fost instalat prefect al județului Satu Mare, cu mare solemnitate. Întâmpinat de primarul orașului Satu Mare, Augustin Ferențiu și subprefectul Ioan Pogăciaș, s-a dat citire actului regal de numire în funcție și într-un cadru festiv, bilingv, s-au scandat de numeroase ori Traiască! și Eljen!
Corpul funcționarilor din județ a transmis un călduros mesaj noului prefect, angajându-se să sprijine activitatea acestuia, iar subprefectul, Dr. Ioan Pogăciaș, consătean de-al lui „Filu” a considerat, în cuvântarea sa, că Teofil Dragoș a fost persoana cea mai potrivită pentru a ocupa această funcție, posedând toate calitățile necesare pentru aceasta: „înaltul guvern a fost bine informat când a denumit prefect al județului pe dl. Dr. Teofil Dragoș- căci un mai destoinic bărbat în aceste timpuri grele nici că se putea găsi, care să posede știința și râvna și puterea de muncă a organizării vieții noastre administrative…” La final, a vorbit Dr. Teofil Dragoș, în limba română, apoi în maghiară, declarând următoarele: „venit în fruntea administrației acestui județ în împrejurări excepțional de grele, am primit această mare răspundere bazându-mă pe colaborarea tuturor oamenilor de bine. Voi face din administrația mea o operă de însănătoșire morală și întreaga mea activitate va fi însuflețită numai de interesul binelui obștesc. Voi fi cel mai aprig sprijinitor al dreptății și calea legală va fi singurul drum pe care se înalță civilizația unui popor și temelia pe care se razimă edificiul social și economic al Statului, vor găsi în mine cel mai călduros susținător al unei activități rodnice. Colaborator al tuturor operelor de interes general, voi primi cu plăcere ori ce sfat bun și voi susține cu energie orice inițiativă frumoasă; în special situația orfanilor, văduvelor și invalizilor de război găsește tot binevoitorul meu concurs legal.
Prima și cea mai energică acțiune va fi observarea economiei rurale, lucrările comerciale și industriale cu o mai intensivă energie. Iar contra abuzurilor, voi păși cu toată puterea legii ce-mi impune oficiul meu, ori unde s-au comis aceste abuzuri, vor fi strict pedepsiți. Convingerea noastră este că pentru restabilirea vieții normale în stat, a reîntronării ordinii și a bunei stări în administrație și în toate aspectele vieții noastre publice, este necesar ca să ne punem cu toții serios pe muncă cinstită. Cu toată căldura iubirii mele de neam și țară apelez la toți cetățenii acestui județ pentru asigurarea conlucrării comune cinstite căci numai prin conlucrare serioasă cinstită în comun vom putea ridica statul nostru din împrejurările grele de astăzi, la realitatea efectivă a prosperității și regenerării, bună starei și înflorirei, ce să așteaptă astăzi dela un stat cultural European. Eu din partea mea stau la dispoziție în tot momentul și deschisă stă ușa mea pentru intrarea oricărui cetățean care dorește a se uni în mișcarea energică de a reintrona domnia legei, adevărului, a echității și bunei prosperări. Pătruns de convingerea că la acțiunea noastră de refacere administrativă fiecare funcționar își va lua partea sa de lucru intenziv, vă salut încheind cu
Domnilor funcționari! La lucru cinstit și nobilul Dumnezeu să fie cu noi în efectuarea străduințelor noastre.”
După discursul oficial, Dr. Teofil Dragoș a avut și un discurs politic, cerând tuturor cetățenilor județului să sprijine eforturile Partidului Național Liberal, să voteze acest partid care respectă drepturile și libertățile tuturor, care nu face diferențe între cetățeni după naționalitate sau religie și care dorește să aducă pacea și bunăstarea.
Teofil Dragoș și-a exercitat mandatul de prefect al județului Satu Mare pe parcursul anului 1922. Timpul a fost prea scurt pentru ca să rămână în memoria colectivă prin măsuri de răsunet pe plan județean: a luat o serie de măsuri cu privire la pașapoarte, l-a întâmpinat pe generalul Moșoiu în februarie 1922, când acesta a vizitat Baia Mare, iar la 25 iunie 1922, l-a întâmpinat pe Ionel Brătianu, care a vizitat, de asemenea, Baia Mare. În ciuda acestui fapt, așa cum se întâmplă și în prezent, când politicienii care stau puțin în funcții publice, nedovedind, în fapt, nimic, au toate șansele să ajungă pe funcții și mai înalte, Teofil Dragoș a devenit, spre sfârșitul anului 1922, deputat. Oportunitatea a fost oferită de decesul fostului prim-ministru, deputat Tache Ionescu, dispariția prematură a acestuia eliberând un post în Parlament. Bineînțeles că „Filu” a profitat de această oportunitate, la 10 decembrie anunțându-și programul său politic, în cadrul unei adunări publice, în sala teatrului, unde a vorbit, atât în limba română, cât și în limba maghiară. În urma alegerilor din 18-19 decembrie a devenit deputat, iar la 31 decembrie 1922 mandatul său a fost validat de către Cameră. Teofil Dragoș a fost și consilier local de drept începând cu anul 1926. Ultimul mandat de deputat a început în anul 1933, dar ca urmare a morții sale premature, nu l-a putut duce până la capăt, în 1934, fiind înlocuit în funcție de învățătorul din Posta, Ștefan Pop.

BM 001 (2)
Teofil Dragoș a fost patron de presă. Începând cu anul 1926, în orașul Baia Mare a apărut ziarul Baia Mare, care a fost organul de presă al Partidului Național Liberal. Dincolo de atacurile politice asupra adversarilor, ziarul reprezintă o foarte bună sursă de inspirație cu privire la viața orașului și a împrejurimilor sale. Deși se afirmă că acest ziar a apărut până prin 1938, în realitate el nu se regăsește în instituțiile de profil, decât până în 1934. La un moment dat, se pare că a cumpărat și Tipografia „Minerva” din Baia Mare.
„Filu” a fost și patronul Băncii Aurora din Baia Mare. Înființată în anul 1906 sub denumirea Institutul de Credit și Economie „Aurora” S.A. Baia Mare, de un grup de intelectuali din regiune, banca era condusă prin interpuși, de către Teofil Dragoș. Pentru a da prestanță și credibilitate băncii, aceasta l-a avut ca director pe patriarhul politicii zonale, viitorul „președinte” al Transilvaniei din decembrie 1918, George Pop de Băsești, urmat de Vasile Lucaciu. În ciuda faptului că banca a supraviețuit și în perioada interbelică, desfășurând în continuare activități specifice, activitatea acesteia a cunoscut un regres constant, datorat, probabil, apariției unor noi bănci concurente și filiale mai performante.

1069800_574041055975709_359133861_n

Sediul Băncii „Aurora” Baia Mare, str. Crișan

În plan personal s-a căsătorit la Oradea, la 11 mai 1905, cu Elisa M. Klein, probabil din Austria, despre care nu dețin alte informații. Stabilită la Baia Mare împreună cu soțul ei, Eliza Dragoș a devenit, în perioada 1923-1933, președinta filialei din Baia Mare a Societății „Principele Mircea pentru Protecția Copiilor în România”, înființată și patronată de Regina Maria în amintirea fiului ei Mircea, decedat la doar 4 ani, în 1916. În perioada interbelică, conducerea națională a acestei societăți caritative a fost deținută de doamna Lia (Stolojan) Brătianu, soția lui Vintilă Brătianu. Pe parcursul perioadei interbelice, doamna Elisa Dragoș a organizat numeroase evenimente caritative în vederea sprijinirii copiilor. Sediul acestei filiale din Baia Mare funcționa în casa Dragoș, de pe strada Pintea Viteazu, nr. 6. Dr. Teofil Dragoș și soția sa, Elisa M. Klein, nu au avut copii.

***

În ciuda capacităților sale intelectuale, a pregătirii profesionale și a abilității dovedite în politică și afaceri, calități care nu par să fi fost contestate de cineva, pe parcursul cercetărilor desfășurate, am constatat că Teofil Dragoș avea foarte mulți dușmani, pe care, probabil, reușea să și-i facă destul destul de ușor și din cauza personalității sale dominatoare. Deși trebuie privite cu ochi critic, ziarele (și atunci, ca și în prezent, erau aservite politic sau, cel puțin, aveau simpatii politice, într-o direcție, sau alta) au publicat materiale negative la adresa lui Teofil Dragoș, care totuși, par să conțină și un sâmbure de adevăr, reproșurile care îi erau aduse, în mod repetat, neputând porni decât de la fapte concrete, necunoscute publicului larg, dar bine știute de un cerc restrâns de intelectuali din orașul Baia Mare. Din acest motiv, cu excepția presei liberale, pe care o patrona Teofil Dragoș, nu am reușit identificarea vreunui material pozitiv la adresa lui. În rândurile de mai jos, redau câteva exemple în acest sens, extrase din ziare precum Tribuna-Arad, Gazeta Transilvaniei, Glasul Dreptății, Înfrățirea, Știrea, ultimele trei fiind ziare locale băimărene :

1. Vanitosul domn Teofil Dragoș

În 1905, după ce fratele său, Augustin a publicat un material intitulat „Electorale din cercul electoral al Șomcuții” în ziarul „Tribuna Poporului” de la Arad, în care îl lăuda excesiv pe fratele său și aducea acuze familiei Nilvan și altor intelectuali din Șomcuta Mare, membrii familiei Nilvan au publicat un drept la replică în ziarul Gazeta Transilvaniei, arătând cine este de fapt avocatul Teofil Dragoș: „D-l Dr. Teofil Dragoș, pe care îl laudă fratele seu, că ar fi cel mai mare naționalist în tot cercul electoral al Șomcuții, este un advocat tiner în Baia Mare. Și-a început cariera advocațială în tomna anului 1900, și așa nu este advocat de 8 ani, cum dice fratele seu. D-l Dr. Teofil Dragoș, care sufere în mare măsură de grandomanie, care după Enciclopedia română edată de Astra este: „un simptom ce se observă la diverse bole psihice. Cei cuprinși de grandomanie exagerează starea lor materială și socială, forțele lor fisice și spirituale”.
Grandomania lui Teofil Dragoș era luată în derâdere și în anul 1926, în legătură cu pretinsele sale ascendențe nobiliare, autointitulându-se „de Crăcești și Desești”. Articolul din Știrea, intitulat „Bătrânul Maramureș și Dragoș Teofil”, sublinia că „Toate aceste predicate ajunseră de pomină, încât rudele chiar, și pretinii și cunoscuții ani de a rândul trăise cu glume din acest capital procurat din naivitatea romantică a dlui Dragoș și râdeau de oligarhia răsărită între Baia Mare și Hideaga ca ciupercile după o ploaie bună de vară. Râdem și azi noi-moroșenii-cari cunoaștem în amănunte istoria romanticosului domn Dr. Teofil Dragoș, lunecat din vanitate pe țăpișele coaste ale moșiei „voievozilor descălecători de țară”. Romanticosul se luptă cu vanitatea și cu năravul de a pune mâna pe ceva mărind sediul său din Baia Mare în avere și importanță.” Toate acestea ar fi pornit de la faptul că avocatul era „sfetnicul intim al vizirului Brătianu” în fața căruia se prezenta ca „un mare român fără să fie”, mărimea lui Teofil Dragoș fiind „în raport invers cu suprafața de scurmătură permisă lui în Sătmar”. „După succesul din Hideaga, crescuse apetitul omului, încât pe maramureșeni ne miră mult, că nu a împins hotarele Băii Mari până la Tisa bălaie și să prefacă Sighetul într-o mahala. Mai ales că desființarea județului Maramureș a hotărât-o și pieirea lui a prezis-o.”

2. Duplicitatea, calea spre succes

Revenind la articolul familiei Nilvan din anul 1905, membrii acesteia îl acuzau pe Teofil Dragoș de duplicitate, dând ca exemple campaniile electorale din anii 1901 și 1904, desfășurate în zona Chioarului: la alegerile dietale din anul 1901 „a luat parte activă la constituirea clubului liberal din cercul electoral al Șomcuții, acolo a ținut vorbire în interesul candidatului guvernamental Dr. Iosif Pap, și în vorbirea ținută cu acea ocasiune la banchet, a promis cu tota solemnitatea, că va conlucra, pentruca d-l Dr. Iosif Pap să fie ales deputat, despre care lucru pe acele timpuri a scris d-l Vas. Osvadă în diarele româneșci condamnând purtarea neromânească a d-lui dr. Teofil Dragoș. N’a fost destul atâta, pentru că d-l Dr. Teofil Dragoș, care după părerea fratelui său, este acuma cel mai mare naționalist în Chioar, la acele alegeri uitând de promisiunea făcută, a pășit și ca candidat de deputat cu program guvernamental, și-a procurat pene și steaguri constituționale și după-ce s-a convins, că nu are șanse de reușit a făcut ofert d-lui Dr. Iosif Pap, prin mijlocirea fostului avocat de pioasă memorie Dr. Victor Marc, precum adeveresc frații Vasiliu și Emil Butean, cumnații lui Dr. Victor Marc, și precum pote adeveri chiar și d-l Dr. Iosif Pap, că dacă îi reîntoarce spesele constituționale el îi liferează tote voturile câte le va pute câștiga.” Fiind refuzat categoric de candidatul Iosif Pap, Teofil Dragoș s-ar fi întors către un alt candidat, din Budapesta.
Un alt exemplu, era de dată mai recentă, la alegerile dietale din 1904 „a voit să fie ales de membru în congregațiunea comitatensă la Prislop,” dar nu a reușit să strângă decât 7 voturi spre deosebire de contracandidatul său, care obținuse peste 200 de voturi. Conform articolului, oamenii au fost neîncrezători aflând de trocul din 1901 și se întrebau „că ore nu ne-a vinde erăși ca și la cealaltă alegere?” Se pare că atunci, la 1904, între Teodor Mihali, unul din liderii marcanți ai partidului și Nicolae Nilvan din Șomcuta Mare, au avut loc discuții, bătrânul Nilvan atrăgându-i atenția lui Mihali, că Teofil Dragoș nu are șansă de câștig și că va încerca să-și vândă voturile contelui Teleki doar pentru a-l bloca pe Dr. Iosif Pap, ocazie cu care Mihali ar fi izbucnit „Teofile! De pact nici vorbă nu pote fi!”. Concluzia celor care au scris articolul era că „și din acest incident se vede, că dânsul consideră deputăția de un mijloc de a câștiga bani.” De asemenea, Teofil Dragoș era învinuit și că, dorind să iasă deputat în Chioar, a refuzat să facă campanie la sate în ciuda faptului că contracandidații Teleki și Iosif Pap făceau acest lucru, el invocând diferite pretexte pentru a nu se prezenta. Pe de altă parte, spuneau semnatarii articolului, atunci când totuși se prezenta undeva, prin discursurile sale își năruia orice șansă de votare pentru că în loc să susțină programul PNR al cărui candidat era, „dânsul șia descărcat totă ura în contra preoțimei în genere numind-o renegată și demoralisată, de care nu trebue să asculte poporul”, fapt ce a făcut ca liderii partidului să concluzioneze că, „numai la un fiasco complet se pote ajunge” cu o candidatură din partea lui Teofil Dragoș Pe parcursul articolului, Teofil Dragoș este caracterizat ca având o „purtare antipatică, cunoscută tuturor”, că „măgulește pe d-l George Pop de Băsești, care este președintele institutului Chioreana în mod disgustător”.
Felul duplicitar de a acționa al Dr. Teofil Dragoș a fost semnalat și de primul prefect român al județului Satu Mare, Dr. Alexandru Racoți-Filip, care, rememorând în anul 1926, modul în care a fost instaurată administrația românească în județ, în cursul anului 1919, spunea că cele mai mari probleme le-a întâmpinat la Baia Mare unde nimeni nu a dorit să depună jurământ statului român, cetățenii spunând că însuși avocatul Teofil Dragoș îi sfătuise în acest sens, acesta recomandându-le expectativa, pentru că atâta vreme cât tratatele de pace nu erau încă finalizate, nu nu era nimic sigur cu privire la situația orașului, dacă va aparține Ungariei sau României: „Înșiși funcționarii unguri ne-au declarat că dl. Teofil Dragoș, român din Baia Mare, a dat sfatul să nu depună nime jurământul, fiindcă nu se știe până când nu se va termina conferința de pace dacă Baia Mare va aparținea României. Cu data această în Baia Mare a început antagonizm serios între populația ungurească și regimul românesc. Parcă spiritele necurate lucrau, ca cel mai mic incident să fie fără scrupul exploatat, că să îndepărteze pe unguri de tot ce-i românesc.”
Aceeași atitudine, binevoitoare față de comunitatea maghiară, înțeleasă de către contemporani ca fiind duplicitară sau, cel puțin, dubioasă, a putut fi observată și la sfârșitul anului 1918, în contextul evenimentelor premergătoare Marii Uniri și a preluării conducerii de către Consiliul Național Român. Astfel, unii cercetători care s-au aplecat asupra acestei chestiuni, au identificat în presa maghiară a timpului articole care făceau referire la o înțelegere între Teofil Dragoș și conducerea maghiară a orașului care urmărea stabilirea unei colaborări reciproce, urmând ca garda națională din Baia Mare, condusă de Aurel Nistor să colaboreze cu cea maghiară, ba chiar mai mult, partea română ar fi acceptat numirea unui comandant comun al celor două gărzi, de naționalitate maghiară. În momentul în care CNR Central de la Arad a trimis o circulară consiliilor locale și cercuale prin care le era interzis acestora colaborarea cu autoritățile maghiare, consiliile locale trebuiau să recunoască autoritatea exclusivă a CNR de la Arad. De asemenea, circulara CNR Arad cuprindea și o notă ultimativă care cerea imperios guvernului maghiar predarea Transilvaniei. Se pare că, în acest context, Dr. Teofil Dragoș a refuzat să citească această directivă în fața consiliului orășenesc, această sarcină fiind asumată de protopopul Greco-catolic Alexandru Breban.
Ziarele arătau că Teofil Dragoș nu era doar prieten al comunității maghiare, ci chiar mai mult decât atât prin atitudinea atitudinea antiromânească afișată de Teofil Dragoș și era bine cunoscută tuturor, încă de pe timpul regimului maghiar, când avocatul era „omul stăpânirei maghiare de pe vremea când răposatul părinte Vasile Lucaciu primise onoarea de a fi președintele Ligii Culturale iar, ungurii aveau toată certitudinea că filomaghiarul domn Teofil Dragoș îl temperează”.
De asemenea, Teofil Dragoș era acuzat că se prezenta pretutindeni ca singurul realizator al mutării capitalei județului Satu Mare la Baia Mare, fiind meritul lui personal, iar la București se străduia să convingă conducerea PNL să vadă lucrurile așa cum el le prezenta. Ziarul îl prezenta ca fiind „o mare pacoste pentru orașul Baia Mare persoana lui Teofil Dragoș” fidel „duplicității sale binecunoscute.”

3. Nepotismul

Teofil Dragoș a avut un frate mai mare, Augustin, alintat la rându-i „August” de către presa inamică. Augustin Dragoș nu avea decât studii primare și practic nicio calificare demnă de luat în seamă. Detalii însă, pentru „Filu” care l-a făcut director al Băncii Aurora, afacerea lor de familie, director al ziarului Baia Mare și nu în ultimul rând, consilier local și primar al Băii Mari în perioada 1933-1934. De asemenea, acesta a fost impus de fratele său mai mic drept unul dintre membrii fondatori ai Consiliului Național Român Șomcuta Mare, în anul 1918, membru marcant al ASTRA însă tentativa lui „Filu” de a-l numi în funcția de pretor de Ardusat, a eșuat. Pentru ei, Hideaga era un „pașalâc” al lui „Filucu” și al fratelui acestuia „August”.

4. Corupția

Într-unul dintre ziarele locale interbelice Teofil Dragoș era acuzat că, în timpul războiului, vânduse mălaiul primit din România și destinat județului, nemților, îmbogățindu-se astfel. Tot în timpul războiului, și-ar fi însușit petrolul destinat văduvelor din Baia Mare și împrejurimi pentru a-l vinde, sporindu-și averea. Sau că a înșelat locuitorii din localitățile limitrofe Băii Mari (Tăuții de Sus, Satu Nou de Jos, Satu Nou de Sus, Groși și Ocoliș) îndemnându-i să își procure, la liber, lemne din pădurile statului, după care, aceștia au fost pedepsiți, prigoniți și amenințați cu închisoarea, însuși avocatul fiind unul dintre cei care a condamnat faptele. Se mai spunea că ar fi delapidat bani la bancă iar când a fost prins, și-a întocmit documente false. Era caracterizat drept „degenerat” și „berbece de la Hideaga” : „cugetă Dragoș că am uitat noi românii din plasa Baia Mare că dânsul ne-a vândut nemților mălaiul pe care frații din Regat ni l-au trimis în timpul războiului; Românilor!-când voiu vă făceați datoria pe câmpul de război-Dragoș încă și lumina a pizmuit bietelor văduve de război-și petrolul, ce era să li se deie lor-l-a luat el și a făcut neguțătorie cu el-pentru lucrul acesta păgân a fost și osândit la o lună de pușcărie. Cugetă degeneratul acesta, că vor uita cât vor trăi-românii din Fisculaș și Tăuții de Sus, Satu Nou de Jos și de sus, Groși și Ocoliș că le-a făgăduit lemne din pădurile statului și le-a dat și ședulă să meargă să le ducă-și apoi au fost înzecit pedepsiți-prigoniți-ba amenințați cu închisoare. Nu este român cu minte care să te mai creadă Berbece dela Hideaga. Cugeți că am uitat că esperții Tribunalului dela Satumare au adeverit-că ai furat dela banca unde și bieții români au cumpărat acții-și când ai fost prins cu ușa ai falsificat și documente?”
Dragoș era acuzat că vizitându-l pe părintele Vasile Lucaciu la București, cu pașaport maghiar, solicita miniștrilor vagoane de cereale pe care spunea că le vrea pentru „frații înfometați din Ardeal, dar în schimb le specula pentru înavuțirea d-sale.”
Într-un alt articol erau prezentate zvonuri urbane, potrivit cărora Teofil Dragoș era interesat a-și mări locuința (chiar și așa imensă) fapt pentru care trăgea sforile la primărie și la consiliul local pentru a-i permite această extindere în defavoarea bisericii romano-catolice și a clădirii fostului liceu, cu care aceasta se învecina. În spirit de glumă, cu multă ironie, ziarul găsea o explicație dorinței deputatului Teofil Dragoș de a-și mări casa: „alții mai cu frica lui Dzeu spun, că după retragerea guvernului ar avea și dl de gând să se retragă și să-și ispășească fărădelegile săvârșite în cei patru ani. De aceea ar vrea ca din casă de a dreptul să intre în biserică, unde zi și noapte ar petrece în pocăință cum i s-ar cuveni ca unui „confrater”… . După ultimele informațiuni destul de autentice însă de tot, alte motive îl îndeamnă pe dl. Deputat să dărâme aproape jumătate liceul vechiu. Anume ca să vadă dela dumnealui din fereastră peste țintirim deadreptul la….cofetărie.” Acest apel subtil la dulciuri revine și în alt loc „gura d-sale îndulcită de turte.”
Cu altă ocazie, deputatul „Filu” ar fi intervenit în sistemul de învățământ alarmând comunitatea maghiară că inspectorul școlar Dariu Pop ar fi dispus sistarea învățământului maghiar în școlile primare de stat din Baia Mare. Dincolo de chestiunea în cauză, care se pare că era doar un zvon, articolul îl caracterizează pe Dragoș „domniasa foarte bine se pricepe la manipularea ițelor de învrăjbire așezate între colegii din Baia Mare.”
Punctul culminant al acestor material „defăimătoare” la adresa lui Teofil Dragoș, îl reprezintă scrisoarea unui fost angajat al său, ing. S. Prodan, către avocatul Lucian Bretan, în care îl acuza pe Teofil Dragoș de uz de fals, abuz și înșelăciune. În această scrisoare, prin care Prodan încerca să ajungă la o înțelegere cu clientul avocatului Bretan, într-un caz de calomnie, arăta modul abuziv în care Dr. Teofil Dragoș proceda la conducerea ziarului pe care-l patrona, Baia Mare. După ce i-a promis tânărului o poziție importantă și leafă corespunzătoare, Prodan s-a trezit angajat la biroul avocațial din Baia Mare și corector al articolelor de ziar pe care apropiații avocatului le publicau în ziarul de casă, calomniind în stânga și în dreapta pe oricine. Prodan mărturisea că articolul pentru care a fost dat în judecată nu a fost scris de către el, ci de către avocatul Dragoș însuși, obligându-l să-și asume textul. Mai târziu, după ce tânărul a început să aibă probleme și l-a rugat pe avocat să-l ajute și să recunoască că el este autorul materialului, avocatul a refuzat, fapt pentru care Prodan a demisionat de îndată: „Parte din cauza boalei, parte din cauza relei stări a industriei, în anul trecut eram fără post, deci în grea situație de a trăi. Prin un cunoscut din sanatoriul clinicii din Cluj, mi s-a oferit un post anul trecut la Baia Mare, în serviciul dlui Dr. Teofil Dragoș. Mi s-au spus legende despre viitorul patron, mi s-au asigurat perspective frumoase de câștig și o activitate bine determinată, în serviciul băncii Aurora. În locul acestora am primit 4000 lei lunar, am fost pus să lucrez ….. în cancelaria advocațială și să lucrez la Baia Mare. De aici cade pe capul meu pacostea unui proces, în care nu sunt vinovat și am ținut să protestez în termini energici și la Dl. Dr. Teofil Dragoș contra acestui procedeu puțin cavaleresc. În adevăr, Domnule Doctor, am să văd tristul lucru, că Dl. Dragoș și articolul scris de mâna sa proprie, îl neagă și-l aruncă în sarcina mea. Și poate, în cele din urmă va reuși să dovedească aceasta, deoarece nu mă mai pot aștepta la gestul cavaleresc al anturajului său, de a spune adevărul. Eu care, în viața mea nu am fost în Nordul Ardealului nu puteam avea idée de Borcutean, de Pop și mai știu eu cine? Nici de Dvoastră nu am avut onoare nici să aud, până n-am mers la Baia. Adevărul este că s-au adus în cancelaria Dlui Dragoș unde se lucre pentru gazetă, articole cari constituiau un adevărat asasinat a limbei române. S-au adus articole scrise în limba maghiară. De ex.: articolul scris contra Dvs, și eu am fost nevoit să traduc și să corectez exchibițiile stilistice al unor oameni pe cari nici nu-i cunoșteam cel puțin, așa cum nu cunoșteam pe cei atacați în articole. Mi s-a spus astfel în mod precis, să intercalez într-un articol că Borcutean este hoț și că are condamnare la 2 ani închisoare. Aceasta afirmație și ordin mi s-a dat tocmai de dl. Teofil Dragoș, în prezența Dlui Nistor. Când am văzut situația „splendidă” în serviciul dlui Dragoș, am demisionat, deși mi se promitea situație absolute convenabilă „când venim la putere”. (…) Eu, cum afirm, nu sunt vinovat. Dar dacă domnii dela „Baia Mare” vreau să se răsbune în contra mea, aruncând procesul în spinarea mea, eu sunt dispus a da cuvenita rectificare, cu arătarea acelora ce m-au Indus în eroare și au abuzat de situația mea de funcționar.
L-am invitat pe dl. Dragoș să părăsească atitudinea adoptată, însă cum văd îi face mare plăcere să mă vadă târât și pentru mai departe în situația nenorocită în care m-a adus.”
În alte materiale era numit „dictatorul din Hideaga” și era prezentat, în ultimele zile ale guvernului liberal, ca un om disperat, gata oricând să treacă în barca averescană prin interpușii săi, Nistor sau Tibil. În altă parte era diminutivat în sens ironic „Dr. Filică”. De asemenea era caracterizat astfel:„e neîndestulitul și lucrează după obiceiul său în ascuns, pe din dos; sucește la șuruburi căci i-ar plăcea să vadă lumea jucând încă o dată la dorința lui.”

***

În ziua morții lui „Filu”, lumea a tăcut și liniștea s-a așternut peste orașul Baia Mare. Detractorii săi, care l-au gratulat o viață-ntreagă cu cele mai alese invective, au păstrat un moment de reculegere. Au făcut front comun, iar la căpătâiul decedatului, s-au întrecut în laude la adresa personalității celui care a fost Dr. Teofil Dragoș, avocat, prefect, parlamentar, „mogul” de presă, bancher, președinte de partid și multe altele. „Cele rele să se spele, cele bune să se-adune” și „despre morți, numai de bine” sunt doar două dintre celebrele ziceri adânc întipărite în psihologia poporului român, valabile în orice timpuri. După ce, o viață, imaginea publică a lui Teofil Dragoș a fost terfelită, de adversarii săi politici sau personali, în presa locală, când a murit, aceeași presă, până atunci atât de decisă să-l distrugă, își lua rămas bun de la el, astfel:
„Iertare există la Dumnezeu, milă și îndurare găsești și la oameni, singură moartea, acest nemilos cosaș care taie firul vieții, este necruțătoare.
Cu respirația reținută a asistat acest județ și mai ales orășelul nostru, la lupta titanică ce s-a dat de aproape o lună de vreme încoace între știința umană, fizicul dârz dar tot mai slăbit a unui om și voința eternă a Celui de Sus, de a răpi din mijlocul nostru pe acela ce a fost Dr. Teofil Dragoș, avocat în Baia Mare și posesorul atâtor titluri, care duce în mormânt o viață plină de lupte grele, de muncă onorabilă pentru binele Neamului și al Țării, duce cu sine o voință dârză și o ținută autoritară însă tot atunci un suflet bun, care niciodată nu a refuzat ajutorul său celor nenorociți sau urgisiți de soartă și a cărui cuvânt sau promisiune, dacă a fost odată făcute, fuseseră și împlinite trecând peste orice bariere sau orice piedici.
Acesta a fost defunctul Dr. Teofil Dragoș în viață. Stimat și respectat de toată lumea, chiar și de adversarii săi-căci, cine nu are azi adversari!
Toată viața sa și-a pus-o în serviciul obștei pentru care avea o pasiune de neînvins. Mai avea o dorință pe care a încercat să o realizeze prin anii 1924-1925, dar nu a izbutit și pe care spera să o realizeze acum: să aducă reședința județului la Baia Mare. Dorința lui era secondată de dorința întregei acestei regiuni a Băii Mari, Seini, Șomcuta Mare și Copalnic Mănăștur. De aceea se legau toate speranțele de acest singur om și datorită acestei împrejurări și a altora, pentru care el a fost și iubit nu numai respectat, întreg orașul Baia Mare, cu sincere condoleanțe a arborat azi steagul de doliu, celei mai marcante figure a orașului și județului nostrum, care se stinge neînsuflețită și pleacă dintre cei vii pentru odihna de veci.
Ne asociem cu toată durerea acestui doliu, implorând Celui de Sus ca în lumea celor vecinice să aibă parte de cei sfinți și drepți, iar familiei îndoliate să-i dea mângâiere pentru marea pierdere ce o simțim cu toții.”

858490_143676505795372_1237145572_o

861330_143676665795356_2039391235_o

Cavoul familiei Dragoș de Desești și Dragomirești, din Hideaga, înainte de renovare

20245870_877971782365837_190950901480956216_n

Cavoul familiei Dragoș din Hideaga, după renovare, 2016

După moartea avocatului, neavând copii, familia s-a stins. Averea a fost împărțită între fratele său, Augustin Dragoș și soția văduvă, Elisa Klein. Ulterior, în anii de început ai comunismului, Augustin Dragoș a fost expropriat, fiind considerat chiabur. Imobilele familiei din Hideaga s-au distrus iar în locul casei familiale, azi, sunt așezate alte familii. Casa Dragoș din Baia Mare a devenit Muzeu de Artă.

resize

Casa Dragoș din Baia Mare, actualul sediu al Muzeului Județean de Artă Maramureș

Notă

Pentru realizarea acestui articol biografic am utilizat atât surse inedite cât și edite. Cele inedite au fost deja amintite în articolul Robert C. Tökölyi, Personalități ale Unirii din zona Baia Mare, în Revista Arhivei Maramureșene, nr. 11/2018. Materialele edite consultate sunt: Cornel Sigmirean, Istoria formării intelectualității românești din Transilvania și Banat în epoca modernă, Cluj, Editura Presa Universitară Clujeană, 2000; Claudiu Porumbăcean, Bujor Dulgău, Oameni din Sătmar, Satu Mare, Editura Solstițiu, 2000; Csoma Gheorghe, Baia Mare-670, vol. II, Baia Mare, Editura Helvetica, 2000; Valentin Băințan, Șișeștii părintelui Dr. Vasile Lucaciu, Baia Mare, Editura Cybela, 1998; Maramureșenii în lupta pentru libertate și unitate națională. Documente 1848-1918, București, 1981; Viorel Ciubotă, Lupta românilor sătmăreni pentru unire 1918-1919, Satu Mare, Editura Muzeului Sătmărean, 2004; Sorin Vasile Hendea, Evoluția instituțiilor de credit din comitatul Sătmar, în perioada dualistă, în Satu Mare-Studii și Comunicări, nr. XVII-XXI/2000-2004; Maria Mihăilescu, Societatea Principele Mircea, în Cronica Vrancei, XI/2011; Augustin Țărău, Noaptea Moșierilor. Aplicarea Decretului 83/1949 în Nord-Vestul României, Oradea, Editura Arca, 2009. Ioan Tîmbuș, Pe urmele delegaților maramureșeni ai Marii Uniri din 1918, (2), publicat în Gariul Maramureșului, 20 decembrie 2017, accesat în format electronic pe site-ul ziarului.
Unele informații au fost obținute din presa locală veche, în limba română sau maghiară: Ziarul Înfrățirea, Glasul Dreptății, Ziarul Szatmar-Nemeti, Ziarul Știrea, Ziarul Gazeta Transilvaniei, Ziarul Tribuna, Ziarul Curierul de Vest, Kovárvidék, Nagybánya, Nagybánya és Vidéke, Héti Szemle, Felsöbányai Hirlap.
Fotografiile sunt disponibile pe internet si pe pagina de facebook Hideaga istorie.

Despre autor:

robert-cristian-tökölyi
Robert Cristian Tökölyi (n. 1981) a studiat Istoria la Facultatea de Istorie din cadrul Universității Babes-Bolyai Cluj Napoca în perioada 2000-2004. A obținut titlul de doctor în Istorie, în anul 2013, în cadrul Institutului de Istorie „George Barițiu” Cluj, fiind profesor de Istorie la Baia Mare până în anul 2007. Din anul 2007 este funcționar public. Este preocupat de istorie contemporană, relații internaționale, biografie, probleme de gen. În general, cercetările sale au avut ca perioadă de referință, perioada interbelică dar nu numai și a publicat mai multe studii de istorie locală, atât pe plan local cât și în publicații de circulație națională. A publicat primul volum în anul 2012, la Baia Mare: „Alexiu Pokol. Viața și activitatea 1872-1935”, iar în anul 2019 a publicat teza de doctorat „Partidul și Femeia. O istorie a organizațiilor comuniste de femei din Nord-Vestul României 1945-1965”, la Cluj.

Un gând despre “„Filu” din Hideaga, sau povestea omului despre care nimeni nu a avut nimic bun de spus

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s