Highway to Party

Andreea Stahie

Te dai cu ruj și-ți mai aranjezi o dată fusta neagră, care merge perfect cu pantofii cu toc cui. Spatele drept, capul sus, pieptul înainte să nu se șifoneze cămașa proaspăt călcată. Forțezi un zâmbet în oglindă. E a nu știu câta petrecere a firmei la care trebuie să mergi. Nu te deranjează neapărat compania colegilor, dar știi că iar va fi o seară de sâmbătă pierdută la un restaurant simandicos unde va trebui să tragi de un sfert de pahar de vin roșu pentru că ești o doamnă. Doamnele nu beau. Doamnele degustă vinul, îl savurează. Elegant, finuț, drăguț.
Oftezi. Te uiți din nou în oglindă și privirea-ți rămâne fixată pe ochii tăi verzi, conturați elegant cu un creion negru. Îți amintești de copilărie, de una dintre primele tale petreceri de la 7 sau 8 ani.

***

Îl vezi pe taică-tu cum desface masa aia mare din sufragerie, o masă comunistă pe care toată lumea o avea prin anii 2000. O masă cu scaune pliabile, incomode, de pe care ai căzut de atâtea ori încât ție trebuia să ți se dea mereu un scaun normal, de bucătărie, poate de data asta nu mai cazi și spargi ceva. O vezi pe maică-ta cum aduce un teanc de farfurii, un turn de pahare de plastic, multe sticle de suc și pungi de covrigei. Nu ții minte cu ce ești îmbrăcată, dar îți amintești că la calculatorul ăla vechi, care abia se mișca, stau doi băieți în cămăși roșii în carouri. Într-un colț, pe covor, două fetițe în rochițe roz se joacă cu o păpușă abia scoasă din cutie. Pe pat, doi copii mai mari, liceeni de pe vremea aia, discută ceva legat de muzică în timp ce butonează un Nokia vechi. Pe hol, alți copii aleargă și țipă. Ești trasă de mână și aruncată în mijlocul unei hore. Ți se cântă la mulți ani sub privirile amuzate ale părinților din bucătăria învăluită în fum de țigară și miros de vin. Ți se face sete, iei un pahar la întâmplare de pe masă și sfârșești scuipând în chiuvetă (în cel mai fericit caz) în timp ce maică-ta râde de tine. Iar ai băut tărie crezând că e apă. Fredonezi O-Zone în timp ce tragi de vară-ta să lase desenele de la televizor și să danseze cu tine. Apoi toți părinții se adună în sufragerie și se stinge lumina. Apare bunică-ta cu un tort mare de ciocolată făcut în casă, un tort pe care-l face numai la ocazii speciale, iar ziua ta e cea mai specială ocazie, așa că începi să te gândești la el cu o lună înainte. Toată lumea îți cântă la mulți ani. Iar în lumina palidă a lumânărilor din fața ta nu-ți mai amintești ce dorință ți-ai pus, ce cadouri ai primit sau cu cine te-ai certat pe jucării. Dar îți amintești o masă plină, îți amintești că erai înconjurată de părinți, bunici, unchi și prieteni. Îți amintești că aveai casa plină, și toată lumea era fericită.

***

Ți-a intrat o geană în ochi și clipești rapid să o scoți. Căcat, ți s-a întins rimelul. Te uiți la ceas, mai ai o oră până la petrecere. Oricum nu contează dacă întârzii puțin. Vinul simandicos tot acolo va fi. Iei o dischetă demachiată de pe etajera chiuvetei și începi să-ți refaci machiajul.

***

La 15 ani ai intrat la liceu. Mesele din sufragerie s-au mutat în oraș, la pizzeria preferată sau pe terasa pe care vă adunați de obicei. Sucul l-ați dat pe berea cu gust de lămâie, iar grupul se schimba mai mereu, în funcție de prietenii care veneau sau plecau. Îți amintești prima țigară fumată la concertul trupei prietenilor tăi. Te-ai înecat de ziceai că până aici ți-a fost. Îți amintești de serile lungi de gaming cu iubitul tău și prietenii lui de atunci. De celebrul „îmi bag ceva în el de joc, îl dezinstalez” după care vă băgați iar la un meci ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Adrenalina victoriei și râsetele de după un pentakill reușit din întâmplare în cel mai amuzant mod posibil. Ți-ai construit o lume în fața micului ecran al laptopului și nu te-au prea interesat petrecerile propriu-zise. Dar te duceai ori de câte ori erai invitată. Îți amintești de jocurile de beție și întrebările indecente la care tu niciodată nu aveai răspuns. Te amuza să le asculți poveștile cu joint-uri fumate prin parcări, cu nopți pierdute pe acoperișul blocului și discuții despre sex. Te simțeai prost, nu prea aveai ce povesti și te enerva superioritatea lor de puștani „cool”. Dar, la naiba să o ia de treabă, erai minoră, ce puteai să faci?
Apoi a venit facultatea și lucrurile s-au schimbat. La 19 ani ai plecat în partea cealaltă a țarii și ai scăpat de sub ochii părinților. Ai început să simți gustul libertății pe care orice tânăr de 20 de ani o caută. Vechea gașcă s-a spart și a trebuit să pui punct și relației din liceu, dar ai cunoscut oameni noi, oameni fun, diferiți, cu idei trăsnite și dornici de a experimenta. Ai început să ieși în oraș în fiecare weekend și să te lași purtată de val. Ai băut până dimineața cu cei câțiva colegi care mai târziu au devenit oamenii tăi de încredere. Berea neagră nu mai era atât de amară pe ritmul rock-ului clasic din Fire. Îți amintești de petrecerile din căminul unde fumai pe hol cu paznicul și sfârșeai de fiecare dată în pat cu altcineva. Îți amintești de primul sărut cu prietena ta de care erai nedespărțită. Veneați la pachet, plecați la pachet. Ați fost la concerte de metal împreună, după care ați mâncat mici pe manele în singurul restaurant care mai era deschis la două noaptea în Regie. Râdeai, luai totul la mișto și niciodată nimic nu era prea mult. Îți amintești de diminețile în care ai plecat la facultate după o beție. De sexul în bucătărie pe mașina de spălat. De gașca cu care cântai noaptea pe străzile pustii. De vacanța dintre semestre în care timp de o săptămână ai fost mai mult beată pe la prieteni decât acasă în pat. Îți amintești că ai învățat că poți da și tu cu tine o petrecere, singură, cu o sticlă de șampanie și muzică bună în căști, și frate, ce-ți mai plăcea să faci asta în serile în care nu puteai să dormi. Ai scăpat de inhibiții, ai găsit mereu motiv de distracție. Vedeai partea plină a paharului cu alcool și cumva, nici tu nu-ți dădeai seama cum, găseai mereu oamenii potriviți la paharul de bere potrivit.
Așa ai dus-o timp de trei ani, până la final, până la ultima petrecere, banchetul de final de facultate. După a început așa-zisa viață de adult. Îți amintești de pandemia care te-a lovit ca un topor în cap și te-a scos din ritmul tău. N-au mai fost petreceri, iar grupul tău s-a micșorat din nou. Au rămas doar cei care contau cu adevărat. Oamenii tăi. În sfârșit, aveai și tu oamenii tăi. Ai reluat serile de gaming cu acei câțiva dispuși să mai stea până dimineața. Îți amintești că încercai pe cât posibilul să-ți menții entuziasmul viu. Curând, pandemia a reînviat petrecerile de apartament. Îți amintești de weekendurile în care nu aveați unde ieși din cauza restricțiilor, așa că vă adunați la tine în sufragerie. Câțiva oameni, câți au mai rămas. Abia atunci jocurile de beție au căpătat sens și au devenit amuzante, când fiecare avea o poveste diferită și suficient de nebună ca să mențină atmosfera. Sexul nu mai era subiect tabu iar băutura era la discreție. Pizza era mereu mai bună când o făceai cu blat congelat la 3 lei 50, în bucătăria aia de 2 pe 2 în care trebuia să intrați pe rând ca să nu muriți de cald înghesuiți. Simțeai din nou că trăiești… Dar pe undeva te-ai pierdut. Ți-ai schimbat jobul, ai început să lucrezi până târziu. Oboseală, muncă, cafea, muncă, ședințe, muncă. Viața de corporație te-a înghițit și…

***

Înjuri și arunci fardurile în cadă. Îți ștergi violent machiajul, te întorci în dormitor, arunci fusta pe pat și tragi o pereche de blugi pe tine, în timp ce-i scrii un mesaj unuia dintre colegii de la muncă: „îmi pare rău, nu mă simt prea bine. Nu cred că mai ajung la petrecere.” O suni pe Aida.
– Ce faci? Pe unde ești?
– Uite, bine, sunt la un party acasă la…
Atât voiai să auzi.
– A, ok, bine, vin și eu. Trimite-mi adresa.
Îți schimbi cămașa elegantă cu primul tricou negru pe care-l găsești aruncat pe un scaun. Nu conta ce e, măcar scăpai de hainele alea ponosite de păpușă aranjată cu cea mai mare strictețe de directori fandosiți. Pleci grăbită din casă, verificând încă o dată adresa pe telefon. Te urci în mașină, dai muzica la maxim și conduci cât de repede poți. Te enervezi la fiecare semafor roșu, dar măcar ai destul timp să te relaxezi, să poți și tu intra în atmosfera de petrecere. Nu te mai gândești la colegii de muncă, oricum nu vor afla unde ești. Nu au nici o treabă cu prietenii tăi. Bagi a treia, ți se rupe de limita de viteză, oricum ai Waze pornit iar drumul e cât se poate de liber. Chill. Ajungi pe la 80 la oră și calci brusc frâna înjurând și claxonând mai ceva ca la o nuntă. Un taximetrist a parcat în mijlocul drumului, paralele la dungă cu locul de parcare. Îi reții numerele de la mașină, măcar să știi pe viitor să te ferești de el. N-ai chef de reparat mașina fix acum.
Ajungi până la urmă la adresă, și parchezi pe alee. De cum deschizi portiera te izbește bass-ul boxelor ce se aude din curte. Iei o gură mare de aer și te eliberezi definitiv de stresul de la muncă. Te îndrepți spre poartă unde te întâmpină Aida cu o bere rece din care iei câteva guri zdravene, pe nerăsuflate.
– Ce-ai tu, ți-e atât de sete? râde Aida de tine.
– Nu, răspunzi cu fermitate. Dar mă respect. La urma urmei sunt o doamnă, ce pula mea.
În curte oamenii râd, se simte miros de grătar și se cântă Rotting Christ – The Raven. Aida te conduce spre un grup de oameni veseli printre care îl recunoști pe Cristi, care e deja destul de amețit încât să încerce să-și aprindă țigara cu o lumânare parfumată roz. Ceva sakura Japanese style. O țigară, bună idee. Scoți pachetul și-ți aprinzi una, cu o brichetă normală, apoi îl ajuți și pe idiot să-și aprindă țigara ca să nu te intoxice cu miros de cireșele. Cristi ia țigara și-ți mulțumește, într-o limbă înțeleasă numai de el, după care se îndepărtează cu pași săltați ca un pinguin. Îl lași în pace, hai, se descurcă, e băiat mare, nu e la prima lui beție și nici nu e atât de prost încât să-și dea foc cu o țigara amărâtă. Se amestecă în mulțime și dus e.
Scanezi rapid curtea. Oameni beți, oameni veseli, oameni care dansează. Inspiri adânc. Mai vrei o bere și te îndrepți spre frigidere. Expiri cu cea mai mare ușurință. Ai făcut alegerea cea bună. Ai ales petrecerea cea bună.

Despre autoare:

Andreea Stahie (n. 1995) a studiat literatură română și engleză la Facultatea de Litere din cadrul Universității din București în perioada 2016-2019. A urmat cursuri de Creative Writ-ing din cadrul universității Coventry din Marea Britanie. Din 2020 urmează programul de master „Teoria și Practica Editării” din cadrul Universității din București. A tradus desene animate și seriale pentru copii. A participat la diverse proiecte literare cu texte de proză sau de poezie, printre care se numără proiectul multidisciplinar „Visible X Invisible” (WASP Studios 2019). Este pasionată de literatura contemporană, iar în prezent este scriitoare freelancer.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s