Cesare PAVESE

VA VENI MOARTEA
ȘI VA AVEA OCHII TĂI

Va veni moartea și va avea ochii tăi –
această moarte ce ne-nsoțește
de dimineața până seara, fără somn,
surdă, ca o veche remușcare
sau ca un viciu absurd. Ochii tăi
vor fi un cuvânt zadarnic,
un strigăt mut, o tăcere.
Așa-i vezi în fiece dimineață,
atunci când asupra ta însăți te-apleci
în oglindă. O, neprețuită speranță,
în ziua aceea vom ști și noi
că ești viața și ești nimicul.

Pentru fiecare moartea are o privire anume.
Va veni moartea și va avea ochii tăi.
Va fi ca și cum ai pune capăt unui viciu,
ca și cum ai vedea în oglindă
reapărând la suprafață un chip mort,
ca și cum ai asculta o gură închisă.
Vom coborî în vâltoare fără niciun cuvânt.

○●○

[Tu nu știi dealurile…]

Tu nu știi dealurile
pe unde s-a vărsat sânge.
Toți am fugit
toți ne-am lepădat
arma și numele. O femeie
se uita la noi cum fugim.
Dintre noi toți unul singur
s-a oprit cu pumnul strâns,
a privit cerul gol,
a lăsat capu-n piept și-a murit
sub ziduri, în tăcere.
Acum e o zdreanță plină de sânge
și numele său. O femeie
ne-așteaptă-nspre dealuri.

5 noiembrie 1945

○●○

VARĂ

E o grădină limpede, printre ziduri joase,
cu iarbă uscată și cu lumină ce arde alene
pământul. E-o lumină care știe ce-i marea.
Tu respiri acea iarbă. Îți atingi părul
și-l scuturi de amintiri.

Am văzut cum cădeau,
dulci, cu un pocnet,
multe poame în iarba ce-o știu. Așa tresari și tu
de zvâcnetul sângelui. Îți miști capul
ca și cum de jur-împrejur s-ar petrece-o minune de aer,
iar minunea ești tu. E-aceeași aromă
în ochii tăi și în calda aducere-aminte.

Asculți.
Iar vorbele pe care le-asculți abia de te-ating.
Ai pe fața liniștită un gând limpede
ce-ți închipuie pe umeri lumina mării.
Ai pe chip o tăcere ce-apasă inima
ca un pocnet și stoarce din ea o durere veche
aidoma sucului poamelor căzute atunci.

○●○

ȘI-ATUNCI, NOI, LAȘII

Și-atunci, noi, lașii,
cărora ne plăceau seara
plină de șoapte, casele,
potecile către râu,
luminile roșii și murdare
ale-acelor locuri, durerea
îndulcită și mută –
noi ne-am smuls mâinile
din lanțul viu
și-am tăcut, însă inima
ne-a tresăltat sub năvala sângelui
și n-a mai fost dulceață
și n-a mai fost lepădare de sine
pe poteca spre râu –
– nemaifiind supuși, am învățat
să fim singuri și vii.

○●○

[Ai chip de pământ modelat…]

Ai chip de pământ modelat,
sânge de pământ aspru,
ai venit de la mare.
Îngădui și pândești totul
și-alungi la fel
ca și marea. În inimă
ai tăcere, ai vorbe
înghițite. Ești mohorâtă.
Pentru tine zorii înseamnă tăcere.

Și ești precum glasurile
pământului – zgomotul
ciuturii în fântână,
cântecul focului,
pocnetul unui măr;
vorbele resemnate
și sumbre de pe praguri,
țipătul copilului – lucruri
ce niciodată nu trec.
Tu nu te schimbi. Ești mohorâtă.

Ești pivnița-nchisă,
cu podeaua de lut
unde-a intrat odinioară copilul
pe când umbla desculț
și-ntruna își amintește de asta.
Ești camera mohorâtă
la care te-ntorci întruna cu gândul
precum la vechea curte
în care se crăpa de ziuă.

5 noiembrie ’45

○●○

[Și tu ești iubirea…]

Și tu ești iubirea.
Ești de sânge și de pământ
ca și ceilalți. Pășești
asemenea celui ce nu se dezlipește
de ușa casei.
Privești asemenea celui ce-așteaptă
și nu vede. Ești pământ
ce-ndură și tace.
Ai tresăriri și oboseli,
ai cuvinte – drumuri
în așteptare. Iubirea
e sângele tău – nu altceva.

○●○

[Ești ca un pământ…]

Ești ca un pământ
de care nimeni n-a vorbit vreodată.
Nu aștepți nimic
în afara cuvântului
ce va țâșni din străfunduri
ca un fruct printre ramuri.
E un vânt care-ajunge la tine.
Lucruri uscate și de două ori moarte
te-ncurcă și se fac praf.
Membre și vorbe bătrâne.
Tremuri în plină vară.

29 octombrie 1945

Despre autor:

Considerat drept unul dintre cei mai importanți scriitori ai veacului trecut, prozatorul, poetul, criticul literar și traducătorul Cesare PAVESE s-a născut în ziua de 9 septembrie 1908, în localitatea Santo Stefano Belbo (Piemonte) și a murit prematur, la numai 42 de ani, pe 27 august 1950, la Torino, ca urmare a unei sinucideri prin ingurgitarea unei supradoze de somnifere.
Deși cunoscut mai mult ca prozator – în special datorită romanelor Vară de neuitat/ La bella estate (1941), Dialoguri cu Leucò/ Dialoghi con Leucò (1947), Luna și focurile/ La luna e i falò (1950) și povestirilor, dar, mai ales, jurnalului său, apărut postum, în 1952, și socotit opera sa de căpătâi, Meseria de a trăi/ Il mestiere di vivere –, Pavese e autorul și a două volume de versuri: Munca e obositoare/ Lavorare stanca (1936, 1943) și Va veni moartea și va avea ochii tăi/ Verrà la morte e avrà i tuoi occhi (1951), din care vă oferim acest grupaj.

Prezentare și traducere: Costel Drejoi