Ciobotea Ruxandra

unii iubesc o Lucreția,
o Nicoleta,
alții chiar și o Georgeta,
Anemona, Elisabeta, Simona, Ionela,
Gigela, Ela, Selena, Elena.
zilele astea mă voi lua cu mâinile de tâmple și voi scrie:
cum o iubește Nick Cave pe Susie a lui
să mă iubească cineva și pe mine.
zilele astea mă voi lua cu mâinile de tâmple și voi scrie:
cum o iubește Nick Cave pe Susie a lui
să mă iubească cineva și pe mine.
nu e nevoie de Instagram sau Tinder,
like-uri, mesaje subliminale sau replici de agățat.
e nevoie
de o prietenie și de un moment trăit cu adevărat.
poți trăi multe vieți seară de seară în pat, ceea ce e rock and roll, dar
ce rămâne după ce s-a terminat?
am crezut că
e mai simplu până când a devenit extrem de greu de gestionat
iar inima asta
nu vrea să vâslească printr-un ocean de carne pentru ca apoi să sfârșească în pustietate
pierdută ca un naufragiat.

______________________________________________________________________

mă simt ca un craniu, nimic nu are sens, mă gândesc la asta când trebuie să mă spăl pe dinți și trag de mine căci nu vreau să îi pierd.
mă gândesc la asta când văd tablourile pline de roșu sinistru și negrul cel mai trist ale lui Goya,
yo siento el amor y la muerte.
mă gândesc la asta când mă pun în pat să dorm și nu-mi găsesc poziția.
nu-mi găsesc nici liniștea, să-mi scot mintea din priză, să mă bucur de somn, sunt
atâtea circuite electrice și reacții chimice în sistemul nervos central
o centrală nucleară, cum de nu a explodat până acum, habar nu am.
e o furnică ce îl controlează și mă forțează să fac multi-tasking,
când țin microfonul îmi tremură mâinile, îmi fug cuvintele de la buză,
mi-am implorat steaua să-mi păstreze vorbele intacte, însă le pierd,
apoi stau botoasă și ofticată, iar a trecut un moment și n-am știut ce să zic…
în era imediatului dacă nu ai replică instant, ești condamnat
la frustrare permanentă
mă gândesc la asta când mă pregătesc să îmi fac un tatuaj, o inimă pe mână,
așa cum se bănuiește – i wear my heart on my sleeve,
luna asta nu ajung banii, poate luna viitoare îmi revin,
e greu să fii tânăr lefter și ambițios,
mă simt ca un craniu plutind
pe apa de canal,
peisajul e aspru precum durerea,
mirosul e moarte instantă,
cutia mea craniană
de limba unui șobolan va fi crăpată.

________________________________________________________________________

berea curge din rai
te iau de mână să fugim repede
adu o găleată, două,
strângem berea, facem bani,
n-o să mai fim săraci,
n-o să mai fim exilați de când berea curge din rai,
toate problemele iau sfârșit când
mai multe necazuri se strâng să stea la masă:
minus cu minus fac plus, petrecerea ține la nesfârșit.
pentru câteva ore suntem nemuritori și
nu contează că afară e dezastru iar climatul pare că devine din ce în ce mai cumplit,
un om își varsă necazul, ceilalți îi beau cuvintele,
au obosit privirile, ochii sunt sinceri și nimeni nu minte.
cu urechile ciulite – care povestește cea mai grozavă farsă
spre surpriza tuturor a fost spusă de către o fată:
berea curge din rai
ani să ai, ani să ai,
pe toată pe gât s-o dai.
să nu rămâi în transă după ce petrecerea s-a terminat

______________________________________________________________________________

câinii din București nu-s ca ăia din Pitești
sunt blânzi, sunt cuminți
nu te latră când fumezi
pe lângă curțile celor ce
sunt doar fericiți că au proprietate în București
nu știu că e seara pride elgebete
sau orice altceva ce
le-ar putea
distorsiona puțin creierele (stereo)tipice
de oameni creștini și normali
ce nu s-au îmbătat niciodată la o petrecere
și niciodată n-au fost sinceri din pură politețe
ce nu au nimic să-și reproșeze
ce nu au călcat niciodată strâmb
și asta le-ar da dreptul să-i îndemne
pe alții să meargă la fel de drept pe același drum

________________________________________________________________________________________

omega centauri conține milioane de stele,
câteva din ele în ochii tăi erau,
altele stăteau cuminți pe genele mele,
când simțeam atenția ta.
restul erau efervescente, în sărut și pe piele,
în toată ființa mea ce strălucea.

pe stele aș scrie acum mesajele mele,
cuvintele pe care nu le-am spus.
de ce să le mai spun când și eu am dreptatea mea,
am simțit când atenția s-a dus altundeva.
uneori noaptea cuvintele se întorc să mă strângă de gât,
și atunci îmi pare rău că timpul nu a fost mai mult.
ai avut dreptate, filmele modeste sunt mult mai captivante
decât filmele vechi, lăudate și pompoase,
și mi-a plăcut să țin puțin mintea ta haotică în brațe,
înainte de nefericitul accident.
acum e frig, e iarnă, soarele nu mai încălzește la fel,
fără zâmbetul tău alături de el.
everybody loves the sunshine,
ar fi trebuit să-l imortalizez,
ar fi trebuit
mi-ar fi plăcut să-i cunosc pe prietenii tăi, am văzut cum te fac fericit.

ca să rămânem în mișcare trebuie să îndurăm
moartea unor părți din noi înșine,
ele curg pe apa sâmbetei, curg la sănătoasa, curg,
ar fi absurd să credem în nemurirea lor,
sau să opunem rezistență
curentului ce nu lucrează în funcție de zilele de sărbătoare.

Despre autoare:
Ciobotea Ruxandra (n. 23 iunie 1998, Pitești) este studentă la Universitatea din Geneva în cadrul Masterului de Drept Public. A început să scrie în adolescență diverse texte împărtășite exclusiv prietenilor, iar în 2018 două texte au figurat printre finalistele concursurilor de redacție organizate de Radio Guerrilla.
În 2020 a revenit în mediul virtual cu un set de poeme publicate pe site-ul O Mie de Semne în rubrica « Poșta Redacției ».