Ania Vilal

Mi-e dor de tine. Dor. de. tine. Dor. de. Dor. Dor. Dor. Alte cuvinte nu-mi vin în cap. Vreau să le scriu pe toţi pereţii din casa asta în care am fost împreună, dar nu mai pot. Nimic nu mai are consistenţă pentru mine şi sufăr ca un câine. Uite, mărul din care am muşcat alaltăieri (sau ieri?) putrezeşte pe masă. Încerc să-l ating, însă nu se întâmplă nimic. Ceva cade ca o ploaie fină în mine pentru o secundă şi dispare. Mă opresc şi mă gândesc ce ar putea fi. Nu, nu eram aici, în bucătărie, eram în pat lângă tine, încercând să-ţi atrag atenţia cumva, dar nu te uiţi la mine. Ai ochii închişi şi eşti înfiorător de rece. Niciodată nu ai fost aşa distant, mă macină acest reproş pe care ţi-l adresez, această disperare care se înalţă, clipă de clipă, fără să slăbească. Vreau să urlu din toate cotloanele mele. Şi asta fac chiar acum, şi perdelele din cameră se înfoaie, expirând mătăsos în cameră. Intru şi mai tare în carnea ţipătului şi becul din tavan explodează, iar obiectele încep să se cutremure. Tu rămâi ţeapăn în pat, oarecum sfidător în postura ta imobilă. Mă opresc ca să-mi adun puterile şi mă reped cu toată furia asupra ta, îmi imaginez că toate obiectele ascuţite din casă au acum un singur scop. Dar tot nu pot să te ating. Între mine şi tine este cea mai mare distanţă, cât un fir de praf, şi rămân şi mă gândesc şi iar mă gândesc şi iar mă holbez la tine. Până în acest moment ar fi trebuit să trezeşti. Uite ce lumină este afară, creşte în jurul meu, hai vino! Singurătatea asta nu o cunosc, este prea aproape de mine, ajută-mă să o înstrăinez! Dar nu mă auzi, nu te mişti, încă mă târăsc spre urechea ta, să îţi şoptesc ceva important despre noi, dar ochii tăi închişi mă opresc. Doi bănuţi stau lipiţi de pleoape în timp ce, dedesubt, retina ta frumoasă putrezeşte lent, dar sigur. Eu nu mă pot descompune odată cu tine şi nu mai pot sta să aud cum inima ta se destramă. Plec.

Despre autoare:

Ania Vilal este un om care scrie și citește constant. A publicat două volume de poezie: ”eu, mama tare și tu” (Ed. Brumar, Timișoara, 2011), cu varianta în limba franceză ”Moi, la mère forte et toi” (Edilivre Aparis, 2014), și ”Inima dată la maximum” (Ed. Tracus Arte, București, 2013). A apărut în volumul “Cartea copilăriilor“, coordonat de Dan Lungu și Amelia Gheorghiță, Ed. Polirom, 2016, și în diverse antologii, precum „Cele mai frumoase poeme din 2011”, coordonată de Radu Vancu și Claudiu Komartin, și cea a Concursului Internațional “10 mots de la Francophonie”, Paris, Franța, 2005. A publicat poezii, proză scurtă, haiku-uri și recenzii în diverse reviste și bloguri. În rest, creşte cu visuri şi tăceri multe.