Cel mai mare nenoroc al scriitorilor români este că s-au născut în România, o țară în care majoritatea populației nu citește. Și ăsta e cel mai mare păcat, pentru că la noi există scriitori care ar merita să trăiască din opera lor. Pentru ei mi-aș dori să mă trezesc într-o zi și să aflu că lucrurile s-au schimbat în țara noastră, că literatura și cultura sunt apreciate la adevărata lor valoare, că se vorbește despre scriitori ca și când a fi scriitor presupune o meserie, nu un hobby pe care îl facem între alte o sută de lucruri pe care le avem de făcut. Dar îmi este teamă că nu voi apuca astfel de vremuri, și îmi pare rău că sunt atâția care nu vor descoperi niciodată nestematele care se ascund în volumele care sunt puse la vânzare de editurile ce încă publică români.
Dacă editorialul acesta ar fi o recomandare, aș înșira numele autorilor care merită, dar sunt prea multe și mi-e că poate aș uita să enumăr pe cineva, și nu aș vrea să nasc supărări. Nu aș vrea să fac o enumerare și pentru că încă mai am atâția autori de descoperit. Și când vine vorba despre descoperire aș vrea să îndemn cititorul să nu se teamă de scriitorii români. Să îi caute pe cei consacrați, dar și pe cei care se află la început de drum. Să se lase purtat de poveștile ori poeziile lor și să fie atent la ce au de zis scriitorii. Cuvintele lor încă merită să fie citite.
Și dacă vorbesc despre descoperiri, aș vrea să scriu despre cărți pe care le-am descoperit recent și care ar fi bine să fie citite pentru că aduc atâta valoare adăugată lumii literare românești, fiecare încadrată într-altă categorie, dar nici una mai prejos ca alta:
- Marta Petreu – Generația ’27. Între Holocaust și Gulag, în care autoarea prezintă orientările politice ale celor care fac parte din această generație și cum au marcat extremismul politic de dreapta și cel de stânga scriitorii români ai acelor vremuri.
- Suzănica Tănase – Oameni fără piele – un poem în proză despre ce înseamnă să faci parte dintr-o familie de imigranți dar și despre relația tulbure mamă-fiu.
- Cosmin Perța – Dispariția – un roman fantastic despre dispariția unui sat întreg și investigația făcută de doi jurnaliști români.
Despre cărțile astea vreau să scriu mai pe larg. Dar până atunci vă invit și pe voi să le descoperiți. Condeiul celor trei autori merită atenția voastră deplină. Garantez!
Despre autoare:

ALEXANDRA MEDARU (n. 1988; București) este scriitoare de literatură fantastică și realistă (proză, dramă, poezie), critic literar și editor, fiind redactor-șef al revistei P(RO)EZIA și colaborator permanent al e-revistei EgoPHobia unde conduce două rubrici, Arena culturală: cartea și filmul (în calitate de critic literar) și Lecturi potrivite / recomandate de Alexandra (în calitate de editor).
A publicat un volum liric, Demoni și demiurgi (Editura EIKON, 2017), poezie în volumul Tramvaiul Poeziei (Editura Paralela 45, 2019) și proză în antologiile Eroi fără voie (Ed. Millennium Books, 2015) și Centenarium StrING (Editura Tornada, 2018).
Are apariții de poezie, proză, studii critice, editoriale în publicațiile Apostrof, Argos, Echinox, eCreator.ro, EgoPHobia, Noise Poetry, O mie de semne, Parnas XXI, Postmodern, P(RO)EZIA, Puterea – Cotidian Național, Revista Online de SF&F Galaxia 42, Revista de povestiri, Revista de suspans, Select News, UtopIQa și pe platforma Queero. Amintim câteva lucrări semnificative: Păcatul (2013), Întâlnire cu un bărbat, un satir și un motan (2016), Gomes Leal – poet al Satanei sau al lui Hristos? (2016), A fi sau a nu fi scriitor… (2017), Ființele nopții din urmă (2017), Marea unire și cultura veșnicei influențe (2018), Henrik Ibsen – “Peer Gynt” (2019), Madona cu lacrimi de sânge (fragment, 2020), Simfonia ascunsă (fragment, 2021) sau Un vers ca o despărțire (2022). Poeme ale sale au fost traduse în limba spaniolă și limba engleză și publicate în Chile, Spania și SUA.
În 2014 i s-a acordat Premiul al II-lea la Inspired – Concurs de idei, secțiunea Dramaturgie, pentru lucrarea Contrabandă-n alb și negru.
Blog personal: http://www.taramuridenicaieri.ro.
2 gânduri despre “Descoperiri”