Umbre si lumini

Tu nu vei ști vreodată… se auzea în șoaptă glasul frunzelor căzute.
Ești doar o pasăre ce cântă unui văzduh întunecat ce nu poate s-asculte.
Nu vei simți iubirea, ci doar vei rătăci tăcută-n lumea asta goală,
Pierdută-n neputință, precum umbra ce se-ascunde în fiecare de seară.

Și, totuși, știu că-n soare găsesc căldura ce mângâie copacii înverziți,
Unde se-oprește dorul să cânte în surdină poeților îndrăgostiți.
Și m-am întors spre mine, spre Paradisu-n care am pus tot ce aveam frumos,
Unde-am lăsat puterea să-mi fie liniște în zbuciumul acesta zgomotos.

Petale

A mai căzut o petală sub umbre și măști prăfuite.
Atât de grea e pedeapsa , ascunsă cu grijă-n cuvinte.
Privește-ți chipul in cioburi, privește ochii plini de regret,
Apoi pictează-n lumină ce-a mai rămas din vechiul portret.

Nu pot vedea decât ceața în care sufletul meu stă pierdut,
Nu mai aud nici un sunet, căci muzica mea s-a oprit demult.
E greu să mai poți respira când aerul devine durere,
Iar inima-ți stă prizonieră, condamnată pe veci la tăcere.

M-auzi când îți spun te iubesc? Intinde mâna și hai să dansăm.
Auzi vioara cum cântă? Vino cu mine să o ascultăm.
Păstrează în zâmbet blândețea, să-mbrace tristețea-n culoare,
Păstrează-ți credința-n iubire, privește cu mine spre soare.

De ce noi?

“Nu te-nţeleg, iubita mea”, mi-ai spus zâmbindu-mi amuzat.
N-am înţeles atunci de ce, dar ochii tăi m-au îngheţat.
Şi ne vorbeam, tăcuti, prin dans, sub luna care ne veghea,
Iar în privirea ta vedeam cum sufletul îmi strălucea.

Tu te-ai aprins precum un soare, într-un sărut furat pe-ascuns,
M-ai întrebat “Crezi în destin?”, dar eu n-aveam nici un răspuns.
Şi-am adormit îmbrăţişati în iarba moale, parfumată,
Până când zorii ne-au găsit acoperiţi cu roua caldă.

Ne-am întâlnit întâmplător, într-un poem neterminat,
Printre culori şi amintiri, în ritmul dulce, sacadat.
Pierduţi în stele şi-n poveşti, ne regăsim dansând din nou,
Căci dacă-i scris, atunci, te rog, primeşte-mi inima cadou.

Phoenix

Se aude în vânt, sub aripi întinse, povestea-i nespusă, uitată de timp.
Atât de fragilă, pe pat de tămâie, se-ntoarce spre soare, privindu-l cu jind.
Cu lacrimi și flăcări își scrie destinul, iar trupu-i întins pe smirna încinsă,
Pierind în cenușă, stingându-se-n cântec, precum o văpaie din ceruri desprinsă.

În liniștea cruntă, din umbre ascunse, renaște lumina în ochii de jar,
Atât de frumoasă, iubită de îngeri, se-nalță în lumea primită în dar.
În straie de aur, timidă, pășește sub caldele raze ale soarelui blând,
Atinsă de moarte, de zei sărutată, în ea stă puterea din suflet și gând.

Sub masca iubirii

Era o zi de primăvară când i-a zărit petalele scăldate-n soare,
Când, fermecat, se-opri în treacăt, privind, fără cuvânt, cea mai frumoasă floare.
Ea îi zâmbea pe-ascuns, din umbră, mișcându-și frunzele în vântul răcoros,
Iar el, pictând acea splendoare, îi repeta, în șoaptă, cât e de norocos.

Într-un pastel fără cusur, culorile se alintau pe pânza albă,
Iar dansul lor crea lumină, mireasmă dulce de parfum în lumea oarbă.
Cuvintele erau puține, sărace chiar și-n glasul marilor poeți,
Căci ei n-ar fi putut descrie nicicând perfecțiunea acelei frumuseți.

Sub picăturile de rouă, ea aștepta privind cum soarele răsare,
Sperând ca, într-o dimineață, îl va vedea apropiindu-se în zare.
Ești ca un dar primit din ceruri, îi spuse el pășind încet pe iarba udă.
Ea tremura în briza caldă, iar glasul lui era tot ce-și dorea s-audă.

O așeză lângă fereastră, în ochii celor care o priveau geloși,
Iar pentru ea era totuna, căci nu vedea decât acei doi ochi frumoși.
Dar el nu a simțit iubire, ci se hrănea numai cu vorbe si idei,
Fără să știe că sub soare, ea își plângea-n tăcere singurătatea ei.

Despre autoare:

Sandu Sabina (n. 1989; Bucuresti) este medic şi poet. Pasiunea pentru a scrie versuri şi-a dezvoltat-o încă din copilărie când, în clasa a 8-a, având susţinerea părinţilor şi a profesorilor Liceului Waldorf, a câştigat premiul pentru Cea mai impresionantă creaţie poetică meditativ-filosofică. A urmat o pauză de zece ani în care motivaţia de a scrie şi inspiraţia au părut pierdute definitiv.
În anul 2009, din băncile Colegiului National “Iulia Haşdeu”, se înscrie la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti, Facultatea de Medicină Generală. După şase ani de studii universitare şi încă patru ani de rezidenţiat, devine, în 2019, Medic Specialist de Boli Infecţioase.
Cu toate acestea, poezia şi-a păstrat un loc special în sufletul ei iar in 2020, în mijlocul evenimentelor care au schimbat o lume întreagă, a reuşit să publice primul volum de poezie, bilingv, intitulat “Doar Versuri by Sabina”.
Pagina personală de facebook: Doar Versuri by Sabina