GEOMETRIA RĂBDĂRII

Pleoapa obosită a amurgului
se închide peste liniştea orizontului
ca să ne amintească de lecţia
de geometrie a răbdării,

în care am înnoptat de atâtea ori
departe de ochiul zilei,

orbecăind prin ceaţa alfabetului
limbii primordiale cu ajutorul căreia

cei dintâi muritori comunicau direct
cu dumnezeirea pentru a pune la
cale lumea şi cerul şi pentru
a-şi ostoi nestăvilita sete de
armonie.

dobândisem cândva şi noi
la perfecţie această limbă,

dar un nenoroc ne-a desvrăjit şi şi ne-a rătăcit
pe o mare zbuciumată,

razele unui soare tot mai
bolnav de la cumpăna putredă
dintre milenii au topit ireversibil
roua de pe iarba acestei vechi înţelepciuni,

tocmai când totul ne aparţinea

şi se anunţa împărăţia
sublimului…

PĂRINTE AL MEU,

Cu fluviile pământului în spinare,
Tu îmi veneai adesea în întâmpinare.

nu te vedeam, dar simţeam cum te apropii
şi după aura frunţii Tale mi se aliniau toţi tropii.

cu dealurile în braţe pline de livezi,
veneai cu gânduri clare să mă minunezi.

cu munţii în creştet coborai la mine în grădină
ca să-mi aduci izvor cu apă lină.

cu toate pădurile pe umăr
şi cu stelele cerului fără de număr
te apropiai de mine, tuşind în barbă
de după pelerina-ţi verde de iarbă.

aruncai asupra mea miresme în cascade
să nu-mi mai pară zilele rămase fade,

dar repede Te-ai răzgândit şi-acum Te-ndepărtezi,
luând cu Tine şi soarele din amiezi,

mă laşi tot mai singur şi pe întuneric
să mă afund neajutorat în visul cel himeric.

arată-Te-mi, Doamne,într-o zi cu soare,
inima-mi, de frumuseţea Ta, să se-nfioare!

LAMPA ALBASTRĂ

Aprind lampa albastră
a unui sentiment şi văd
sub soarele amiezii de iulie

drumul prin labirintul gândului
străjuit de un şir de numere impare,
pe insula de cretă din marea
enigmelor,
în timp ce noaptea cu buze de ceară neagră
se face ţăndări într-o clipită,

se aruncă în cenuşa anotimpului,
unde se colorează cu miresmele delirului,
transformându-se într-o corabie
ce se zvârcoleşte de sete
pe un vârf de munte.

îi dau să bea un pahar
de mirări
şi două căni cu lumină trandafirie
în care am aruncat câţiva bulgări de
lună sidefie,

îmi aruncă o privire de noapte polară
si zilele încep să curgă
fără întrerupere
fluviu alb
printre vitrine cu taine
și contrarietăți…

Despre autor:

MERTICARU, Mihai (20 iunie 1938, Rediu, judeţul Neamţ), poet, eseist, gazetar și cronicar literar. Absolvent al Facultǎţii de Filologie a Universitǎţii “Al. I. Cuza” din Iaşi (1960-1965). A fost redactor la ziarul Ceahlăul din Piatra-Neamț (1968-1974), titularizându-se apoi în învățământ la Școala Gimnazială Nr.5 din Piatra-Neamț, unde va funcționa, ca profesor de limba și literatura română, gradul l, până în anul 2000. Membru în colegiile unor reviste literare și membru de onoare în revista Destine literare-Montreal. Colaboreazǎ la diverse reviste literare din ţarǎ şi din strǎinǎtate. Este inclus în peste 50 de antologii și dicționare literare. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. A fost tradus în limbile engleză, germană, franceză, spaniolă și italiană. Și-a pus semnătura pe 26 volume de versuri.