2191, Jay 25, marți dimineața

Lumea Exterioară

Oazele de Nord,

Mataga Oasis, Nordam

„Biochimia factorului de creștere permite modificarea programatică livrată organismului prin intermediul nanoboților împreună cu compusul, ceea ce asigură respectarea ritmului de creștere considerat necesar de către specialist.”

— Brian, A., Brooks, J. și Mandrake, A. (2157) „Compendiu de Nanosimbiomedicină”, Ed. NordMed, p. 145.

Dimineața se făcea deja simțită împrejurul iurtei lui Arid. Sondra auzea ciripitul păsărilor matinale, care se certau, după obicei, pe locurile cele mai bune pe crengi, iar vâjâitul continuu al vântului de noapte se domolise.

Întinsă pe patul pliant, se uită întâi la Chirurg, care dormea ghemuit pe o pătură în mijlocul încăperii, apoi la fibrele textile împletite cu fâșii de piele de caribu din care erau făcuți pereții, ca, într-un final, privirea să i se oprească la capătul unei cusături grosolane din tavanul înnădit împrejurul unui inel din lemn, care lăsa să pătrundă lumina.

Nu închisese un ochi, iar wire-comul zbârnâise de câteva ori pe parcursul nopții. Uimită că funcționa, se încăpățânase totuși să nu răspundă apelurilor unchiului ei și, la un moment dat, își deconectase manual dispozitivul subdermic. Pesemne bătrânul era foc de supărat, dacă insistase așa. Să nu se prezinte într-o misiune anunțată cu pompă în media și transmisă în direct de presa N.U. era în mod cert o sfidare pe care populația avea s-o observe, în ciuda anunțului pe care desigur că îl făcuseră la începutul transmisiei. Oficial, doamna General de brigadă UNI Tech Sondra Warder fusese reținută de o misiune crucială și strict secretă, iar ăsta era textul standard ca să pară că au totul sub control, că e important și, mai ales, să nu fie nevoiți să revină cu o minciună în plus. Desigur, Husk ar fi putut să dea ordin cuiva să prompteze Generativul să o introducă și pe ea în fluxurile video și audio, ceea ce ar fi cauzat o întârziere nesemnificativă a transmisiei, de mai puțin de o secundă, practic insesizabilă pentru cetățeni. Consensul era că nimic nu trebuia să răzbată în afară. Consiliul prefera să țină sub propriul preș mizeria internă, pentru că Melassat era de părere că orice slăbiciune în structura de conducere a Nordamului reprezenta un punct Achilles. La ce bun să lase descoperit ceva ce ar fi putut fi exploatat de indivizi rău intenționați și, mai ales, de grupări ca Libertam, care oricum găseau informații, în ciuda tuturor precauțiilor și a execuțiilor?

Gestul ei era, astfel, cu atât mai important. Le cauza o problemă, ceva care le dădea de furcă, și transmitea un mesaj clar. Acum avea 21% din Advancorp și era membră cu drepturi depline în Consiliu, iar Jark poate era bine să rămână puțin în suspans, chiar dacă el și Moses primeau confirmarea că își lua rolul în serios și că se delimita clar de deciziile unchiului ei. Husk avea de făcut un simplu calcul aritmetic, diferența dintre 21% și 17%, iar Sanders n-avea decât să o caute pentru o alianță insignifiantă. Pe de altă parte, moș Warg, cu toate că trăsese cele mai avantajoase sfori pentru ea și îi era recunoscătoare pentru asta, ar fi trebuit să-i împărtășească tot ce știa, și poate că asta ar fi făcut lucrurile să se miște mai repede. Bătrânul trebuia să înceapă să o vadă altfel decât ca pe un copil care trebuia să ia lecții despre mersul lumii. La fel ca restul, era cazul să priceapă că locul ei în Consiliu îi aparținea de acum ei, și nu era un mijloc prin care el să-și împingă deciziile încă 50 de ani sau mai bine.

Desigur, insubordonarea avea să-i aducă niște sancțiuni administrative, dar care nu erau de natură s-o îngrijoreze. Ca să se pună la adăpost de situații neplăcute, Generalii Nordamului își votaseră pedepse simbolice de-a lungul vremii.

Se foi pe salteaua incomodă, apoi se ridică în capul oaselor. Tălpile ei goale atinseră nisipul și își înfundă în el degetele și călcâiele, răscolindu-l. Oftă. Dacă Jark n-ar fi știut ce era Rhad, totul ar fi fost atât de simplu! Dar Rhad era acum punctul ei Achilles și încă nu vedea o ieșire și din acest impas. Jark nu avea niciun interes să o trădeze deocamdată, dar cine știe cum ar fi reacționat s-o vadă cu o burtă tot mai mare și apoi cu un sugar în brațe pe scaunul ei din Consiliu?

rezolv o problemă și îmi fac alta

Nu mai rezistă așteptării. Își lovi pielea antebrațului cu degetele, iar ceasul subdermic se aprinse.

— Arid…, chemă ea în șoaptă în semiîntunericul spart de o singură rază de lumină, care se oprise pieziș pe picioarele lui.

Chirurgul deschise ochii, apoi se uită și el spre luminatorul din centrul tavanului. Își propti mâna în nisip și se împinse în sus, ajutându-se apoi de picioare.

— E timpul. Hai să vedem.

Sondra se ridică și ea și se apropie de măsuța-laborator, unde era o cutie de sticlă cu capac, așezată pe un suport metalic. Înăuntru, un vas Petri cu lichid rozaliu. În afară de asta, nu văzu nimic deosebit.

Arid se aplecă spre pătură, o luă de jos, o strânse și o puse pe pat. Apoi, fără ca măcar să arunce o privire spre vasul Petri, ieși din iurtă, iar Sondra rămase descumpănită, dar nu avu mult de așteptat. Arid împinse cu spatele perdeaua care ținea de ușă și intră. Avea mâinile ude.

Îi făcu semn să scoată de sub pat valiza neagră, iar Sondra o trase de la locul ei, o puse peste așternut și o deschise.

— Mănuși sterile, te rog, ordonă el.

Ea scoase un set și desfăcu cu grijă ambalajul.

Pentru triburile nomade, astfel de materiale erau prețioase. Se găseau greu, doar pe sub mână, în talciocurile ilegale de sub zidurile Orașelor, tolerate însă cu din ce în ce mai multă nepăsare de autorități. Se întrebă cu ce sacrificii le obținuse Arid, apoi vinovăția de a fi printre cei care întrețineau un astfel de sistem îi strânse pieptul ca o gheară, dar nu apucă să se gândească prea mult la nedreptatea făcută Lumii Exterioare. Arid trase din pachet mănușile, pe rând, apoi și le puse fără grabă.

— Te rog, ridică tu capacul. Apoi dă-mi o seringă sigilată. La fel, doar rupe-i ambalajul, mă descurc cu restul, spuse.

Wire-comul îi vibră sub piele și un fior îi trecu prin tot trupul, ridicându-i perii pe spate și pe brațe, dar Sondra se scutură de senzația neplăcută și activă iar mesajul de respingere a apelului. Lipsea de mult timp, însă puteau s-o mai aștepte. Ridică încet capacul de sticlă, care păstrase în interiorul cutiei o atmosferă corectă, controlată, și se surprinse gândind că metodele Chirurgului erau rudimentare, dar eficiente. Așa supraviețuiau deconectații.

Se aplecă să caute seringa cerută și o găsi, rupse ambalajul, apoi i-o întinse lui Arid, care era deja aplecat peste cutia de sticlă, cu ochiul microscop ieșit în afară.

— E foarte bine, spuse. Va trebui să-i încetinesc creșterea acum.

Luă pachetul din mâna Sondrei și extrase seringa din ambalaj, apoi îi fixă acul. Arătă spre un flacon minuscul din valiza cea plină, iar ea i-l dădu, întrebându-se cum de știa el ce conținea fiecare recipient, pentru că niciunul nu avea etichetă. Fără să-l atingă sau să-l apuce, Arid înfipse acul în dopul cauciucat și trase nu mai mult de un mililitru de lichid, pe care îl picură în vasul Petri.

— Sunt nanoreparatori programabili, o lămuri. Imediat am să le transmit instrucțiunile pentru factorul de creștere. Lichidul în care s-a dezvoltat sinbrionul a fost tratat similar azi-noapte, dar cu un program accelerator. Toți nanoreparatorii s-au consumat, semn că procesul e complet. Am să-i recuperez pe toți după ce terminăm.

Sondra rămase cu ochii lipiți de vasul Petri. Ea nu vedea mare lucru în zeama rozalie și translucidă, aglutinată ca un gel, dar Arid plescăi mulțumit și înfipse acul seringii în centrul vasului ca să extragă de acolo puțin lichid. Își apropie ochiul microscop de seringă și privi înăuntru, apoi se întoarse spre ea.

— Suntem gata. Mai stăm câteva minute să se programeze corect factorul de creștere, o informă, punând cu grijă seringa pe o policioară pe care așezase un șervet. Partea strict sterilă a procedurii s-a încheiat, zâmbi, iar ea dădu din cap, conștientă că îi observase neîncrederea.

— Unde?

— Pe pat, răspunse Arid, apoi trase de sub tăblia mesei-laborator un mic ecran subțire. Presupun că vrei să vezi?

Sondra dădu din cap, iar el extrase o capsulă-ecograf din lăcașul ei, apoi se întoarse cu spatele.

— Poți să-ți lași hainele pe margine, continuă el. Ai un spray dezinfectant lângă vizualizator. Eh… ecograful ăsta se folosea în spitale acum mai bine de o sută de ani. Îmi pare rău că tehnologia e atât de veche, dar asta avem deocamdată. Ai avut noroc că am apucat să-l repar. Este recuperat dintr-o groapă de gunoi, dar mă va ajuta să văd ce fac.

Sondra nu aprecie în niciun fel povestea echipamentului salvat, așa că își dădu jos pantalonii și lenjeria fără să scoată un sunet. Pata discretă de sânge de pe chilot o descumpăni și-și blestemă în gând corpul și cât era de imprevizibil, dar apoi socoti că și preparatul hormonal pe care i-l dăduse Arid cu câteva ore înainte pentru a-i pregăti endometrul ar fi putut să aibă acest efect. Wire-comul o deranjă din nou, iar ea apucă înciudată sprayul. Dezinfectantul era rece și neplăcut și mirosea acid. Strănută, apoi se așeză pe marginea patului. Își simți inima lovind în piept, ritmic și parcă prea repede.

— Sunt gata.

Wire-comul îi zbârnâi din nou puternic sub piele, iar ea tresări și scoase un icnet de frustrare. Arid luase între timp seringa de pe ștergar și îi montase un tub flexibil, subțire, care semăna cu un ac cu vârful bont. Sondra îi făcu semn să aștepte și deschise linia audio.

— Da!

— În sfârșit, răsuflă obosită vocea lui Samper Moses la capătul celălalt al conexiunii.

— Ești noul paderminal al lui moș Warg?

— Sondi, trebuie să vii în Oraș.

— Spune-i că poate să mă scutească.

— Ascultă-mă! Știm că —— Rhad e Sen —— tient. Am încercat să-l mutăm în —— detenție la Jark, dar… Este în custodia lui Milton. Jark negociază chiar în —— moment cu el și cu Roye. Trebuie să vii. Acum!

Sondra se uită cum peretele iurtei începe să coboare spre ea. O rază de soare îi lovi retina, apoi lumina începu să se rotească, pierzându-se într-un vârtej de puncte întunecate, ce se lipiră brusc unele de altele. Simți cum corpul ei se oprește deasupra nisipului și auzi în depărtare o bufnitură și vocea lui Arid strigându-i numele.

Despre autoare:

Alina Voinea (n. 1977) a crescut între cărți, dorindu-și mereu să devină scriitoare, dar părinții săi au insistat că scrisul poate fi o preocupare pentru timpul liber, nu o meserie. De aceea, s-a îndreptat spre arhitectură, pe care a părăsit-o mai târziu. A lucrat ca profesoară de engleză la o grădiniță, apoi ca manager de vânzări și. mai târziu, la o agenție de publicitate, în calitate de copywriter. Din 2000, a pornit pe calea antreprenoriatului, iar, în paralel cu acesta, a urmat la zi Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București, specializarea în Comunicare și Relații Publice, continuată cu un master în Sondaje de opinie, Marketing și Publicitate, la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, tot la Universitatea din București.

Fiind mamă a unui copil cu autism și dizabilitate neuro-cognitivă, a înființat o mică asociație non-profit, Asociația SUPRA, care face utilitare online și materiale educaționale gratuite pentru copiii cu dizabilități în sfera cognitivă și organizează mici evenimente de socializare incluzive. Tot prin asociație, a publicat primele manuale școlare din România adaptate pentru copiii cu dizabilitate cognitivă, apoi câteva cărți pentru copii, dintre care de menționat este Pisicul din câmp, primul “roman simplu scris” din țară, pentru a ajuta copiii care deprind cititul și pe cei cu dificultăți de învățare să citească mai ușor. Cărțile ei au ajuns, printre altele și la Bookfest, și astfel Alina a ajuns la standul editurii Crux Publishing de unde a cumpărat câteva volume, pentru ca mai târziu să lanseze la aceeași editură romanele SF distopice Sentient și Sapient, ce fac parte din seria Nordam 2190.