Câteodată, la ore târzii, „în obscuritatea nopţii, nevăzut de nimeni, mă cuprinde obsedant, nevoia de poezie” mărturiseşte Romul Munteanu în „Jurnal de cărţi”. (Editura Eminescu, Bucureşti, 1979, vol.II) Nevoia aceasta nu este de a citi o poezie „dinainte aleasă dintr-un scriitor iubit, transformată într-un medicament liric al ceasurilor de mare cumpănă”, ci este vorba „de un context, când starea de lirism poate invada fiinţa umană, … Continuă să citești Nevoia de poezie

                         Lucia Cosmina Vlad            Singurătatea operei, a operei de artă, a operei literare este esenţială şi se leagă de solitudinea în care se retrage creatorul. Cel care scrie se implică, se cufundă în sine, în individualismul lui. Rilke îi scrie contesei de Solms- Laubach, la 3 august 1907: „De săptămâni în şir cu excepţia unor scurte întreruperi, n-am mai pronunţat un singur cuvânt, singurătatea mea … Continuă să citești Singurătatea creatorului şi a operei

Poezia este în acelaşi timp descoperire a miezului vieţii, dar şi critică a ei. Această dublă energie, Serghei Esenin a subliniat-o cu talent şi măiestrie în opera sa. Şi în aceasta „consistă esenţa creaţiei estetice, în faptul că autorul primeşte fără împotrivire, chiar cu entuziasm, ceea ce el respinge în viaţă, de care fuge şi simte dezgust sau teamă”. De aceea, Esteticul, în „esenţa lui, … Continuă să citești S. ESENIN:  CORELAŢIE INTIMĂ A POEZIEI CU UNIVERSUL