Cinci cărți care mi-au plăcut în 2022

Numărul acesta am decis ca în loc de editorial să scriu despre cinci volume care au făcut ca timpul petrecut cu ele să fie prețios, pentru că la finalul lor am putut spune: Da, frate, asta e o carte despre care merită să scrii! Și consider eu că numai când poți spune asta ai dat de cineva care chiar merită să își zică scriitor. Lista … Continuă să citești Cinci cărți care mi-au plăcut în 2022

Interviu cu Ștefan Bolea, poet, filosof și autor al volumelor „Biblia nihilistă”, „Caietul Roxanei” și „Theoria”

(realizat de Alexandra Medaru) Ștefan Bolea este doctor în filosofie și în literatură, publicând douăsprezece volume de poezie, memorialistică ficțională sau filosofie, dintre care amintesc titluri precum „Ontologia negației. Eseu despre nihilism” (Casa cărții de știință, 2004), „Gothic” (Herg Benet, 2011), „Caietul Roxanei” (Editura Crux Publishing, 2018), „Existențialismul astăzi” (Editura EIKON, 2019) sau „Jung și filosofia umbrei” (Editura Tracus Arte, 2019). Colaborează îndeaproape cu editura … Continuă să citești Interviu cu Ștefan Bolea, poet, filosof și autor al volumelor „Biblia nihilistă”, „Caietul Roxanei” și „Theoria”