Cinci cărți care mi-au plăcut în 2022

Numărul acesta am decis ca în loc de editorial să scriu despre cinci volume care au făcut ca timpul petrecut cu ele să fie prețios, pentru că la finalul lor am putut spune: Da, frate, asta e o carte despre care merită să scrii! Și consider eu că numai când poți spune asta ai dat de cineva care chiar merită să își zică scriitor. Lista mea nu este un top, nici n-ar avea cum să fie, având în vedere că operele care fac subiectul acestui articol se înscriu în zone extrem de diferite, dar, cu siguranță, fiecare dintre cărțile acestea ar trebui să se afle în biblioteca fiecărui cititor împătimit.

Verdele ceai al miezului de noapte de George Nina Elian

Am citit cartea prima dată în 2021, anul în care a apărut la Editura Alana, iar anul acesta am recitit-o, pentru că în ea am dat de un scriitor care se situează la limita dintre romantism și postmodernism. Volumul este o colecție de poeme de dragoste, în care întâlnim iubirea neîmpărtășită, iubirea ca stare de visare sau iubirea ideală, însă, indiferent de ipostazele iubirii, avem de-a face cu un poet care își însușește condeiul cu măiestria unui artizan. Poemele lui George Nina Elian sunt, de altfel, îmbrăcate în metafore, fără ca poezia să fie încărcată și greoaie, ci, din contră, să curgă ca o apă lină. Dincolo de iubire, găsim și tema singurătății într-un poem ca Verdele ceai al miezului de noapte („te iubesc și sunt singur și fericit / (atât de singur și de fericit / încât de acum înainte / îmi pot îngădui să apuc orice drum…)”) sau tema rătăcirii într-un poem ca Nicăieri, niciodată („și-am să pier, fericito, și / n-am să mă opresc / nicăieri niciodată”). De fapt, solitudinea este o caracteristică generală a poeziei lui Elian, și tocmai această caracteristică a făcut drumul parcurs alături de acest volum unul plăcut, pentru că singurătatea poeziei s-a împletit cu singurătatea mea și cumva n-aș mai fi lăsat cartea din mână, dar la fel ca toate lucrurile bune, volumul a trebuit să se sfârșească.

Oameni fără piele de Suzănica Tănase

Aș fi vrut să citesc mai întâi Grădina Sofiei. Nu întotdeauna lucrurile se întâmplă cum vrem noi, dar, în cazul acesta, nu pot decât să mă bucur pentru că am întâlnit o scriitoare care, în prozo-poemele sale, are un stil fragil și sensibil pe care nu l-am mai întâlnit până acum. Fiind un volum în care sunt abordate relațiile de familie, dar și statutul de imigrant, Suzănica Tănase reușește să redea greutățile și conflictele cu care se confruntă cei plecați și cei rămași fără să devină melodramatică în vreun moment. Mai mult, în poezia Suzănicăi întâlnim imagini vii, rezultatul contopirii figurilor stilistice clasice cu construcția simplă a frazelor, pentru a atinge și inima celui mai simplu cititor ( de exemplu, scrie Suzănica, „<<Maică-ta s-a tot micșorat>>, spune bunica / deși fusese odată amețitor de înaltă, <<până ce a devenit un ghem culcat și astupat cu cenușă>>. / Cât de mult îl ura. / Mama a înțeles asta abia atunci, așa rămasă fără piele, cu venele de sânge la suprafață.”). Cu siguranță voi urmări în continuare traseul Suzănicăi Tănase pentru că poemele ei te alină și îți dau de gândit în același timp, iar atunci când ești la rândul tău plecat din țară te poți regăsi într-un asemenea volum.

Dispariția de Cosmin Perța

Despre cărțile lui Cosmin Perța nu ai cum să nu scrii. Întotdeauna te marchează, indiferent că e vorba despre poezie sau proză. De aceea, am citit Dispariția imediat după ce a fost lansată și am descoperit în ea proză fantastică scrisă ca peste granițe. Stilul lui Cosmin este adaptabil, iar în acest roman folosește un registru simplu, dar potrivit pentru acțiunea operei sale – pe scurt, este vorba despre dispariția sătenilor dintr-o localitate din Ardeal, dispariție care este investigată de doi reporteri din România. Dincolo de elementele fantastice, regăsim și adevărurile realității autohtone: birocrația dusă în exces, corupția care este ca o ciumă, dar avem parte și de teme precum singurătatea și incapacitatea de adaptare la sistem. Scris ca o călătorie jurnalistică, romanul pornește din real și se termină în fantastic, dând naștere la o sumedenie de întrebări și caracterizându-se prin stranietate și puterea de a tulbura. De aceea, o recomand tuturor iubitorilor de fantastic. Merită!

Generația ’27 între Holocasut și Gulag: Mircea Eliade și Klaus Mann despre generația tînără de Marta Petreu

Nu mai citisem de mult eseuri, și, mai ales, despre literatură, însă nu regret deloc momentul în care am decis că trebuie să lecturez cartea Martei Petreu despre Generația ’27, pentru că autoarea aduce lumină asupra acestui grup de literați și asupra direcțiilor politice însușite de scriitori precum Eliade, Cioran, Noica, Sebastian etc. Este vorba, de fapt, despre trei asemenea linii: cei care au mers spre legionari (Cioran, Eliade, Polihroniade, Cioran, ș.a.), cei care i-au ales pe comuniști (Belu Zilber, Miron Radu Paraschivescu, Alexandru Sahia, ș.a.) și cei care au oscilat între apolitism și democrație (Eugen Ionescu, Petru Comarnescu, Ionel Jianu, Alexandru Vianu, ș.a.m.d.). Ce e fain la acest volum e faptul că, indiferent de tema abordată (una care nu este discutată în școli, deși ar trebui), este scris pentru publicul larg, adică fără a fi vreun moment prețios, ci fiind ușor de citit și contribuind cu elemente esențiale pentru a înțelege ce a influențat opiniile unor oameni pe care școala îi ține la rang înalt, ascunzând amănunte care, de fapt, determină esența scriitorilor Generației ’27. Must read!

Theoria de Ștefan Bolea

Am ajuns la ultima carte din articol, dar după cum spune vorba, cei din urmă vor fi cei dintâi. Și spun asta pentru că volumul de non-ficțiune publicat în 2015 de Crux Publishing bate orice de la distanță, în primul rând, pentru că Ștefan Bolea reușește să demonstreze din nou că este o enciclopedie vie în materie de filosofie și literatură. De fapt, din primul eseu, intitulat Prerevoluția perpetuă (2005), ne dăm întâlnire cu Nietzsche, frații Wachowski și Baudrillard. Dacă ești iubitor de filosofie și literatură, nu ai cum să nu apreciezi volumul, pentru că nuanțele de interpretare filosofică se regăsesc în mai toate textele lui Ștefan Bolea, de exemplu, când scrie despre Blaga, el nu uită să menționeze „discursul dualist”, marcat de filosofie. Când se referă la simboliști, amintește de spleen, dar scrie și despre cum ar trebui să fie scriitorul: „o lichea, care să-i dea totul [n.n. cititorului], să fie complet sincer”. Și dacă tot vorbim despre sinceritatea scriitorului, cam așa e și scrisul lui Ștefan Bolea în această carte – el explică omenescul și neomenescul, supraomul, chinul și bucuriile noastre, dar și faptul că „existența este o losing battle”. Sigur, nu e doar filosofie aici, e și despre religie, sport, muzică, dar toate acestea sunt interpretate într-un stil care se scrie cu sânge pe hârtie, și tocmai asta e partea faină, că hârtia emană a foc și pasiune, și nu e chip să lași cartea jos când o citești. Nota mea: nu există scară care să exprime ce se găsește în acest volum!

Despre autoare:

ALEXANDRA MEDARU (n. 1988; București) este scriitoare de literatură fantastică și realistă (proză, dramă, poezie), critic literar și editor, fiind redactor-șef al revistei P(RO)EZIA și colaborator permanent al e-revistei EgoPHobia unde conduce două rubrici, Arena culturală: cartea și filmul (în calitate de critic literar) și Lecturi potrivite / recomandate de Alexandra (în calitate de editor).

A publicat un volum liric, Demoni și demiurgi (Editura EIKON, 2017), poezie în volumul Tramvaiul Poeziei (Editura Paralela 45, 2019) și proză în antologiile Eroi fără voie (Ed. Millennium Books, 2015) și Centenarium StrING (Editura Tornada, 2018).

Are apariții de poezie, proză, studii critice, editoriale în publicațiile Apostrof, Argos, Echinox, eCreator.ro, EgoPHobia, Noise Poetry, O mie de semne, Parnas XXI, Postmodern, P(RO)EZIA, Puterea – Cotidian Național, Revista Online de SF&F Galaxia 42, Revista de povestiri, Revista de suspans, Select News, UtopIQa și pe platforma Queero. Amintim câteva lucrări semnificative: Păcatul (2013), Întâlnire cu un bărbat, un satir și un motan (2016), Gomes Leal – poet al Satanei sau al lui Hristos? (2016), A fi sau a nu fi scriitor… (2017), Ființele nopții din urmă (2017), Marea unire și cultura veșnicei influențe (2018), Henrik Ibsen – “Peer Gynt” (2019), Madona cu lacrimi de sânge (fragment, 2020), Simfonia ascunsă (fragment, 2021) sau Un vers ca o despărțire (2022). Poeme ale sale au fost traduse în limba spaniolă și limba engleză și publicate în Chile, Spania și SUA.

În 2014 i s-a acordat Premiul al II-lea la Inspired – Concurs de idei, secțiunea Dramaturgie, pentru lucrarea Contrabandă-n alb și negru.

Blog personal: http://www.taramuridenicaieri.ro.

Un gând despre “Cinci cărți care mi-au plăcut în 2022

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s