George Nina ELIAN

Vis

ninge

de parcă ne-ar privi în ochi

însăși eternitatea

 

El avea ochii aproape adormiți

țipătul toamnei se-auzea ca un sunet de ambulanță

ca şi cum cineva te-ar chema acasă în (din?) copilărie

am venit și-am recunoscut: eu sunt

mortul nu mă mai căutați nicăieri în

afară de propria-vă amintire-trup bucurați-vă

(el avea ochii aproape adormiți

de-acolo ieșeau la amiază în roiuri

furnicile

cântau: pribeagule

patria ta e vântul)

 

Genealogie

omul acela

n-avea nici strămoși nici urmași:

omul acela doar își purta umbra

 

Poveste la prezentul imperfect

te-am descoperit într-un tablou de renoir

(era trecut de miezul nopții –

pare-mi-se)

erai frumoasă ca un drum spre ținutul pădurilor

sau ca tăcerea de necircumscris a lebedei

părul tău avea culoarea vinului de smochine

eram

anacronicul cavaler al amurgului

căutându-te chiar și după ce te-a găsit

(mama-mi vorbea despre îngeri: ei

zburau în jurul nostru)

deasupra noastră

spațiul se unise cu timpul

veșnicia devenise materială

sălbatic te mai iubeam: ca un câine

claustrofil ca o jivină dependentă de

singurătate (te ademeneam spunându-ți

că solitudinea mea e mai

încăpătoare chiar și decât cea a

lucrului-în-sine)

fiindcă eram mai singur chiar şi decât

pasărea-colivie

(locuiam într-o cameră fără ziduri

la demisol)

şi cât de speriați mă priveau ochii tăi

ce atinseseră insondabilitatea

celor mai freudiene dintre vise

așteptam să-mi povestești ceva despre

copaci și umbrele lor

ascunse-n pământ

te iubeam

era toamnă și liniște: în jurul meu

o pădure părea să crească din ceață

 

Gerunziu

sau  prezentul continuu

sărind în gol

prin ochiul

unui ștreang

 

Dar tu, iubito, nu plânge

din ce în ce mai puțin aer

din ce în ce mai mulți lupi

din ce în ce mai persistentă cenușă

dar tu, iubito, nu plânge o să treacă ea şi

calamitatea asta ca atâtea

altele și iarăși vor fi un pământ nou şi un

cer așijderea cum au mai fost

de-atâtea ori şi nimeni n-a sucombat de

nefericire ori dimpotrivă ci a domnit aceeași sfântă umană indiferență

astfel că am hotărât să nu mă mai apăr

oricum la spitalul de la noi din oraș cei

mai sănătoși pacienți sunt morții

fascinați până-n pragul paraliziei

de acest perpetuu-confuz reality show

 

Despre autor:

George  Nina  ELIAN  (Costel  Drejoi). Născut la 13 noiembrie 1964, în Slatina. Poet, traducător, gazetar.

A debutat în 1985, în revista „Cronica”.

A publicat versuri și tablete originale, dar și traduceri din lirica italiană, franceză, sârbă, din cea de limbă spaniolă, portugheză și engleză contemporană în revistele din țară și tălmăciri din opera poeților români în limbile spaniolă, italiană și portugheză în periodicele din străinătate (Mexic, Spania, Italia, Bulgaria, Argentina, Chile, Brazilia).

Autor al volumelor: „Lumina ca singurătate” (versuri) – 2013; „Toamna, când vine sfârșitul lumii…” (tablete și alte texte) – 2014; „Nu prin viață, ci prin moarte am trecut!…” (cinci mărturii din temnițele comuniste) – 2016; „Lumina ca singurătate. Secvențial 2: Ninsoarea se întorsese în cer…” (versuri) – 2016; „Toamna, când vine sfârșitul lumii…” (tablete și alte texte), ediția a doua, revăzută și adăugită – 2017; „Lumina ca singurătate. Secvențial 3: Fericirea din vecinătatea lumii…” (versuri) – 2018; „Toamna, când vine sfârșitul lumii…” (tablete și alte texte), ediția a treia, revăzută și adăugită – 2019; „Lumina ca singurătate. Secvențial 4: Timpul din afara ceasurilor” (versuri) – 2020.

       Prezent în antologiile:

       – „Ofrandă tăcerilor” – 2005

       – „Rezident în țara cuvintelor” – 2018

       – „Cuvântul care unește” – 2018

       – „Antologia di poeti contemporanei dei Balcani” – 2019

       – „Poezia” – 2019

Volume traduse: Silvina Vuckovic, „A iubi și a dărui suflet” (versuri) – 2015; Alejandra Pizarnik,„Drumurile din oglindă” (versuri) – 2016 (nepublicat încă, din motive de copyright); Cleopatra Lorințiu, „Peisajul din care lipsesc / El paisaje en el que falto” (versuri, ediție bilingvă româno-spaniolă) – 2017; Alexandru Cristian Miloș, „Universul în mâini / L’universo nelle mani” (versuri, ediție bilingvă româno-italiană – în colaborare cu Norica Isac), Maria Grazia Insinga, „Etcetera” (versuri, ediție bilingvă italo-română) – în curs de apariție.

A colaborat la alcătuirea antologiei EL CANON ABIERTO. ÚLTIMA POESÍA EN ESPAÑOL (1970-1985), publicată în 2015, la editura Visor Libros din Madrid, sub egida Asociației Colegiale a Scriitorilor din Andaluzia.