Cinci cărți care mi-au plăcut în 2022

Numărul acesta am decis ca în loc de editorial să scriu despre cinci volume care au făcut ca timpul petrecut cu ele să fie prețios, pentru că la finalul lor am putut spune: Da, frate, asta e o carte despre care merită să scrii! Și consider eu că numai când poți spune asta ai dat de cineva care chiar merită să își zică scriitor. Lista … Continuă să citești Cinci cărți care mi-au plăcut în 2022

Poeme

Alejandra PIZARNIK Aproximări                     Buenos Aires 1956-1958 îmbrățișându-ți umbra într-un vis oasele mele se mlădiau ca niște flori * marginile tăcerii lucrurilor muțenia ce-acoperă prezența lucrurilor * acești ochi se deschid doar cât să măsoare absența * cine m-a pierdut în tăcerea-stafie a cuvintelor * pași prin negura grădinii de liliac inima se-ntoarce la lumina ei … Continuă să citești Poeme

Poeme

Mario MELÉNDEZ MUÑOZ Așteptându-l pe Perec 11 Am văzut moartea plângând la-nmormântarea lui Cervantes Lumea țipa: „Colegul Miguel” „Prezent”, spuneau viermii în timp ce-l coborau în ultima lui locuință La câțiva metri mai încolo ardeau cadavrul lui Dumnezeu   Așteptându-l pe Perec 13 Am văzut-o pe Marilyn Monroe alăptându-și umbra avea sânii triști și folosea cămașa de forță ca să doarmă Își tatuase pe spate … Continuă să citești Poeme

Poeme

George Nina ELIAN Vis ninge de parcă ne-ar privi în ochi însăși eternitatea   El avea ochii aproape adormiți țipătul toamnei se-auzea ca un sunet de ambulanță ca şi cum cineva te-ar chema acasă în (din?) copilărie am venit și-am recunoscut: eu sunt mortul nu mă mai căutați nicăieri în afară de propria-vă amintire-trup bucurați-vă (el avea ochii aproape adormiți de-acolo ieșeau la amiază în … Continuă să citești Poeme