ION BARBU sau Poezia Matematicii

Ovidiu Dinică

Ion Barbu s-a născut în Câmpulung Muscel, la 18 Martie 1895, în familia lui Constantin Barbilian, magistrat de carieră. În 1910 viitorul matematician și poet devine elev al cursului superior la liceul Lazăr, ulterior la liceul Mihai Viteazul din București, unde sub îndrumarea profesorului Ion Banciu se va declanșa pasiunea sa pentru matematică. Descoperă astfel frumusețea abstractă a acestei științe, pe care o va transmite și poeziei, acolo unde limitele matematicii se lasă preluate spiritual în metafore ce amintesc de farmecul rece al geometriei: „Ca și în geometrie înțeleg prin poezie o anumită simbolică pentru reprezentarea formelor posibile de existență”. Versurile sale reflectă evoluția materiei, au limbaj impersonal, sunt alcătuiri abstracte de imagini de o frumusețe glacială.

În 1913 îl cunoaște pe Tudor Vianu cu care va lega o frumoasă prietenie literară, acesta dedicându-i mai târziu un studiu. Versul baudelairian l-a determinat pe viitorul poet să acorde timp literaturii așa cum a recunoscut chiar el: „M-am îmbarcat pentru o carieră literară de cincisprezece ani”. Meritele din domeniul matematicii i-au fost apreciate și cu ocazia examenului de bacalaureat unde comisia de examinare care avea ca președinte pe G. Țițeica i-a acordat nota maximă.

Student la matematică în 1914 își întrerupe studiile în perioada primului război mondial și intră ulterior la Școala de Geniu fiind cantonat pe Prut. După război, în 1918, în revista Literatorul, recunoscută pentru promovarea modernismului, Macedonski îi publică în numărul din 18 Septembrie poezia „Ființa”. Era perioada când Tudor Arghezi bătea la porțile consacrării. În contrast vizibil cu Arghezi, Ion Barbu va contesta poemele acestuia considerându-le facile, doar un joc al limbajului.

Din 1919 I. Barbu este apreciat de Eugen Lovinescu în revista Sburătorul. Primele sale poeme realizate în perioada studenției la matematică sunt influențate de tendința observării și descifrării energiilor care stăpânesc materia. În versurile sale de început eul poetului este asimilat conținutului ideii, fiind confundat până la absorbția totală cu obiectul versurilor, precum în poezia „Copacul”. Hipnotizat de „adânca și limpede lumină / A bolților destinse deasupra lui ar vrea / Să sfarme zenitului și-nebunit să bea / Prin mii de crengi crispate, licoarea opalină”. Copacul văzut ca o entitate bine definită are tendința de a-și depăși statutul său de martor al universului. Primind rodul, reintră însă în circuitul anotimpurilor.

Creația poetului Ion Barbu, conform etapizării făcute de Tudor Vianu, se grupează în trei mari perioade:

1. Parnasiană; cuprinde poeziile anilor 1918-1920. I. Barbu se încadrează parțial în acest curent literar. La el versurile sunt cuprinse dincolo de răceala meditației, de transmiterea esenței în jurul cărei se manifestă creativitatea, tinzând astfel spre tehnica romantică a compoziției.

În 1922 la Editura Luceafărul apare în volum poemul „După melci”. În acest poem poetul se încadrează naturii, iar aceasta devine motivul compunerii, personaj activ cu toate caracteristicile grotești și fantastice.

2. Perioada 1921-1929 este o perioadă în care se dedică mai mult cercetării matematice, fiind încununată cu obținerea doctoratului în matematică cu teza „Reprezentarea canonică a adunării funcțiunilor ipereliptice”. Despărțirea de parnasianism este urmată de o perioadă de creație Baladică şi Orientală. Reînvie componenta balcanică, aceea a influențelor care se regăsesc și la Anton Pann, a filonului slav, a basmului popular. Acum se întâlnesc semnificații ale unei lumi apuse. Apare mirificul Isarlakul, zidire închipuită, simbol al lumilor dispărute. Entuziasmul melodic al versurilor trădează caracterul bonom al autorului. Personajul Nastratin Hogea îmbracă haina spirituală a omului ce poate influența înțelesurile adânci ale lumii.

Trecerea spre ultima etapă a creației sale, care îl va defini ca poet major, se face cu poemul „Riga Crypto şi lapona Enigel”. Acestă creație, care reprezintă incompatibilitatea trăirilor între elemente diferite ale substratului material, este concepută sub forma unui cântec bătrânesc de nuntă pe care îl spune un menestrel nuntașului, „la spartul nunții, în cămară’’. Cu craiul Riga Crypto, împărat al bureților, a cărui dragoste către lapona Enigel va fi fatală se închide ciclul baladesc și se deschide ușa următoarei etape.

3. În 1930 publică volumul de versuri Joc secund, care a fost un eveniment cultural de primă mână, fiind apreciat de marii critici Al. A Philippide, Șerban Cioculescu, Perpessicius, G. Călinescu. Creația specifică acestui moment se caracterizează prin înalta spiritualitate a poemelor care solicită lectorului atenția și colaborarea în aprofundarea actului poetic.

Din ceas, dedus…

Din ceas, dedus, adâncul acestei calme creste,

Intrată prin oglindă în mântuit azur,

Tăind pe înecarea cirezilor agreste,

În grupurile apei, un joc secund, mai pur.

Nadir latent! Poetul ridică însumarea

De harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi

Și cântec istovește: ascuns, cum numai marea,

Meduzele când plimbă sub clopotele verzi,

Este actul gândirii în forma desăvârșită a purității în care individualitatea conduce spre narcisism. În memoriile sale I. Barbu spune: „Poezia întocmai ca un fenomen fizic participă la misterul vieții. Și întocmai cum un fenomen fizic admite un model mecanic, tot așa stările de raritate și de vis ale poeziei pot fi reduse la un model rațional.” Pentru poet, poezia este act al gândirii.

Simbolurile matematice se regăsesc în versurile sale. Narcisismul poemelor sale se află și în mitul oglinzii unde modelul matematic nu este regăsit sub forma definițiilor concrete, ci într-o lume de esență specifică gândirii matematice cu infinite soluții. Lumea gândirii absolute specifică matematicianului este separată de aprecierea emoțională, iar ansamblul imaginilor create abstract capătă puritate. Un joc fertil al ideilor pure, fără valențe practice se poate transpune în oglindă prin substituirea simbolurilor cu capitalul răsfrânt în identitatea astrală dincolo de malițiozitatea reprezentării personale.

Folosind definiția dată artei de către Platon ca răsfrângere la puterea a doua a realității, Tudor Vianu, în studiul dedicat autorului Jocului secund, arată că I. Barbu concepe prin arta sa o transfigurare ideală a lumii. Poemul în care întâlnim puternic redat acest mit este „Falduri”, care are ca personaj pe Wilson William, personaj preluat de la Edgar Alan Poe.:

Cast hidrofil, te așteptam

Să treci, maree, din oglindă

În luna frunții, să te-aprindă;

Student stufos, Bostonian,

Cețoase Wilson William,

Îți jur, ar face-o bună mină

Spini se-n pielea ta marină!

(De șase ori, în ape grele

Supus confruntării în lumea îndoielii cu conștiința sa, personajul poemului intră în propria luptă cu sine însuși ca posibilă evoluție spirituală:

Sting fier aprins, până-n prăsele;

Fulger cedat, just unghi normal,

Cad reflectat, croiesc cristal.)

Piei, chip! Rămâi, cortină spartă,

Creatorul poemului, stăpân pe propriile mijloace, răspunde orgoliului creator și rămâne captiv în lumea pură a ideilor sale, asemeni unui enunț matematic susținut printr-o axiomă.

Un alt poem reprezentativ pentru această perioadă este „Oul Dogmatic” a cărui dogmă o aflăm din motivul poemului: Și Duhul Sfânt se purta deasupra apelor. Această operă care poate fi subtitlu al Genezei, desprinde taina lumii necreate, anterioară facerii, adaptând modelul macrocosmosului la oul primar dual prin conținutul albușului separat de bănuțul galben al fertilității din care miracolul vieții accede. Oul, model cosmogonic, motiv al mitului creației, răspândit în Grecia de Orfeu, conține cele două elemente vitale vieții. La Ion Barbu factorul feminin este albușul care -doarme nins-, iar factorul masculin este – galben icusar/ ceasornic fără minutar – care conține înscrisă dogma.

O caracteristică a poemelor lui Barbu este scrierea lor eliptică. Lipsește predicatul care să facă legătura. Marea concentrare în cuvinte fără să facă risipă practic induce imaginile intuitiv, lăsând liber aportul cititorului în fructificarea poemului.

Urzite căi, neverosimil var

Prin dimineața ierbii înmuiate

În antologia Poeziei moderne de la G. Bacovia la Emil Bota, Nicolae Manolescu include în grupul „barbienilor” pe Dan Bota, Emil Gulian, Simion Stolnicu, Virgil Gheorghiu.

Consacrarea ca profesor la catedra de algebră de la Facultatea de Matematică se va face în 1942. Spatiile ce-i vor purta numele în matematicile contemporane și anume, „spații Barbilian”, le va publica în 1958.

Ultima poezie apărută antum este „Bălcescu trăind” în 1956 în Viața Românească.
Moare în 1961 bolnav de cancer la ficat.

Bălcescu trăind

lui Al. Rosetti

Leagăn amar, săracii mei Bălcești!

Lut simplu smăltuit ca și o cană,

Pe Topolog culcat nu mai bocești

Azi inima dintâi republicană

A lui! Căci athanasic au sunat

Mii surle. Lespezi cască. Sar sigilii.

Şi peste un făcut, absurd regat,

Un palid oaspe calcă, din Sicilii.

O, frate cărvunar, întreg trăiești!

Din moarte ai păstrat doar străvezimea,

Ci în amurgul pajerei crăiești

Cârtește-întunecat burtăverzimea.

Ai mult ursuzei tagme gianabeti

Cu oftica-înțeleși și cu exilul

Un veac avar te vrură sub peceți

Și sveltei libertăți suciră trilul.

Ce-înseamnă! Astăzi piatră ești, din unghi,

Republicii Române Populare,

Adeveritul mare singur trunchi:

Bălcescu, început de călindare.

 

Despre autor:

Ovidiu Cristian Dinică (n. 1963) este absolvent al Facultății de Studii Economice din Craiova (1987). A debutat în 1977 în revista „Cutezătorii”, sub girul lui Ovidiu Zotta; în 1983 în volumul „Andra”, Mihai Stoian i-a publicat prima poezie.

Volume de autor:

– „Roșu Alternativ”, 2012;

– „Amintirile toamnei”, 2014;

– „Vitrina cu Vise”, 2018;

– „Nevoia de a fi Blând”, 2019.

Alte apariții editoriale: Antologia Societății Culturale Anton Pann, Antologia Asociației Scriitorilor pentru Promovarea Realizărilor Artistice, Galați, Antologia Editurii Singur, Antologia Poeților Vâlceni, Cultura Vâlceană, Povestea Vorbei, Nomen Artis, Boema, Oglinda Literară, Semnal, Negru pe Alb, Cronos, Convorbiri Literare, România Literară, Rotonda Valaha, Sintagme Literare, Cervantes, Oltart, Luceafărul din Vale, Povestea Vorbei, Taifas Literar.

Este prezent online în publicația electronică „Ecreator”, a poetului Ovidiu Roșianu, dar și pe „Cronopedia”, „Negru pe Alb”, „Însemne Culturale”, „Noduri și Semene”, „Agonia” și „Poeții Noștri”.

Este membru al „Ligii Scriitorilor din România” și al Societății Culturale „Anton Pann”. Din 2019 a devenit membru UZPR.

De asemenea, este cofondator al ziarului Clipa Literară, al Revistei Mirajul Oltului și al cenaclului cu același nume.

Un gând despre “ION BARBU sau Poezia Matematicii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s