Denisa-Cristina Mîndrean

nefinisată operă de artă

aș vrea să-ți ating suprafața fină
de tablou nefinisat
într-o relație optică
a simțurilor.

te-au agățat în camera prăfuită
din stânga intrării
a unui muzeu care se va fi aflat în renovări
în prima parte a anului viitor.

biletul nu acoperă turul ghidat
iar perspectiva ta neînțeleasă
și profunzimea arterelor tale
rămân o enigmă pentru artistul plastic.

o rază de lumină își face loc printr-un orificiu din perete,
intră fără bilet și îți atinge rama care te ține captiv
fără să se obosească să îți analizeze detaliile.

cândva, admiram operele de artă din muzee,
inspirând inspirația ce le-a dat culoare,
dar pe tine te-am abstractizat
și am aruncat flierul care încerca,
cu atâta înverșunare,
să te pătrundă.

coloristica regală

cândva,
credeam în povești cu happy end-ing
și credeam că suntem toți
prinți și prințese.
sfidam realitatea asta roz
doar prin faptul că preferam albastrul.
citisem undeva că-mi stimulează imaginația
și atunci voiam să creez lumi
și prinți și prințese
ca o povestire în ramă
pentru actualitate.

pământul s-a rotit în jurul soarelui
de multe ori de atunci
și am aflat că nu suntem prinți și prințese,
că realitatea nu e roz.
dar era ok
oricum preferam albastrul.

și-am aruncat o privire spre cer.

și ziua când soarele strălucea
sau când norii negri aduceau ploaia.

și noaptea când stelele alcătuiau constelații
și luna le admira, o dată cu mine, de la depărtare.

și viața nu era roz
ci plină de culoare,
așa cum trebuie să fie,
fără să fie limitată de o singură nuanță tristă.
și eram cu toții
prinți și prințese
în propriile noastre universuri.

toamna vieții mele

într-un univers atemporal
am lăsat în urmă o umbră care
m-a salutat când am părăsit stația de tren
și m-a lăsat singură în cușeta veche
care adunase praful timpului care
nu a mai trecut.

din geamul murdar al unui tren lent
am urmărit cum trec prin fața mea
oamenii pe care i-am lăsat în urmă
acum 5 minute sau mai mult.

inspir adânc praful cu miros de mere
(parcă făcuse cineva plăcintă)
și iau un pulover pe mine;
venise toamna vieții mele
dar eu încă emanam căldura verii.

între două bătăi de inimă

iau o gură de cafea
și-mi așez gândurile în altă parte.
o casetă merge tărăgănat într-un casetofon vechi care redă speranțele de altă dată.
o luptă interiorizată a unor sentimente efemere
organizată ilegal,
(un Fight Club poetic al problemelor contemporaneității)
distruge liniștea publică.
cândva,
între două bătăi de inimă,
strălucea un licăr de speranță care
s-a pus în antiteză
cu un sentiment inuman
de pierdere a sinelui.
oglinda spartă ce atârnă stângaci pe perete
(cineva ar trebui să îi schimbe perspectiva)
reflectă doar un pluralism
al unor idei preconcepute despre propria persoană.
caseta se oprește brusc, fără menajamente.

Despre autoare:

Denisa-Cristina Mîndrean (n. 1999) studiază Limba și Literatura coreeană & Limba și Literatura engleză la Facultatea de Litere din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca. Pasionată de literatură încă din școala primară, a debutat în revista PreTexte în cadrul căreia a contribuit atât cu poezii cât și cu proză pe durata școlii gimnaziale. A participat la concursuri de literatură la care a obținut diverse distincții. A publicat în volumul „Chemări necunoscute” și a fost co-coordonatoare al evenimentului „Arta în viziunea noastră” în cadrul căruia a avut loc un recital de poezie. Începând cu anul 2015, scrie recenzii literare pe blogul personal (lifewithyourbooks).