Teodora Iuriusciuc

*

Urmăream cu privirea
alergând prin cameră
un copil.
Un copil mic și palid
slab și cu respirația întretăiată.
L-am privit ani înșir
până când
a venit seara în care
m-am ridicat din viață
și am mers spre el.
Copilul a ridicat privirea cu lacrimi în ochi.
M-am uitat o secundă la el
ca imaginea lui să fie pe veci în memoria mea.
Apoi l-am apucat de gât și l-am trântit pe podea
și l-am bătut.
Copilul sângerând s-a ridicat și a fugit.
Cât îl priveam
mi-a venit pe buze
brusc
numele lui
și l-am strigat
„Copilărie! Vino înapoi!”.
Dar copilul nu s-a mai întors.

**
ce enervant e că nu pot să plâng.
că lacrimile îmi înroșesc fața
și ochii
și pielea devine umflată și udă.
și apoi durerea de cap post-lacrimatorie…
și toți te întreabă de ce ai plâns
și tu nu le poți spune
că te sfâșie pe dinăuntru
și taci și dai din cap în semn de negare
că nu s-a întâmplat nimic
că te-ai lovit
că nenorocita asta de răceală își face de cap și că îți face ochii să lăcrimeze și nasul să curgă
și că nu plângi
că la drept vorbind nici n-ai motive
ai tot ce îți trebuie, nu?
ce îți lipsește?
parcă și aud gândurile oamenilor care m-ar vedea plânsă.
dar nu, nu îmi lipsește nimic
am totul
am toată fericirea din lume în palma stângă
dar ce păcat că mana mea stângă e amputată
țesutul e cicatrizat
deci acea mare fericire
e nulă, imperceptibilă
și nu sunt nici tristă
dar atunci de ce plâng?

***
am fost ceva…
adunătură de stele pe-al dimineții cer
ori fire de nisip purtate de Levant.
așa-am văzut noi lumea ce-n jurul nostru stă.
atomii mei s-au oglindit în tine și tot
ce-am vrut, ce-am fost, am devenit ruină,
căldura stelei mele s-a frânt, căzând în mare,
Levantul a-ncetat.

stângaci, ne-a rupt în două viața,
ca un copil bezmetic, aiurit..
ș-am fost aruncați la întâmplare
eu în sertar, tu în coșul cu hârtii.
și te-am strigat, dar ca un mut cu
litere de-andoaselea rostite.

****
Afară ninge
iar eu nu pot să mă închid
la birou
așa că mă ridic
și dau perdeaua la o parte.
Tălpile mele reci scot sunete când ating parchetul.
Afară ninge,
de când așteptam ninsoarea…
și fulgii cad încet din cer
cad pe pământ,
acoperă gunoaiele din grădina vecinului.
Afară e frig
Sigur e frig, deși eu n-am ieșit din casă de câteva zile
Trebuie să fie frig,
Tare, tare frig.
Și stau așa aproape de geamul rece
încât respirația aburește geamul
O pată de abur care blurează imaginea ninsorii.
și mă apropii și mai mult de sticlă
așa aproape de îmi lipesc buzele de pata de abur
și las urmele cărnii pe fereastră.
E rece, tare rece.
Îmi trec fiori pe buze.
Privesc urma rămasă
ca un tablou abstract
și știu că va veni mama să mă certe că murdăresc geamul
Dar gândul acesta trece repede
și eu mă mai lipesc o dată de fereastră
și urma se mărește,
iar eu privesc ninsoarea prin urma buzelor mele
Trec cu arătătorul prin pata de abur și șterg conturul lăsat
Afară ninge, ninge
și e tare, tare frig.

*****
ca fluturii ce mor.
mă zbat în ocean
și scuip apa sărată
ce-mi arde esofagul.
plămânii fierb în mine,
eman abur.
privesc spre-un poate din trecut
un ce-am fi putut fi și nu am apucat
și mă întreb
de ce nu mai plutesc în valuri
ci forța lor mă trage în adâncurile
disperării
și gândurile mă sufocă
și-mi taie pielea?
acum văd cerul prin apa clară,
distorsionat.
un cer mai negru și mai deschis.
un cer mai negru și mai aproape.
un fluture s-a prăbușit în apă
lângă mine.

Despre autoare:

Teodora Iuriusciuc (n.1999) este studentă în anul III la Facultatea de Litere, din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, la specializarea română-engleză. A participat în perioada liceului la diferite concursuri de creație literară, atât la secțiunea poezie, cât și proză și teatru și a obținut diferite distincții. A publicat o recenzie de carte în cadrul Revistei Timpul.