George Balș Pe țărm Ți-e numele scris în apă,iubita mea rătăcitoare,și-amintirea ta ca o corabiese dizolvă-n soarele răstignit în asfințit.Iar eu stau privind, privindpe cerul nopții,cum în ochii tăi – ochii tăi,două găuri negrece-mi îndoaie sufletul mereu spre ele-m-aș uita:Castor ori Pollux un semn de-ar dași-n rai și-n iad și-n întunecata moarte te-aș urma.Dar e târziu, prin lumina slabă-a stelelor înghețatede-abia-ți mai zăresc catargeleși sunt … Continuă să citești Poeme

George Balș   Orbitor Plouă, cerul e nins; e-atâta zgomot: ar trebui să iau loc.   Încerc să (mă) opresc, măcar un gând, dar   Între două secunde deja au trecut trei… și încă trei și încă trei…   În sfârșit, stau și o parte din cer se fulguie ușor.   Alb, alb, chinuitor de alb. în jur, lumea încetinește, timpul se pune la somn. … Continuă să citești Poeme

George Balș Înec Cu ochi străini și goi Văd plecându-mi marea. Mi-e sufletul legat De valuri ce târăsc în noaptea grea Al lui August cel din urm-apus. Mai știi, lumina mea, e mult de-atunci, Când iarnă încă nu era? Unde te-ai dus? Mai știi, nebuna mea? e mult de-atunci… Te-am căutat prin cer, pe sus, Pe unde te-am pierdut? Mi-e mintea inundată de gânduri reci … Continuă să citești Poeme