Poeme

Nora Blaj

 

***

Ești confidentul ideal
al cărnii mele,
mă povestesc ție și, a
fără abatere,
viața mea
curge în carnea ta
de fantomă
cu umbră somptuoasă.
Ești punctul de sprijin
al neechilibrului meu.
Prin tine-am descoperit
cel mai scurt drum
care duce la mine.

 

***

Degetele tale pe
claviatura unui pian
dintr-o cameră secretă
cu pereți de carne moale
caldă și cotropitoare
clapele tresar la atingere
muzica se prelinge
prin porii deschiși
camera e o floare
carnivoră tandră
receptacul de
sunet și culoare
de tine – acasă.

 

*

Am crezut că, fugită pe o insulă, toamna nu mă va ajunge. Am sperat că preatârziul și preadepartele mă vor salva. Am găsit-o în mine. I-am dat vin.

 

*

Încerc să-ți citesc în palmă/ toate rândurile nescrise de gând,/ netraduse în dor și iluzii./ Sângele îmi curge o întâmplare până la inimă,/ împrejmuind-o atent, ca pe sfintele moaște,/ așteptând o minune./ Însă linia vieții îți este atât de clară/ și fără abateri,/ trasată atât de corect în absența mea, încât,/ sunt sigură,/ post mortem vei primi/ premiul Nobel pentru pace.

 

*

Degetele îmi cerșesc către tine, palma se adâncește dureros ca să te cuprindă. Sub ochii tăi, aflu cu surprindere că sunt și-mi arunc tot sufletul pe linia privirii tale.
Îți simt smalțul înainte ca mâinile mele să-ți ardă forma și mă topesc în tine ca o iluzie. Între timp, tu ții conferințe. Nu te speria, nu te iau nimănui. Te-am nemurit deja.

 

*

Duminică./ Îmi risipesc neliniștile/ ca pe niște mătănii zburate/ de pe un fir rupt./ De la geam/ dimineața e gri./ Antracit./ În tramvai trei oameni,/ aliniați, își fac cruce./ Păpuși automate./ Sirena salvării acoperă/ slujba din biserică./ Cu morții și cu viii/ laolaltă./ Sunt vie./ Peste bătăile inimii/ îmi pun o eșarfă roșie./ Am stat prea multă vreme/ departe de mine.

 

*

E dimineață./
Îmi deschid ușor ușa/ și mă furișez/ afară din trup./ Pot să fac ce vreau/ chiar și să privesc oamenii/ în ochi.

 

*

În mine ești rană vie./ Și mă găsesc departe/ în timp/ înspre copilărie/ când mă juleam la genunchi/ și așteptam/ să se facă zgaibă/ peste sânge și durere/ doar ca s-o zgândăr/ nebună/ pentru a aduce la suprafață/ sânge și durere/ iar și iar/ te zvârcolesc în mine/ până când viața închide/ rana treptat/ lăsând-o cicatrice/ în neuitare/ mângâiere.

 

*

Zvâcnesc amintirile/ pe treptele casei/ mă așez la pândă/ să-mi prind din urmă clipele/ pielea de pe trup/ miroase a întrebare/ cu porii deschiși/ păsările-s de smalț și culoare/ eu rătăcită în iarbă/ când tata îmi povestește/ despre religiile lumii/caii n-au refuzat/ dreptul la jăratec/n-au devenit/ exclusiv ai pământului/ dar stelele cad/ una câte una/ mai întâi cele roșii/ numai cele de aur/ rămân spânzurate/ deasupra patului/pentru totdeauna.

*

Incertitudinea/ ca o umbră legată de mine/ pornită din mine/ reîntoarsă la mine/ cu viața proprie/ cu propria mea viață/ o pânză pe care am atins-o.

 

*

O să zbor atât de sus/ că nimeni n-o să mă mai vadă/ cu ochiul liber/ mă voi rătăci printre/ povești stocate în nori/despre scene fierbinți/ întâmplate numai/ în dosul pleoapei/ Stoluri de respirații întretăiate/ profanând patul îngerilor/ vor trece domesticind/ lumina și întunericul/ din inima mea/ tatuată cu dorințe/ am luat în trup/ bucuria drumului/ și mă pierd/ sau mă găsesc/ Totuna.

 

*

Hai să ne retragem cuvintele/ ți-am spus/să tăcem răspunsurile/ poate doar întrebările/ să ne salveze iubirea/ de la o moarte prematură.

 

***

mi-am pus cortul gândului/ acolo unde se intersectează/ drumul peștilor/ săgeți vii prin vene imaginare/ e o întâmplare casa mea/ sub nori de extaz/ fără chirii la stele/ fără marșuri triumfale/ spre ziua de mâine/ numai un du-te vino/ între imaginar și realitatea imediată

 

***

Și o prostituată are momentele ei de vulnerabilitate când/ stă singură în centrul inimii/ așteptând vânătorul de vise căruia/ să-i ofere surâsuri gratis./ Picăturile de spermă țâșnesc/ ca picăturile de sânge/ sub lama ascuțită a unui cuțit/ de tranșat sentimente./ Într-o cameră de hotel/ Dumnezeu râde/ învelindu-se în miros de cohiba și singurătate.

 

***

Hai să ne întâlnim la o partidă de aruncat cu vorbe. Cel care nimerește mai adânc în celălalt câștigă o noapte de dragoste pe marginea ferestrei, la etajul șapte, cifră magică, rostogolită în gol prin desenul lăsat de țevile de eșapament. O să-mi pun desuuri negre de victimă și o să-mi pictez buzele cu roșu permanent. Nu m-a învățat nimeni să câștig bătăliile din creier, nu fac decât să mai trag o linie neagră pe cerul inimii mele. Pe cerul inimii mele, roșu-oranj.

 

Despre autoare:

Nora BLAJ. Născută la 16 martie 1971, la Deta. În 1989 absolvă Colegiul Național Bănățean din Timișoara. Licențiată, din anul 2000, a Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest Timișoara – secția pictură. Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Timișoara. În 2008 primește, la Timișoara, premiul pentru Cel mai bun artist al anului. Participă la expoziții personale și de grup în țară și străinătate. Din 2015 locuiește în Marea Britanie, unde este recompensată de Președintele României, Klaus Iohannis, cu Meritul Cultural în grad de Cavaler pentru promovarea artei românești peste granițele țării. A debutat în februarie 2021, pe blogul Cercul Poeților Apăruți al poetului Liviu Antonesei.
„Scriu cum pictez. Când nu-mi încap în culori, mă scriu. Dintotdeauna a fost așa”.

Un gând despre “Poeme

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s