Cristian Ovidiu Dinică

Victor Anestin, ziarist român, (17.09.1875 – 05.11.1918), născut în Bacău, a fost un pasionat astronom amator și popularizator al științei, fiind contemporan cu descoperirile făcute de Edison și înflăcărat susținător al ideii de progres tehnic. Educația i-a fost influențată de scrierile lui Camille FLAMMARION, un entuziast astronom și scriitor francez, al cărui nume îl poartă Societatea Astronomică Franceză. Debutează în presă în 1892, în revista Curierul Olteniei, în care publică o traducere a unui articol scris de C. Flammarion.
A susținut o intensă activitate publicistică în marile ziare ale vremii cu articole având tematică științifică, în speță, astronomie, ca de ex.: Cucerirea aerului (1909), Planeta Marte (1910), Eclipsele (1912), Romanul cerului (1912), Viața și invențiile lui Edison (1915). Înființează și editează revista Orion (1907-1912), prima revistă de astronomie din România. În perioada 1912-1916, conduce Ziarul călătoriilor şi ştiinţelor populare, iar în 1918 tipărește ziarul Știinţa tuturor.
În 1899 apare romanul „În anul 4000 sau O călătorie la Venus”, fiind primul roman românesc al literaturii științifico-fantastice. Iată ce spune autorul despre acesta: În anii adolescenţei am tipărit şi eu un roman astronomic, sunt multe pasagii cam naive, poate, dar are meritul, bietul meu roman, de a fi cel dintâi în ţara noastră, bineînțeles ca dată istorică. Sunt interesante romanele astronomice, dar adevărul astronomic pur e mai interesant şi viaţa este aşa de scurtă. Fiind prima lucrare de acest gen din România este de apreciat atitudinea autorului față de adevărul științific și abordarea acestuia prin registrul literar.
Romanul are 15 capitole, iar desfășurarea acțiunii include o serie de aprecieri desprinse din astronomia populară actualizate cu nivelul cunoștințelor existente la aceea vreme și pe care autorul le face publice cititorilor. Tentantă pentru autor este ideea vieții pe planeta Venus și în acest sens este și plecarea de pe Pământ a doi prieteni, Asales și Saitni, care zboară spre Venus cu o rachetă electrică ce avea viteza de deplasare de 300m/secundă. De observat faptul că autorul aduce cu primele elemente, două aspecte interesante, curentul electric și viteza de 300m/secundă care se apropie de viteza sunetului. Acolo ei descoperă o societate structurată în două caste: pe de o parte, avem venusienii propriu-ziși (care sunt inteligenți, morali, nu cunosc sentimente, războaie, sex, droguri și rock&roll) și oamenii-păsări, un fel de… ajutoare zburătoare la casa celor dintâi, cărora le asigură locomoția, doar casta a doua având dreptul la reproducere firească anatomică. Autorul acordă mai multă atenție primei caste, considerând-o superioară.
Dragostea nu există pe această planetă, fiind un câmp al dezvoltării științei. Reproducerea primei caste se face prin autoinjectarea unei soluții protoplasmatice. Problema hranei este rezolvată prin inspirarea aerului puternic nutritiv și care curăță sângele. În limbajul venusian nu există cuvinte de ură, război, astfel încât autorul emite ideea că, dacă dragostea și războiul lipsesc, se pierd și elementele esențiale ale poeziei. Neîmpiedicați deci de nimic, venusienii s-au îndeletnicit cu cercetarea cosmosului, rezultatele științei lor transmițându-se prin viu grai și printr-o îndelungată practică, arată autorul în paginile cărții.
Practic această abordare sumară a adevărului îl prezintă pe Victor Anestin într-o atitudine de visător incurabil, preocupat doar de latura înțelegerii și studierii cosmosului în plenitudinea frumuseții sale. Autorul are o singură credința a astrelor. Și totuși există iubire, iar Saitni are o idilă cu o femeie din casta Oamenilor-păsări, contrazisă de Asales. Întoarcerea pe Pământ este ratată, iar cei doi rămân prizonieri ai mașinii care i-a dus în spațiu, debarcând pe Marte. Descoperirile ulterioare ale științei vor contrazice posibilitatea existentei vieții pe această planetă. În roman putem regăsi și ideea finalității vieții și a naturii cu un parcurs imprevizibil în evoluție, idee pe care autorul o dezbate și în alte lucrări precum „Tragedia cerească”, apărută în 1914.
Din cuprinsul romanului se pot păstra două idei care au prins contur în anii următori. Acestea sunt: Un astronom al acestei împărăţii, care are un observator pe un munte de aproape 2000 de metri înălţime, mi-a făcut un istoric al acelei ţări. Supuşii, care poartă numele de români, simţeau că ţară lor e mică, iar idealul lor prea mare. Inteligenţi şi puţin cam încăpăţânaţi, şi-au urmărit scopul lor cu tenacitate şi au azi să stăpânească teritoriile a trei vechi state. Este ideea Unirii realizată în 1918 și pe care autorul o anticipează.
Pe baza lecturilor de specialitate făcute, autorul propune și ideea ieșirii din sistemul solar, trecând de planeta Pluton. Această planetă va fi confirmată și botezată cu acest nume după 31 ani, tocmai în 1930.
Victor Anestin a fost un visător incurabil, un astronom pasionat, un patriot, însă timpul l-a răpit mult prea devreme ca destinul său să se împlinească.

Bibliografie
Anestin, Victor: În anul 4000 sau O călătorie la Venus, 1899;
Anestin, Victor: În anul 4000 sau O călătorie la Venus, Editura Dacia , Cluj-Napoca, 1986.

Despre autor:

Ovidiu Cristian Dinică (n. 1963) este absolvent al Facultății de Studii Economice din Craiova (1987). A debutat în 1977 în revista „Cutezătorii”, sub girul lui Ovidiu Zotta; în 1983 în volumul „Andra”, Mihai Stoian i-a publicat prima poezie.
Volume de autor:
– „Roșu Alternativ”, 2012;
– „Amintirile toamnei”, 2014;
– „Vitrina cu Vise”, 2018;
– „Nevoia de a fi Blând”, 2019.
Alte apariții editoriale: Antologia Societății Culturale Anton Pann, Antologia Asociației Scriitorilor pentru Promovarea Realizărilor Artistice, Galați, Antologia Editurii Singur, Antologia Poeților Vâlceni, Cultura Vâlceană, Povestea Vorbei, Nomen Artis, Boema, Oglinda Literară, Semnal, Negru pe Alb, Cronos, Convorbiri Literare, România Literară, Rotonda Valaha, Sintagme Literare, Cervantes, Oltart, Luceafărul din Vale, Povestea Vorbei, Taifas Literar.
Este prezent online în publicația electronică „Ecreator”, a poetului Ovidiu Roșianu, dar și pe „Cronopedia”, „Negru pe Alb”, „Însemne Culturale”, „Noduri și Semene”, „Agonia” și „Poeții Noștri”.
Este membru al „Ligii Scriitorilor din România” și al Societății Culturale „Anton Pann”. Din 2019 a devenit membru UZPR.
De asemenea, este cofondator al ziarului Clipa Literară, al Revistei Mirajul Oltului și al cenaclului cu același nume.