Diaconu C. Claudiu

Prizonieră în Amunet

Mâinile tale vor să atingă
fiecare firimitură de corp,
să simtă, apoi încet să stingă
toată plăcerea într-un singur horp.

Buzele tale să-mi șoptească lin
ce stelele au uitat să-mi spună
și să-mi împrospăteze cu venin
ce versul tău vrea iar să expună.

Și ochii tăi zâmbind atât de fals
pe o scenă gri făr’un spectator
alegându-și un banal știut vals
dansând în mintea mea de scriitor.

Țipi! Țipi cât poți de tare în deșert
alunecând pe un fulger stingher
Și taci! Taci! Suflet negru și incert
ce ți-ai lăsat viața în șifonier …

De câte ori …

Te-ai ascuns în picături de ploaie
Doar să-mi cazi pe pleoape iar
Și să provoci mii de clipe de văpaie
Apoi dispari aievea în al ceții hotar.

Să aleg acel gând mult prea retras
Doar sa îmbrac un mic dor adânc
Și sa întreb acum: ce a mai rămas?
Oare ce este bun și ce sa mai arunc?

Să calc pe al spiritelor praf de dor
Doar sa te simt plutind prin vene
Și sa te savurez ca ploaia pe un nor
Apoi te evapori în a timpului gene.

Despre autor:

Diaconu C. Claudiu (n. 1986, loc. Huși, jud. Vaslui) este un scriitor din umbră, căruia nu i-a plăcut niciodată să fie cunoscut prin operele sale, fiind indecis în privirea debutului.
Adoră să creeze poezii din cuvinte aleatorii pe care le numește provocări, iar inspirația prinde pete de culoare atunci când plouă, pentru că picăturile de ploaie curăță sufletele și le redă naturalețea.
În prezent, lucrează în Ministerul Apărării.