autostradă

Sorin Smărăndescu

Proză scurtă din volumul „reverse motion” (editura Eubeea, Timișoara, 2011)

Am plecat noaptea pe la doișpe, era răcoare, ne-am tras blugii, ne-am luat aparatul de fotografiat, ne-am parfumat și-am tăiat-o, era bine, nu era cald, ne-am suit în mașină, am demarat și-am ținut-o întins până la graniță.

– O s-o ținem întins până la graniță, a zis ea, nu e soare, nu e cald, e bine, nu are rost să ne oprim până nu trecem.

Am aprobat-o absent, mă gândeam la altceva și la o melodie care-mi viermuia în cap și care nu voia să mă lase în pace, nu-mi aduceam aminte cine cântă under pressure.

– Ok, am zis, atunci încerc să dorm, să mă trezești când ai obosit, o să mai conduc și eu.

– Stai liniștit, nu-i nevoie, te voi conduce direct la țintă, nici nu știi când am și ajuns, mă știi.

– Da, i-am răspuns, tocmai de-aia, pentru că te știu, te rog să mă trezești și să nu faci vitejii, vrem să ajungem întregi, da?! am mai întrebat.

A zâmbit amuzată și răutăcioasă, a dat muzica mai tare și a apăsat pe accelerație fremătând de plăcere.

Am dat din umeri fără convingere, știam că nu avea să mă trezească însă nu credeam că voi putea adormi, așa că mi-am propus să stau cu ochii pe ea și pe vitezometru.

Ceea ce am și făcut vreo două sute de kilometri după care, din cauza monotoniei peisajului sau din cauza radioului curgând liniștit sau din cauza fumului parfumat de țigară, am adormit.

M-am trezit cu piciorul drept amorțit, nu-l mai simțeam, și mă durea gâtul fiindcă fruntea îmi alunecase în jos pe portieră într-o poziție nefirească.

Scrumiera era plină de mucuri de țigări, paharul de plastic în care avusesem cafeaua îmi zăcea la picioare, radioul era oprit.

Soarele mă țintuia răutăcios prin parbriz, mi-am căutat ochelarii de soare dar nu i-am găsit, m-am frecat un pic la ochi ca să-mi limpezesc privirea și am văzut-o în parcare cu cafeaua ei în mână, cu o țigară aprinsă în alta, cu ochelarii mei de soare pe nas, discutând agitată cu un alt șofer.

Cearcănele abia conturate îi trădau oboseala dar părea plină de energie.

Sigur a băut vreun energizant, mi-am zis coborând din mașină, umflându-mi pieptul, trăgându-mi umerii în sus, în lateral, în spate, întinzându-mă.

Mi-am aprins o țigară în timp ce mă apropiam de ei, încercând să înțeleg ce-i cu individul ăla și care e subiectul conversației.

– Uite că s-a trezit, a zis ea văzându-mă și lăsând imperceptibil privirea în jos spre cafea. Prietenul meu, m-a prezentat repede și s-a întors spre mine, el s-a rătăcit pe-aici, ne-a văzut numărul și s-a luat după noi și când am coborât să-mi iau un energy drink m-a întrebat dacă poate să vină cu noi, pentru că merge în aceeași direcție.

Mi s-a părut un tip ok, nu avea nimic care să sară în ochi, nici înalt, nici scund, nici gras, nici slab, nici negru, nici alb, un om obișnuit care se rătăcise.

Un om singur care trece granița fără nici o hartă, mi-am zis, deși nu știam dacă asta ar fi putut avea vreo semnificație sau nu.

– În fine, nu-i problemă, mai stăm pe-aici?, am întrebat-o, vreau să merg să fac un pipi.

– Sigur că da, ai dormit ca un prunc, hai, că te-așteptăm, mi-a răspuns plină de voioșie, hai, că mă duc și eu să mai iau un suc și-o cafea.

Veceul puțea, pe pereți erau inscripționate numere de telefon și mesaje obscene, nu era nici urmă de hârtie igienică însă săpunul lichid era foarte bun, iar uscătorul de mâini funcționa impecabil.

Am apăsat pedala coșului de gunoi cu atâta putere încât nu am mai avut unde să arunc chitanțele pe care le uitasem în buzunarul blugilor, coșul de gunoi s-a răsturnat și o secundă m-am simțit vinovat.

Și-așa pute, mi-am zis, e băltărie peste tot, m-am liniștit retezându-mi impulsul de a reumple coșul cu piciorul și de a-l repune în poziție verticală.

M-am întors în parcare tocmai în momentul în care ea ieșea din magazine cu o pungă de hârtie în mână, cu suc, cu cafea, cu gumă de mestecat și-un cd cu muzică de vară, o compilație.

L-am căutat cu privirea prin toată parcarea pe individul rătăcit dar nu l-am zărit, mașina lui era goală, parcată în soare, în timp ce ea se suia la volan eram în spatele ei și am prins portiera înainte s-o închidă.

– E rândul meu, am zis, așa-i?! am adăugat zâmbind întrebător.

M-a privit prefăcut mirată.

– Bine, iubire, dacă nu mai vrei să dormi, dar să știi că nu sunt obosită și cu cafeaua asta chiar n-am nicio problemă.

– Ar trebui să mi-o dai mie și să încerci să dormi, i-am zis luându-i locul, reglând scaunul și oglinzile, luându-i ochelarii de soare și fixându-mi-i mie.

Am mai dat o roată cu privirea prin parcare însă individul nu apărea de niciunde.

– Prietenul tău a dispărut, i-am zis vag întrebător, mai stăm zece minute și plecăm, am decis calm.

– E la budă, o să apară, nu te-ai intersectat cu el? m-a întrebat ea aprinzându-și altă țigară.

– Nu, i-am răspuns, gata cu cafeaua, ajunge, am continuat luându-i paharul de plastic din mână cu o mișcare scurtă.

– Mai ușor, ce dracu’, ai vărsat-o pe mine, s-a strâmbat ea dintr-o dată începând să se caute nervoasă prin geantă de șervețele.

N-am mai zis nimic și am băut din cafea, e perfectă, mi-am zis, fără prea mult zahăr, caldă atât cât trebuie, numai bună pentru trezire, am simțit cum mi se limpezește privirea.

La a treia înghițitură individul rătăcit a apărut grăbit dinspre toalete, ne-a făcut semn cu un arătător rotit în semicerc spre spatele nostru și și-a pornit mașina pregătit să ne urmeze.

Am așteptat-o să termine cu ștersul cafelei de pe gambă, să bage cd-ul și să înceapă prima melodie, timp în care îl spionam prin ochelari pe tipul rătăcit, după care am demarat brusc, cu tupeu, ieșind rapid din parcare și încercând să accelerez la maxim ca să-i verific reflexele.

Urmăritorul, rătăcitul, era bun, după un moment de descumpănire m-a ajuns repede din urmă și și-a impus o distanță regulamentară, apropiindu-se din când în când de control poate ca să vadă ce se întâmplă în mașina noastră.

După vreo câteva zeci de kilometri am început să transpir abundent, stimulat și de cafeaua caldă, am pornit aerul condiționat, am închis geamul și am început să fredonez melodia de pe cd încercând să scap de viermele under pressure.

– Mi-e frig, eu închid aerul ăsta condiționat, mi-a zis ea înciudată deschizând geamul pe partea ei.

– Iubire, eu mor de cald, i-am zis, lasă-l mai moale dar lasă-l, te rog, am adăugat.

– Tu cred că ai prefera să mă vezi răcită coaptă numai să te ventilezi pe tine, că ai călduri?! s-a înciudat ea și mai tare întrebându-mă.

– Mi-e cald pur și simplu, nu vezi ce cald e?! am întrebat-o la rândul meu.

– Poate dacă ți-ai face dușuri mai des ai fi mai răcorit, mi-a aruncat ea ascuțit.

Am tăcut fără să mai zic nimic.

– M-am săturat de transpirația asta a ta continuă, a continuat ea oprind aerul condiționat și scoțându-și mâna dreaptă pe geam, încercând să prindă curentul de aer în palmă, respirând adânc ostentativ aerul care intra de afară. Puți, știi că puți, a insistat ea.

Am tăcut.

– Ai terminat, prințeso? am întrebat-o după două secunde.

– Nu, n-am terminat, mi-a răspuns ea și a tăcut subit fără să mai adauge nimic.

Am micșorat un pic viteza și mi-am aprins o țigară.

Rătăcitul venea cuminte după noi la viteză constantă concentrându-se intens la condus, după cum mi se părea că observ în oglinda retrovizoare.

În pauza dintre melodii mi-a revenit în creier viermuiala under pressure dar am încercat s-o ignor bătând cu degetele pe volan ritmul ultimei melodii de pe cd.

A început să se foiască, să-și caute o poziție comodă ca să doarmă, s-a uitat scurt în spate, s-a întins și a lăsat capul pe o parte pe centura de siguranță.

– Vine? am întrebat-o.

– Da, vine, mi-a răspuns cu ochii închiși.

– Unde merge? am întrebat-o.

– Vine cu noi, mi-a răspuns încercând să pară plictisită.

– De ce nu și-o fi luat o hartă? m-am întrebat cu voce tare, lângă budă era și magazin, am adăugat fără să gândesc.

A tăcut o fracțiune de secundă, cu ochii tot închiși.

– N-o fi având bani, a zis încet, mă lași să dorm?! m-a întrebat deranjată.

Am tăcut din nou și am simțit cum mă năpădește al doilea val de căldură.

Am lăsat-o să ațipească, am închis geamul de pe partea ei și am pornit iar aerul condiționat.

După aproape două ore nu mai aveam mare chef de condus, autostrada era monotonă, peisajul nu se schimbase de două sute de kilometri, individul din spate, de asemenea, nu se dezlipise de noi, ea dormea zdravăn, chircită pe portieră, am început să casc, am ascultat cd-ul de două ori, l-am oprit de două ori, am pornit radioul, l-am oprit.

Am dat din nou drumul la radio și am început să bâjbâi după ceva antrenant, muzică, știri, am căutat în pachetul de țigări, am luat-o pe ultima, am aprins-o, am lăsat pachetul gol să cadă fără sunet pe covorul de cauciuc, la picioarele ei, împreună cu bricheta.

După știri au băgat muzică și comentarii, relatări agitate, nu am înțeles nimic, am făcut iar câteva mișcări din umeri și am simțit că încep să mă dezmorțesc chiar când dj-ul a pus milli vanilli.

Străfulgerat, mi-am amintit de puștanii jedward, am tăiat sunetul și-am început să cânt eliberat, la început mai încet, apoi din ce în ce mai tare, apăsând excitat pe accelerație, pressure pushing down on me pressing down on you no man ask for, under pressure tanananiiinana tirarariiirara tariraraaa, pray tomooorrow takes me hiiigher, pressure on people…

M-am oprit subit din cântat și într-o secundă m-am hotărât, am băgat piciorul în frână până la blană, m-am întors spre ea și am rămas cramponat de volan, fixând și înregistrându-i încremenit imaginea în timp ce inerția o proiecta grămadă spre bord, în torpedou.

…people on streets, am mai avut timp să punctez cu un staccato simplu și curat înainte de a încasa bușitura catastrofală din spate.

Ice ice baby, am auzit adierea șoaptelor în urechi, în timp ce lumini colorate și agresive îmi sfâșiau pleoapele, pe măsură ce țigara aprinsă îmi intra sfârâind în carne.

Tirara.

Despre autor:

Sorin Smărăndescu (n. 1971, Timișoara), a debutat în 1995 cu un grupaj de poezii publicat în Suplimentul de marți, săptămânal cultural coordonat de Viorel Marineasa, al cotidianului timișorean Realitatea bănăţeană.

Are apariții de poezie și proză scurtă în publicațiile: Orient latin, Orizont (Timişoara), Convorbiri literare, Poezia (Iaşi), Luceafărul, Mafia sonetelor, Revista de povestiri, OPT motive (Bucureşti), Teiul (Oraviţa), Minerva (Bistriţa), Luceafărul (Botoşani), Armonii culturale (Adjud), Curierul literar şi artistic – Curierul de Vâlcea (Râmnicu-Vâlcea), Brăila Chirei (Brăila), Noise Poetry (Buzău), Foaia culturală (Cisnădie). A publicat teatru scurt în revista Armonii culturale (Adjud) și reportaj în periodicul Ora de Timiș (Timișoara).

A publicat două volume de poezie, „De vorbă cu Su(s)pusul” (Editura Eubeea & Fundaţia Culturală Orient latin, Timişoara, 2000) și „blurat” (Editura Brumar, Timişoara, 2011) și un volum de proză scurtă, „reverse motion” (Editura Eubeea, Timişoara, 2011).
A fost inclus în antologia „Meridiane lirice – aripi de vis, antologie a poeziei românești contemporane – 113 poeți contemporani” (Editura Armonii Culturale, Adjud, 2013).
A primit două premii literare în 1998, Premiul Editurii “Institutul European“ la Festivalul Naţional de Poezie Junimea, Iaşi (ediţia a VI-a) și Premiul revistei “Minerva“ la Festivalul Naţional de Poezie Gheorghe Pituţ, Beiuş (ediţia a III-a).

În 2012 a participat la prima ediție a festivalului Noapte de veghe pentru Eminescu organizat la Teatrul Vechi din Oravița.

Un gând despre “autostradă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s