Mă gândesc la tine 24/7 la ce oră te trezești în dimineața asta de vară

câte lingurițe de zahăr îți pui în cafea cu ce te îmbraci și unde te duci
lângă cine adormi și cu gândul la ce. care sunt problemele tale de familie
mă gândesc la degetele, mâinile, picioarele tale, la gura, obrajii și ochii tăi
la ce simți când te săruți cu fetele, la ce te gândești când faci baie la ce scrii
în notițele telefonului. la vârsta noastră deja încercăm să uităm sau să
înlocuim pe cineva. eu vreau să te gândesc până îmi pierd mințile doar așa
pot să scap de realitatea în care mă tai ca într-o conservă și sângele
picură pe gresia din bucătărie. mă aplec și-ți scriu numele cu mândrie.
trebuie să suferi dacă vrei să realizezi orice formă de artă. mai ales să iubești.
e ora în care ar trebui să-ți spun:

noapte bună dragostea mea. te iubesc. somn ușor. ne auzim mâine.

dar tot ce pot face este să mă gândesc la cine ar putea să o facă
în locul meu. parcă te și văd dincolo de cuvintele astea citind confuz.
nu te mai întreba nimic, e despre mine
fiindcă eu scriu doar despre mine
chiar și atunci când scriu despre altcineva

noapte bună dragostea mea
te iubesc
somn ușor
nu știu când ne auzim

Despre autoare:

Grigoriță Mălina Elena (n. 24 februarie 2001, Iași) este studentă în anul al doilea la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A citit în cadrul salonului de Literatură JUNIMEA, a fost membru al juriului concursului “Premiul liceenilor…” pentru cea mai îndrăgită carte apărută în 2018 din cadrul FILIT Iași, a coordonat atelierul de scriere creativă din cadrul proiectului „ALL ART Festival” și cel din cadrul taberei „Dăruind vei dobândi”. A organizat seara de poezie din cadrul proiectului „Arată că-ți pasă” ASFI și a fost redactor-șef al revistelor „Lyceum” și ECO în perioada 2018-2020.

A participat la mai multe concursuri județene, naționale și internaționale de literatură. Atât în 2019, cât și în 2020, câștigă premiul special pentru poezie la concursul organizat de Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” din Iași. De asemenea, tot pentru poezie câștigă locul I la Concursul Internațional de creație literară „Lucian Blaga”, premiul de merit poetic în cadrul Concursului Internațional „MONITORIADA”, locul I la Concursul Internațional Multidisciplinar „Children, save the blue planet!”, locul II la Concursul Internațional de creație literară „Universul Cuvintelor”, locul II pentru rezultatele obținute la Concursul Național în limba franceză „Adolescentul și Francofonia”, locul I la Concursul „Vanda Condurache” etc. Semnează în mai multe antologii și reviste literare din 2017 până în prezent, printre care: „Literatura pe tocuri”, revista „Actualitatea Literară”, revista „Acolada”, apărută sub egida Uniunii Scriitorilor din România, „Revista Revistelor”, editura Asachiana, revista literară „Boema”, revista „Monitorul de Poezie”, revista „Lyceum”, antologia „În fiecare din noi, prietene…”, antologia „Poveştile Iaşului”, antologia „Personalități care au influențat evoluția lumii”, etc.

Un gând despre “Mă gândesc la tine 24/7 la ce oră te trezești în dimineața asta de vară

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s