Grețuri matinale

Florentina Ionescu

Totul a început în dimineața de dinaintea zilei ei de naștere, când Carmen s-a împiedicat de vârful nasului când a vrut să coboare din pat. Stând în picioare, nasul îi ajungea acum până la papucii plușați și roz, cu urechi de pisică, pe care îi încălțase cu greu, pentru că bucata de carne îi bloca o parte din câmpul vizual. A ajuns în cele din urmă la vasul de toaletă și a fost nevoită să țină cu mâna stângă vârful nasului care atârna greu. Când s-a privit în oglinda din baie, a văzut nările cât două cești de cafea și vârful alungit, ca trompa unui elefant, și s-a îngrozit.
Și-a sunat mama și i-a spus că vrea să anuleze sesiunea de shopping din acea zi. Printre sughițuri și covoare de muci lichizi care se întindeau de la baie spre bucătărie și de la bucătărie spre dormitor, i-a povestit mamei că nu poate ieși din casă din cauza masei monstruoase de carne. Dincolo de faptul că o împiedica să meargă normal, îi apăruse între timp și un coș cât un ibric, pe care Carmen abia se abținea să-l zgândăre și să-l stoarcă. Asta-i lipsea acum. În ajun de ziua ei, când împlinea 35 de ani. Însă coșul semeț care stătea să explodeze și nasul cu care mătura podelele nu erau cele mai grave lucruri pe care soarta i le servise înainte de micul dejun.
Carmen a început să-i povestească mamei, pe când fierbea cafeaua, că mirosurile din propria locuință au devenit insuportabile. Orice iz îi stârnea repulsie și îi făcea stomacul să se revolte: un simplu manifestant din mulțimea din Piața Victoriei, de la 10 august. Simțul ei olfactiv a căpătat puteri neobișnuite în acea dimineață, de parcă primise peste noapte o putere unică: nu rata niciun miros din locuință. Carmen spera, totuși, ca aroma cafelei să acopere toate celelalte emanații. Spera să se calmeze după ce va bea lichidul cald, cât timp își aștepta mama.
Femeia a sosit 30 de minute mai târziu – deși lui Carmen i s-a părut că au trecut ore bune. A bătut la ușă, neștiind la ce să se aștepte când își va vedea fiica, mai ales după tot ce i-a povestit la telefon. Ce ghinion pe biata Carmen să i se întâmple asta la aproape un an de la operația de rinoplastie. Anul trecut, în vară, fiica o tot bătuse la cap că își dorește un nas nou de ziua ei. Așa că a fost nevoită să o însoțească la o clinică privată din Capitală, unde a consultat-o un medic chirurg renumit. Bărbatul le-a garantat că operația va fi un succes și că fiica va fi mulțumită de rezultatul final. Singurul care a avut de suferit a fost contul bancar al mamei, dar nu regreta decizia. Carmen fusese fericită cu noul nas.
Fiica i-a deschis ușa și a început din nou să plângă. Era încă în pijama, a observat mama îngrijorată, iar pe bluza cu chipul unei pisici albe se întindea o pată uriașă de cafea.
– Uite cum arăt! s-a văicărit Carmen.
Mama a privit-o și a rămas, preț de o clipă, încremenită în ușă. Nu își găsea cuvintele. Era ceva schimbat la fiica ei, dar nu putea spune ce anume.
– Închide-o, că nu vreau să mă vadă vecinii în halul ăsta!
Femeia și-a urmat fiica în dormitor. O oglindă înaltă de doi metri se afla pe una dintre ușile glisante ale dressingului. Carmen s-a așezat în fața oglinzii și s-a privit pentru a o suta oară în acea dimineață.
– Nu pot să ies așa pe stradă!
– Eu nu văd nimic. Poate ai visat doar, a încercat mama să o convingă.
– Hai că ești culmea! Aproape că m-ai călcat pe nas când ai intrat.
– Măi, fată, nasul tău e în regulă. Ce vrei să-ți spun mai mult de atât?
Carmen a făcut o piruetă în fața oglinzii, pentru a-i demonstra mamei cu ce are de-a face. Vârful nasului s-a ridicat de la podea, învârtindu-se odată cu tânăra. Aproape că a lovit o veioză și o carte de pe noptieră. Mama nu a zis nimic, doar a privit-o, încercând să-și dea seama dacă este într-adevăr ceva schimbat pe chipul fiicei ei. Când a terminat pirueta, Carmen s-a aruncat pe patul răvășit, cu fața în sus, și a început să dea din mâini. Părea că împletea un nod uriaș în aer.
– De ce faci așa?
– Tu nu vezi că nu pot să respir, dacă nu-l dau într-o parte? Fir-ar al dracului, zici că parcă sunt blestemata de Rapunzel!
– Carmen, uite ce.. Eu zic să…
– Mamă, abia dac-am putut să beau o gură de cafea, că am vărsat-o toată pe mine. Nu pot să respir, îmi vine să vomit de la orice miros. Ce-o să mă fac eu cu trompa asta?
Femeia a oftat și s-a apropiat de pat. S-a uitat lung la chipul fiicei și i-a atins nasul cu buricele degetelor, de parcă ar fi luat contact cu suprafața unui sufleu timid, abia scos din cuptor.
– Pfuai, ce miros! Mamă, cu ce te-ai dat pe mâini?
– E crema cu levănțică din setul pe care mi l-ai făcut cadou de 8 martie. E preferata ta.
– Urăsc mirosul de levănțică. Du-te și spală-te pe mâini.
– Eu mă spăl, dar doar ca să îți fac pe plac. N-ai nimic. Nasul tău e la fel ca ieri, ca acum o săptămână, la fel ca la o lună după operație.
– Nu înțelegi. Cum poți fi atât de oarbă? M-am văzut și eu în oglindă!
Mama s-a îndepărtat de pat și a început să-și caute telefonul mobil în geantă. Rămăsese încă cu ea pe umăr.
– Vezi să nu calci în muci! a strigat Carmen, în timp ce mama s-a îndreptat spre bucătărie.
Hai că pe asta cu călcatul în muci n-o mai auzise. Mama și-a dat ochii peste cap și a început să caute un număr în agendă. După mai multe apeluri și după numeroase intervenții, pe la prieteni și persoane importante din oraș, a reușit să-și programeze fiica la un control, în acea după-amiază, la medicul care o operase în urmă cu aproape un an.
Au ajuns la cabinet cu cinci minute înainte de ora programării, în zona Dorobanți. Carmen s-a plâns tot drumul: ba că taximetristul era să-i prindă nasul cu ușa, ba că pe bancheta din spate miroase a vomă și a urină, ba că șoferul trage pârțuri la fiecare semafor, ba că mirosul de shaorma din punga de hârtie de pe scaunul din față îi provoacă greață.
Doctorul Zamfirescu a invitat-o pe Carmen în cabinetul său și a rugat-o să-i povestească ce i s-a întâmplat și ce simptome are. Când tânăra a terminat de descris toate pățaniile din dimineața aceea, medicul i-a efectuat examenul clinic. A invitat în cabinet un alt coleg din clinică, tot chirurg, pentru a-i cere părerea. Cei doi au discutat vreme de câteva zeci de minute, ceea ce mamei lui Carmen i s-a părut o veșnicie. A bătut la ușă și a cerut voie să intre tocmai când celălalt medic intenționa să iasă.
– Domnule doctor, spuneți-i că nasul ei nu are niciun defect, l-a implorat mama.
Bărbatul a tăcut și s-a mai uitat o dată la nasul lui Carmen, din profil și din față. A rugat-o să-și dea puțin capul pe spate și a examinat din nou vârful nasului.
– Domnule Zamfirescu, anul trecut v-am plătit mii de euro pentru rinoplastie. Ce Dumnezeu, doar nu o să apară complicații după un an! Ați zis atunci că totul e bine.
– Doamnă, nasul fiicei dumneavoastră este însărcinat. Nu încape îndoială. Felicitări! Veți fi bunică.

Despre autoare:

imageedit_10_4702503407

Florentina Ionescu (n. 1987) este redactor la publicația săptămânală Viața Medicală. A publicat proză scurtă în Revista de Povestiri (www.revistadepovestiri.ro), LiterNautica, Literomania, Opt motive, O mie de semne. A urmat cursuri de scriere creativă cu Marin Mălaicu Hondrari, Florin Iaru și Marius Chivu. A participat la seriile Creative Writing Sundays (CWS) organizate de Revista de Povestiri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s