Ion Țuțuianu

Speranța….

Vine vremea când iubirea se transformă într-un vis
Și nostalgicele gânduri îmi rămân fără cuvinte.
Retrăiesc momente care, parcă vin din paradis,
Fiindcă te iubesc și iată, că nu poți să-mi ieși din minte!

Și, credeam iubirea noastră scrijelită pe un nor,
Când priveam în nopți albastre cerul împânzit de stele
Dar, m-am înșelat și iată, că-i ca timpul trecător,
Iar tristețile-n cascadă cuprind gândurile mele.

Mi-a rămas în suflet dorul și un foc care mă doare,
Pieptul fâlfâind de fluturi e întrebător spre mine,
De ce timpul schimbă oameni, pe unii lipsind de soare?
Şi-am rămas doar c-o speranță ce-o trimit în gând la tine.

Întâlnire

De unde-ai fi venit, din ce planetă,
Cu ce vehicul coborât din stele,
Că m-ai cuprins cu tot, ca o cometă
Și mi-ai pătruns în gândurile mele?

Și ca un foc mocnit printre jăratec,
În inimă iubirea mi-ai aprins-o
Și nu știu cum, că chiar așa tomnatec
A mea pasivitate ai învins-o.

Deși aș fi crezut întâmplîtor,
O întâlnire ca și alte cele,
Tu m-ai acaparat și-mi este dor,
De gesturi și de sensuri ce transmiți prin ele.

Că ai adus cu tine bunătate,
În suflet mi-ai făcut din nou lumină
Și mi-ai hrănit dorințele sperate,
Iar viața mi-ai făcut-o mai senină.

Dezamăgire

Într-un parfum de primăvară
Înconjurat de trandafiri,
Iubita mea, e prima oară
Când eu cad pradă slabei firi.

Și ca o pânză de paianjen
Sau ca o plasă de pescar,
Mi-ai capturat toată ființa
Și mi-ai pus inima pe jar.

M-am tot gândit ce va să fie,
Dar n-am găsit nici un răspuns.
Mi-ai lăsat inima pustie
Și pentr-o viață m-ai răpus.

Și cu ecouri lungi prin stele
Te strig și caut în zadar,
Tu n-auzi dorurile mele,
Nu-mpărășești al meu coșmar!

Dar cum nu poate fi uitare,
Ci numai vise cu amar,
Îți voi trimite o scrisoare
Cu gânduri scrise pe altar.

Întoarcerea acasă

Oriunde-ai fi, revino iarăşi
În casa-n care te-ai născut
Şi vei simţi din nou fiorii
Şi-al mamei primului sărut.

Că ţi-a lăsat ca o pecete
În inimă cu dor să porţi,
Să-ţi aminteşti pe îndelete
De-ntregul sat, strămoşi, nepoţi.

Şi-atunci prezenţii o să-ţi spună,
Un bun venit cu bucurie,
Iar cei plecaţi veghează-n ceruri,
A ta întoarcere la glie!.

Şi-aşa uniţi întru credinţă
Şi-iubirea ce ne-a fost lăsată,
Ne-om regăsi în amintirea
Strămoşilor ce-au fost odată.

Şi nu cumva să pleci de-acolo,
De n-ai trecut pe la morminte
C-acolo-ţi regăseşti matricea
Şi-ntregul neam, relicve sfinte!.

Mamei

Dacă aş vrea să-ţi sculptez chipul
Şi-n el ce simt, să ilustrez,
Nu mi-ar ajunge toţi copacii,
Măcar o mînă să creez.

Dacă aş vrea să scriu poezia
Şi sufletul să-ţi zugrăvesc,
Nu mi-ar ajunge nici hîrtia
În care să te oglindesc.

Şi de-aş putea să-ţi fac tabloul
În care să te-nfăţişez,
Nici nu s-a inventat culoarea
Cu care-aş vrea să te pictez!.

De-aş aduna toţi corifeii
Cu-a lor talente fiecare,
Ca să-ţi redea cum ştiu fiinţa
Tot n-ar găsi asemănare.

Că tu eşti mama mea ilustră,
Te simt în suflet ca un soare!
Nici n-ar putea, cu vreo fiinţă
De pe pămînt, să te compare.

Despre autor:

Ion ŢUŢUIANU. Născut în Corbasca-Bacău, la 3 mai 1954. Licențiat în teologie și drept. Doctor în drept. Profesor titular al catedrei de drept din cadrul Universităţii “Vasile Alecsandri” din Bacău. A publicat 27 cărti ştiinţifice şi Monografii şi peste 70 studii ştiinţifice în diverse reviste interne şi internaţionale. Înființează și conduce revista CRONOS, în cadrul Liceului Sf.Gheorghe din Roman. Membru în Liga scriitorilor din România, Membru în Societatea scriitorilor fără frontiere.
Publică poezii în Antologia de creaţie literară „Toamna metaforelor”, 2020, Antologia „Paradisul metaforelor“, 2021, Antologia „Poezia ca spectacol”, 2021, „Culegere de proză şi poezie”, Chişinău, 2020, Revista BOEMA @, Revista Cervantes, Dicționarul MILENARIUM, vol II, 2021, Revista “Nomocanonika”. Redactor şef al Revistei Nomokanonika.