Poeme

George Rîurel Bălan

Limba noastră

Limba mea e graiul ierbii
când țâșnește primăvara,
vântul care mână cerbii,
dor pe care-l poartă seara.

Limba mea e prima zestre
din străbuni, demult lăsată,
gând pictat pe stânci rupestre…
este rugă asumată.

Limba mea-i o bucurie,
și e dans în care iambii
stau ca florile pe ie;
preț plătit cu sânge-n cambii.

Limba noastră-i moștenire,
acoladă de unire.

Mulțamu-Ți, Doamne!

Ei bine, Doamne, hai să povestim!
Dar iartă-mă, Te rog, că Te perturb,
trecut-a-atâta vreme și ne știm…
mai bine zis, Tu știi că pot să turb…

Voiam să te întreb de viitor,
să știu mai dinainte câte-un pic,
de pot ajunge și eu scriitor,
cu un talant de-argint… atât de mic?

Și mai voiam să te întreb apoi:
de ce prin ape tulburi ne-ai trecut,
când a venit mai marele puhoi,
că-atunci aproape totul am pierdut?

Vrășmașii zici că nu știu înota?
– Mulțamu-Ți, Doamne,-am înțeles ceva!

Turbanul albastru

Când privesc la ochii-ți negri
și la buza ta cea crudă,
mi-amintesc că fug alegri
timpii-acei pe-un cânt –feudă,

ce ni-s dați ca să-i petrecem
laolaltă, stând în brațe,
miezul nopții să îl trecem
printre sfârcuri de fânațe.

Când privesc a tale forme,
ca Brâncuși speranță-aș prinde,
și-as sculpta din răni enorme
al tău zâmbet, l-aș surprinde.

Și de-ar fi să fie, poate,
un sărut sub clarul Lunii,
m-aș târâ, chiar și pe coate,
ca un șarpe-al văgăunii.

Eu, turban cu pete-albastre,
cu venin în colți de vreme,
ți-aș mușca doi sâni… ce astre!
Măr din trup, parfumu-ți geme.

Bucăți de poezie

Din mine va rămâne-o pălărie
și-o umbră ce te-a strâns la piept, în brațe,
ori doar un ciob de dor – copilărie,
când păpușar jucam trăgând de ațe.

Nici trup n-aveam atunci, te-aveam pe tine,
nici haine nu aveai, stăteam îmbrățișați,
aveai doi sâni albaștri – amandine
și-un umăr ce durea mai sus de omoplați.

De mâine pot veni să mă îngroape,
cât vor găsi din trupul de hârtie;
demult mi-e duhul plută peste ape
și-n urma lui bucăți de poezie.

Despre autor:

Născut la 16 noiembrie 1965, în orașul de pe malurile Crișului Repede ‒ Oradea, județul Bihor ‒ George Rîurel Bălan este cel de al doilea copil al Lucreției, asistent medical și al profesorului de fizică Râurel Bălan. Profesia tatălui își pune amprenta pe toți cei trei copii, astfel încât Daniela, sora mai mare, ajunge profesoară de chimie, Vlad Horea inginer, iar George Rîurel, asemenea tatălui profesor de fizică.
În ciuda faptului că avea aptitudini de dascăl, George Rîurel Bălan este forțat să renunțe la învățământ după numai trei ani de activitate din cauze financiare și alege anevoiosul drum al antreprenoriatului.
Debutul literar se produce târziu, în anul 2020, cu volumul de poezie „Un optimist incurabil în timpul pandemiei“, la Editura Confidențial din Oradea. Poetul alege să se exprime în vers clasic, volumul fiind structurat în capitole referitoare la dragoste, semn, poezia socială ‒ Pribeag în lume ‒ faună, poezia religioasă și patriotică. De altfel el păstrează aceeași structură și în următoarele două volume, apărute în 2021 la aceeași editură: „Șarpele albastru“ și „Resurse“.
În Cuvântul înainte la volumul „Resurse“ intitulat „Povestirea lirică, paradox între sursele
și resursele poeticității“ marele poet Dumitru Branc afirmă: „ Poetul dezvoltă un lirism asertiv, cu teatralitate bine jucată și, prin aceasta, departe totuși de ingeniozitate; poeticul iese prin porii vasului formal, umectează în jur și, de aici, poate, epicitatea sa.
Chiar dacă pare contradictoriu, lirismul este obiectiv și, de aceea vorbeam despre povestirea lirică paradoxală. […]
Acum, dacă e să distingem folosind termeni literari împrumutați de Tudor Vianu de la Wilhem Scherer, între lirica eului, lirica măștilor și lirica rolurilor, vom spune ferm încredințați că G.R. Bălan comunică o lirică a eului prin excelență. Sensibilitatea, experiența poetului sunt generatoarele de energii ale poeticității.
Și, tot de la Hugo Friedrich putem prelua considerațiile aparent teoretizante că lirismul nu poate fi mai mult, dar nici mai puțin decât limbajul sentimentelor și al sufletului personal al poetului. Doar că interioritatea hegeliană la care revenim, nu mai e doar coloratură solitară ci, prin comunicare, prin limbaj liric, bun obștesc, act cu posibilă rezonanță empatică.“

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s