Bianca Chircu

„Tu zâmbești când vezi oamenii”
Nu știu dacă e exclamație sau interogație. Nici măcar ca pe o afirmație nu o pot interpreta. Când mi-a spus asta, tonul lui era sec, fără inflexiuni, de aceea n-am știut niciodată dacă să interpretez aceste cuvinte drept compliment sau jignire. Nici una, nici alta, am decis. Am luat această frază ca atare și mi-am pus-o ca etichetă la fiecare zâmbet oferit cuiva.
M-am întrebat ce înseamnă acel zâmbet. Are mereu aceeași semnificație?
Tu ce simți în acea atingere ușoară pe talie, de la intrarea în lift? Dar în același gest, repetat pe stradă, printre atâtea chipuri străine, cel puțin pentru tine?
Faza I. Negru
Am învățat de mică să zâmbesc. Părinții mei nu mi-au dat o explicație pentru acest lucru. Acum e un automatism în primă fază. Te avertizez, prin acestea să nu te aștepți la o altă reacție din partea mea. Deși zâmbesc, să știi că nu manifest nici un interes pentru ceea ce tocmai ai spus, și cel mai probabil n-am auzit mai mult de sunetul vocii tale, fără să înțeleg de fapt ce povestești.
Faza II. Nuanțe de negru și gri
Nu știu să-ți spun exact când voi începe să te ascult. Zâmbetul va apărea puțin mai repede însă. De data asta nu voi mai aștepta ca vocea ta să se stingă pentru a schița o reacție, ci poate voi începe să zâmbesc în timp ce tu vorbești, cu toate că, ceea ce spui, nu este amuzant. Nu mă lua drept ipocrită, nu râd la subiecte tragice, e doar modul meu de a-ți spune că te ascult.
Faza III. Nuanțe de gri
Înainte de a zâmbi, te voi aproba. De data asta, contactul vizual va domina. Îți vei povesti problemele, secretele, lucrurile total neimportante, iar eu voi asculta, zâmbind. De data aceasta, ceva se va schimba. În zâmbetul acela nu mai sunt doar respectul sau interesul față de ceea ce spui. Se adună, în spatele lui, prea multe sentimente, prea repede. Conversația până aici ar putea fi o lungă plimbare prin parc, dar ritmul devine prea alert și deodată încep să alerg.
Faza IV. Nuanțe de gri și alb
Caut cât mai multe ocazii de a-ți zâmbi din nou. Nu-ți voi căuta ochii, ci voi analiza fiecare trăsătură a chipului tău, încercând să găsesc ceva, declanșatorul care a transformat plimbarea în cursă. Dar cu cât cercetez mai mult, cu atât pierd din conversația noastră. Încep să nu mai aud ceea ce spui, cuvintele se pierd și rămâne doar tonalitatea vocii tale. Ritmul încetinește.
Faza V. Alb
Tonul vocii tale rămâne o muzică de fundal în restul conversațiilor. Încerc să zâmbesc, dar nu pot. Sunt prea multe sentimente în spatele acelui gest, și nu știu ce simt. Prefer să mă abțin, însă așa par că mi-am pierdut interesul de a mai continua conversația. Alt zâmbet, și de data asta nu-mi aparține. Același gest de la început, o mână atingându-mi în treacăt spatele. „Mă bucur să te văd”, spunea ea.
Sau nu spunea nimic și totul era doar în mintea mea.

Despre autoare:

Chircu Bianca (n. 1997) a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității din București, în perioada 2016-2019. În 2021 a absolvit programul de master „Teoria și Practica Editării” și de anul acesta urmează programul de „Studii Literare” în cadrul aceleași facultăți. A participat la diverse proiecte literare cu texte de proză sau de poezie, printre care se numără proiectul multidisciplinar „Visible X Invisible” (WASP Studios 2019). A început să scrie de la vârsta de paisprezece ani literă fantastică, iar în prezent are un blog de proză scurtă, „Pur și simplu Thea”.