Márcia BATISTA RAMOS

Pe 18 august țara noastră sărbătoreşte ziua dobândirii independenței față de Imperiul britanic; se împlinesc o sută doi ani de la plecarea englezilor. Iar bunica Samira, care e la fel de bătrână ca timpul, spunea că, în lungii săi ani de viață n-a ştiut ce-i aia pace. Fiindcă țara noastră a fost tot timpul bântuită de nenorociri şi de o mulțime de oştiri ce ne făgăduiau pacea când tocmai veniseră să ne ucidă poporul, să facă trafic cu opiu şi să ne răpească pacea.
În ultimii ani au fost atât de multe bombardamente, încât albinele n-au mai făcut miere şi n-am mai putut exporta, nici consuma aurul dulce pe care ele ni-l lăsau.
Păşunile noastre sunt foarte sărace. Deja nu ne mai amintim vremurile îmbelşugate când oile păşteau pe sub măslini timp de două sau trei luni, apoi fructele se coceau şi recolta era bogată.
Războaiele pe care le-am târât după noi din secolul trecut par să se fi sfârşit astăzi, duminică. Fiindcă „studenții” (aşa sunt numiți pe limba lor) au luat capitala, după ce a lăsat în urmă mii de vieți şterse de pe fața pământului. Acum ei se întorc biruitori la conducerea unei țări pe care n-o consideră a lor şi nu ştiu exact ce să facă pentru a promova dezvoltarea şi a ajunge să fie bine văzuți în ochii lumii.
Bunica Samira mi-a povestit că Mansur, băiatul fratelui ei mai mic, a sosit ieri cu familia dintr-o provincie din sud, în apropiere de Kandahar, toți sunt tare speriați, şi-au părăsit casele şi pământurile, fiindcă „studenții” au sosit în satul lor precum porcii scăpați din iad: violând toate femeile şi copilele pe care-au reuşit să le captureze. Mi-a spus că vecinul ei, Abbas, şi-a ucis fiica de față cu toți pentru ca „studenții” să nu se-atingă de ea, strigând:
– Pentru asta vor să guverneze? Să pângărească femeile şi copilele? Omorâți-mă, porcilor! De fata mea nu vă mai puteți atinge! Iar ei s-au retras, cu bărbile lor lungi şi cu mâinile strânse pe puşti… Nu le-a plăcut că erau înfruntați, ar fi făcut lucruri mult mai rele cu frumoasa fiică a lui Abbas, dar nu le place să li se spună violatori. Nu le place să li se spună adevărul, deoarece asta jigneşte complexul lor de tipi corecți, de salvatori ai patriei.
Domnul Abbas reuşise să tragă vreo patru focuri până să fie ucis, ca urmare au rămas şi patru „studenți” morți. Acesta a fost momentul în care Mansur s-a hotărât să vină cu familia şi să stea lângă neamurile lui, în eventualitatea că li se-ntâmplă ceva. Sunt îndurerată, asemenea tuturor femeilor din țară şi la fel suferă şi bărbații, care sunt copii ai lui Dumnezeu, fiindcă veştile despre atrocitățile pe care le comit „studenții” când trec pe-aici sunt aberante; au comis un atentat oribil chiar la o maternitate… Şi mai zic că vor să construiască o țară sigură…
Maică-mea, cu ochii-n lacrimi, mi-a spus că de azi înainte totul va fi altfel, că trebuie respectat un cod social strict. Ea ştie foarte bine lucrul acesta, mai ales că a mai trăit o guvernare de-a lor şi zicea că, dacă vom respecta noile Legi, nu vom fi biciuite şi nici batjocorite în public.
Apoi a ars câteva haine colorate pe care le-aveam, nişte şorturi şi fuste scurte, ca şi cosmeticele (ne spunea că multor femei cu unghiile făcute le-au tăiat degetele); totodată, a dat foc pantofilor cu tocuri, care pot face zgomot când mergi (după părerea „studenților”, un bărbat nu trebuie să audă paşii unei femei).
Soră-mea plânge necontenit. Nu ne vom mai putea continua studiile la universitate sau la vreo altă instituție de învățământ, va trebui să renunțăm la practicarea sportului; nicio femeie nu va mai putea intra într-un centru sau club sportiv ori să se urce pe bicicletă, pe motocicletă sau pe cal.
Nu reuşesc să plâng; cred că sunt în stare de şoc, căci oricum nu asimilez codul social strict pe care trebuie să-l respectăm şi care include grave restricții ale libertății de circulație, exprimare şi asociere a femeii, scoțând în evidență un tratament marginal, misogin şi care atentează la drepturile omului.

2.

Sunt multe şi de nedescris umilințele la care suntem supuse sub pretextul că am fi „ocrotite şi divinizate”.
Chiar în clipa aceasta, am impresia că întregul declin al drepturilor umane ale tuturor femeilor la nivel de garanții e un coşmar. Tot ceea ce se întâmplă e, indiscutabil, criminal. Întrucât sub reglementările „studenților” interdicțiile la adresa femeilor reflectă ură şi aversiune față de noi duse până la niveluri dezgustătoare.
Țara noastră e săracă, iar anii consecutivi de război ne-au făcut şi mai săraci; mulți bărbați au murit şi mulți alții sunt mutilați, însă „studenții” interzic cu totul munca femeilor în afara casei, tratament aplicat în egală măsură profesoarelor, inginerelor şi celorlalte categorii profesionale. Doar doctorițele şi asistentele au voie să lucreze în unele spitale, cu riscul de a fi biciuite, bătute sau abuzate verbal dacă încalcă regulile. Lista de excluderi e lungă şi toate femeile trebuie să ne supunem. Nu vom mai putea să râdem cu voce tare (niciun străin nu trebuie s-audă glasul unei femei); să le vorbim sau să le strângem mâinile bărbaților care nu sunt „mahram” (cea mai apropiată rudă de sex masculin, fie că este tatăl, fratele sau soțul – n. tr.); să urcăm în taxi fără stăpân şi protector; să apărem la radio, la televiziune sau în adunări publice de orice fel.
Nu ni se-ngăduie nici măcar să fim fotografiate ori filmate. Ne este interzis să folosim îmbrăcăminte în culori atrăgătoare, să spălăm rufele la râu sau în locuri publice şi să intrăm în toaletele publice.
Fiecărei interdicții îi corespunde o pedeapsă crudă; de exemplu, femeile care nu-şi acoperă gleznele sunt biciuite în public.
Nu ştiu dacă izbutesc să mă fac înțeleasă, dar, începând de duminică 15 august 2021, eu şi orice femeie de orice vârstă suntem lipsite de libertate în propria țară doar pentru simplul fapt că suntem femei. Nu mai putem să cântăm ori să ne facem un selfie, să scriem o poezie ori să ieşim la o-nghețată…
Era să uit: e interzis să-nălțăm zmeie.

Despre autoare:

Márcia BATISTA RAMOS (Brazilia) e licențiată în filosofie la Universitatea Federală din Santa Maria. Manager cultural, prozatoare, poetă şi critic literar. Redactor la Conexión Norte Sur, Spania. Editorialistă la revista Inmediaciones, Bolivia, practică jurnalismul bilingv la publicațiile Exilio, Mexic, archivo.e-consulta.com, Mexic, revista Madeinleon Magazine, Spania şi revista Barbante, Brazilia. A publicat mai multe volume proprii şi antologii. De asemenea, figurează în diverse antologii cu eseuri, poezii şi povestiri. E colaboratoare la reviste internaționale din circa 20 de țări.

Prezentare şi traducere: Costel DREJOI