Florentina Ionescu

– Fata mamii, să știi că ăsta umblă cu alta.
– Tanti Aurica, poți să-ți dai mata seama de asta, ghicind într-o farfurie nespălată?
Peste tot în sat sunt femei tinere care sunt angajate de familiile mai înstărite să spele vasele. Eu am angajat astăzi o femeie bătrână ca să-mi ghicească în farfuriile pline de pete de sos și de grăsime, adunate în chiuvetă în ultimele trei zile. Mi-a fost recomandată de prietena mea cea mai bună, Maria, căreia tanti Aurica i-a prezis că se va despărți de iubit la jumătatea lunii martie 2016. Să fiu a dracu’ dacă vă mint! Bătrâna a avut dreptate. Știu asta pentru că am fost acolo: i-am adus prietenei mele un lighean roșu din plastic, ca să nu vomite pe covorul meu tot vinul pe care l-a băut de supărare în seara aia de martie.
Acum a venit rândul meu să aflu ce îmi rezervă destinul. Mă holbez la o chiuvetă în care se află un turn instabil din farfurii murdare, cratițe în care am prăjit carne grasă, castroane cu mujdei și un tuci de mămăligă. Tanti Aurica mi-a zis să le las să se strângă trei-patru zile și să nu cumva să dau drumul la apă deasupra lor, „că se duce tot norocu’ pestriț de pe ele și n-am cum să te ajut după aia”. N-am pus întrebări, n-am aflat la ce se referea bătrâna cu norocul pestriț din vasele soioase.
O cunoscusem pe tanti Aurica acum vreun an, la un parastas, dar la acea vreme nu mă gândisem că murdăria întărită de pe fundul cratiței în care am făcut mâncare pentru bărbatu-meu va juca un rol în viața mea de femeie măritată. Sau în ce a mai rămas din ea. Beculețul roșu mi s-a aprins în cap într-o seară, acum o lună, când spălam vasele în bucătăria de vară. Cosmin, bărbatu-meu, era cu ochii lipiți de ecranul telefonului mobil. O drăcovenie pe care stătea ore în șir. În seara aia, își mișca degetele de parcă erau posedate, iar sunetele alea de monedă scăpată pe cimentul potecii de lângă casă mă făceau să-mi îndrept din când în când privirea spre el. Parcă nici nu existam. Nu mă vedea, nu îmi vorbea. Stătea la masă, cu farfuria goală în fața lui, și zâmbea ca prostu’. Cu coada ochiului, am văzut într-un cerculeț un chip de femeie, dar n-am putut să deslușesc cine era.
Și uite-mă cum o aștept azi pe tanti Aurica, cu o chiuvetă plină cu vase jegoase din care mirosul de mujdei plutește de ieri în toată bucătăria. Cosmin s-a dus la mă-sa azi-dimineață. Nu m-a întrebat ce părere am că el pleacă. Zice că așa poate s-o ajute mai mult prin curte, că e bătrână și că oricum el nu are ce face acasă, de când a rămas fără loc de muncă din cauza pandemiei. În mână ținea o geantă cu câteva haine, chiloți și pijamale, că tot avea de gând să rămână peste noapte la mă-sa. Nu era prima dată când își făcea bagajul ca să stea la soacră-mea o noapte.
Pe la prânz a sosit tanti Aurica. Am băgat-o în curte și am ferit-o de câine. Purta hainele ei bune, de duminică. O basma neagră nouă, o fustă neagră călcată și o bluză albă înflorată, cu volănașe pe piept. M-a întrebat de casă, de Cosmin, a vrut să se asigure că am tot ce îmi trebuie și că am respectat indicațiile ei. A venit cu o geantă neagră din pânză, cu fermoar și model cu flori roșii și mov. A așezat-o pe un scaun din bucătărie, ca să-i fie mai la îndemână. Bine că aveam în chiuvetă trei sau patru farfurii din care a mâncat bărbatu-meu în ultimele zile.
Tanti Aurica își suflecă mânecile bluzei și se apropie de chiuvetă. Trage mai aproape scaunul cu geanta de pânză care miroase a cauciuc ars. Mă aștept din clipă în clipă să scoată din ea un iepuraș, ca un magician care s-a pogorât în casa mea ca să-mi facă lumină în căsnicie.
– Ia să vedem, fata mea, ce găsesc eu aici?
Pare pregătită să se arunce direct în chiuveta doldora de vase. Mâinile firave, cu pielea albă care atârnă până spre cot, sunt gata să treacă la ghicit. Recunosc, am emoții, mă tem de ceea ce urmează să descopăr despre Cosmin. Mă ofer să-i fac o cafea, dar refuză. Zice că nu bea și nu mănâncă atunci când vine la cineva să-i ghicească. Ridică prima farfurie din grămada de vase, o apropie de față de parcă ar vrea să-și vadă chipul într-o oglindă și scuipă direct spre ea. Văd cum se prelinge saliva ei pe grăsimea întărită. Scoate o batistă înflorată din geantă și începe să șteargă farfuria.
– Stai jos, fata mea, că nu-i a bună.
Mă așez pe un taburet lângă femeie și încep să mă joc cu un prosop de bucătărie, să-mi țin mâinile ocupate. Inima începe să-mi bată mai repede. Farfuria îi arată că bărbatu-meu mă înșală. O întreb cum de și-a dat seama după prima din teancul de vase.
– Ehe, dac-ai ști tu câte farfurii de-astea am văzut eu la viața mea! Mămică, ți s-ar albi păru din cap! Fii atentă, că umblă cu o blondă. Au început să se vadă de șase luni.
Scap prosopul din mâini. Acum șase luni am fost plecată într-o delegație, cu colegele. E prea de tot! Măgarul, cum s-a văzut singur acasă, cum nu și-a mai ținut-o în pantaloni. Tanti Aurica pune farfuria cu fața în jos, pe blatul de lângă chiuvetă. Ridică un castron verde deasupra capului și se uită la el, în lumina becului care atârnă din tavan, de parcă ar putea să vadă prin porțelan.
– Nț, nț, nț. A lăsat-o gravidă.
Înghit în sec și oftez. La asta nu mă așteptam. Strâng din ochi, nu vreau să mă vadă că plâng.
– Cine-i curva?
Femeia scoate din geanta cu fermoar o sticluță cu apă.
– Nu mă grăbi, stai să dau cu un strop de agheasmă. E adusă de la patru biserici din Bucovina.
Poate să fie apa aia și de la Vatican, că nu mă interesează. Vreau să aflu numele. Rotește capacul de plastic și toarnă jumătate din apa sfințită în castron. Mișcă din încheietura mâinii drepte vasul murdar, cu urme de mujdei uscat. Degetele noduroase abia reușesc să îl țină de marginea subțire de porțelan.
– E cu Ileana a lu’ Tauc.
Am în sfârșit un nume. Deci nu sunt nebună. Bănuielile mele încep să capete sens. Tanti Aurica își merită toți banii. Și o ședință de ghicit la ea nu e deloc ieftină. Curva aia de Ileana a pus ochii pe Cosmin încă de dinainte să ne luăm. Dau să mă ridic de pe scaun, îmi vine să dau ture în stânga și-n dreapta, până fac potecă în bucătărie. Cred că mi-a crescut tensiunea.
– Stai jos, că n-am terminat.
Glasul femeii mă împinge înapoi cu fundul pe scaun. Din chiuvetă ridică un tuci mic în care am fiert mămăligă. Începe să-l șteargă cu altă batistă, de care sunt legate cu ață neagră o lumânare albă și o monedă. Pomneată de la vreun mort. Deja încep să mă gândesc la ce ar mai putea să scoată tanti Aurica din geanta de pânză.
– Nu pe Ileana lu’ Tauc a lăsat-o borțoasă, să știi. E alta, una care stă pe aceeași uliță cu soacră-ta. Alina lu’ Cofetaru.
– Fir-ar el al dracu’, cu ziua în care m-a adus la el în casă! Că mi-a promis marea cu sarea și io l-am crezut ca o proastă.
– Fata mea, stai cuminte și nu blăstăma. Ascult-aci la babă: din ce văzui eu prin vase, Cosmin al tău e încurcat cu mai multe. Două-trei, poate și-a patra. Trebuie să mă uit bine prin toate care le-ai strâns în chiuvetă.
Varsă agheasma din castron peste celelalte vase și îl dă deoparte. La fel face și cu tuciul de mămăligă, după ce a terminat de ghicit în el. În următoarele zece sau cincisprezece minute, ia pe rând fiecare farfurie nespălată de trei zile, o scuipă bine, o șterge cu batista care are legat la un capăt o monedă, iar la celălalt capăt o lumânare arsă pe jumătate – de fiecare dată altă pomneată – și îmi spune ce drăcovenii a mai făcut bărbatu-meu și cu cine.
– Fii atentă, că p-ăsta nu-l mai ții mult lângă tine. Gându’ lui e deja la alta. Aia de rămase gravidă. Cică o iubește. Ehe, de când îți pune el coarne, cu astea mai tinere din sat!
– De când, tanti Aurica?
– Păi să fie un an cu una, un an jumate cu alta. Mă-sa știe tot. Să nu ai impresia că te are la inimă. Ea îl acoperă de la început. La ea vine cu câte una și doarme în pat, în camera lui de când era flăcău.
– A dracu’ pielea pe soacră-mea. Când vine p-aci, numai să mă critice știe. Că e curtea nemăturată, că sunt vasele nespălate, că de ce las rufele atâtea zile pe sârmă. Să se mire proștii, de-aia!
Nu mai am stare, vreau să mă ridic iar, dar îmi aduc aminte că nu trebuie să mă mișc. Tanti Aurica a ajuns la ultimul obiect din chiuvetă, un făcăleț pe care s-a întărit mămăliga de acum două zile. Începe să râdă cu poftă. Râde atât de tare, că observ cum i se clatină sânii pe sub bluza cu floricele, ca două piftii mici și rotunde. Nu am văzut-o niciodată râzând așa. În gură are vreo trei măsele lipsă și doi dinți din care se mai văd doar cioturi. Ia făcălețul în mâna stângă, cu dreapta duce sticla cu agheasmă la gură, bea suficientă apă, iar în secunda următoare începe să-l stropească ținând buzele strânse, de parcă ar fi mâncat înainte o lămâie zemoasă. Pe bucata de lemn cu mămăliga întărită alunecă picăturile de apă.
– Zi, bre, ce vezi? De ce râdeai adineaori?
– Mămică, hai că acu’ văzui totu’ clar ca agheasma din sticla asta. Ți-a pus Dumnezeu mâna-n cap. P-aci ți-e drumul! Nu mai trebuie să suferi după prostu’ ăsta.
– Hai, tanti Aurica, spune-mi, că nu mai am răbdare. Ce-a mai făcut nenorocitu’?
– Peste o lună, Cosmin al tău o să facă accident cu mașina și-o să omoare pe unu’ care mergea pe bicicletă, pe ulița aia care duce spre biserică.
Duc mâna la gură, am rămas fără aer. Fac repede o cruce, dar parcă tot nu îmi vine să cred ce-mi povestește. Cosmin al meu, criminal? Tanti Aurica începe să zâmbească pe sub firele groase de păr negru care se ivesc din mustață. Pare mulțumită de ceea ce a văzut pe făcăleț.
– Lasă, fata mea, că îl bagă ăștia la închisoare ani buni. Nu mai trebe să-ți faci tu griji prin ce așternuturi se culcă noapte de noapte. Știi și tu, mămică, ce pățesc bărbații în închisoare. Și Cosmin nu e chiar slut.

Despre autoare:

Florentina Ionescu (n. 1987) este redactor la publicația săptămânală Viața Medicală. A publicat proză scurtă în Revista de Povestiri (www.revistadepovestiri.ro), LiterNautica, Literomania, Opt motive, O mie de semne. A urmat cursuri de scriere creativă cu Marin Mălaicu Hondrari, Florin Iaru și Marius Chivu. A participat la seriile Creative Writing Sundays (CWS) organizate de Revista de Povestiri.