Poeme

Mioara Olteanu

COLȚUL MEU DE RAI

Aveai părul negru
și barba tunsă.
Aveai inima pentru mine
și salvai iubirea
în fiecare zi,
fără să ştii.
În ochii tăi
vedeam speranță.
În mâinile tale,
grație şi siguranță.
Tremurai când luai o decizie,
o surpriză când îmi făceai.
Îmi dădeai impresia
că ştiai ce faci,
aşa că mă lăsam
condusă de tine.
În nopțile cu lună
te vedeam pe tine
și scriam pentru tine.
Fericirea îmi juca printre pleoape
și pe tine te vedeam,
ca pe o insulă.

SPLENDIDA NINSOARE

A nins în munți
ninsoarea e tânără
ca vara
ce intră în suflet
când o privești
pe alocuri
având proaspătă
imaginea de vis
ce urcă și coboară
ca a unui pelerin
cuprins de farmec
în ai săi ochi.

TUNETUL DEVELOPÂND IMAGINI

Printre albastru
Iubirea privește tăcută
Dintr-un colț
De gri, negru şi alb
Iar eu înainte
Întrecându-mă în salturi
Spre posibil.

CUVINTE AȘEZATE

Simplu
cuvântul îmi pare
venit
de pe planetele lunare
asemenea
unor adevăruri
ale veacurilor
ce s-au scurs.

Despre autoare:

Mioara Olteanu s-a născut în București în data de 4 mai 1973. A debutat literar în revista „Familia” din Oradea cu poeziile „Sfântul Valentin” și „Ieșirea din oul de aur” în anul 1997. A terminat liceul în anul 1991. A lucrat ca actor mânuitor păpuși la teatrul „Puck” din Cluj-Napoca timp de patru ani.

Un gând despre “Poeme

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s