Poeme

Ștefan-Alexandru Saviuc

haide

Haide să uităm,
pentru o
clipă,
totul.
Și să ne prefacem,
că nu s-a
întâmplat nimic,
absolut,
nimic.

Haide să ne comportăm,
ca și cum nu ar exista culori,
nici măcar un
curcubeu.
Doar alb-negru,
totul,
ca în filmele noir cu
Humphrey Bogart.

Haide să stăm pur și simplu
fără a spune o vorbă .
Doar noi și liniștea.
Doar patru
ochi.

alții scriu pentru orgoliu, cei drepți scriu pentru un gram

scrisul înseamnă piromanie
înseamnă să arzi până la
ultima grăunță de
cenușă
umană

înseamnă să arzi sufletul fiecărei
bestii ce-și așterne ochii
peste cuvinte

de aceea
când citești ceva bun
ceva cu adevărat bun
e ca și cum ai aprinde
o țigară după ce
ai aruncat cu vasele prin casă

ca o bere după o zi de
robie voită
de la nouă
până
la orele suplimentare neobligatorii
însă atât de bine impuse
de führer

ca atunci când l-ai rulat atât de
strâns
și arde perfect
și ca să fie totul și mai bine
de data asta ți-a dat un
gram în cap
și te lași purtat de val

e ca atunci când te uiți la
coapsele unei femei frumoase
și realizezi că sufocarea
între ele
ar fi o moarte atât de
glorioasă
și atât de bine
primită

Poesis

Eminescu bându-și mințile
scriind luceafărul
și vizitând femeile din sat
alături de Creangă

Ion Barbu trăgând eter și prizând
cocaină că să se dreagă
scriind poezii într-o cameră
murdară de cămin în
Berlinul lui Weimar

Nichita Stănescu alimentându-și ciroza
scuipând adevărul pe hârtie în
timp ce doctorii lu’ Leana îi
bat la ușă amenințându-l că
nu va apuca ziua de mâine dacă
nu vine la tratament

Poezia și-a pierdut tupeul
și-a pierdut tăria de caracter

O fată cu părul colorat care a citit n cărți
și încearcă să își exprime viziunile filfizonice

Un tip ce folosește mai multe metafore
decât îi permite clasa socială

Totul s-a dus de râpă și nimeni nu mai
vorbește despre adevăr
nimeni nu mai simte versurile
toți își doresc să se afirme fără să se
dedice poeziei ci doar
idealurilor lor de filfizoni
și pseudo-intelectuali

Iar eu ii critic beat
într-un metrou ce mă duce înspre casă
spre cartierul estic din Bucureștiul
oamenilor simpli
ce nu o să citească vreodată aceste versuri

E o singură lovitură în ficat
și o singură nucleară în inimă.

la loc de cinste

Pe piedestal
Așezat în echilibru perfect
Stă un glob de cristal.

Am străbătut munți și văi
Jungle și deșerturi
Am cutreierat prin temple înverzite
Și uitate de zeii cărora le-au fost închinate.

Am evitat capcane și animale
M-am luptat cu leii și am înotat cu rechinii
Am fentat bolovanii picați din tavan, când am călcat pe placa falsă din podea.

Totul ca să ajung în acest moment,
Agățat de sfoară, față în față cu globul de cristal.
Sub mine stau zeci de mii de țepi, ce așteaptă liniștiți să mă înfig în ei.

Am ajuns atât de departe,
Dar mâinile nu mi-s destul de lungi
S-ajung sa iau cristalul

Cristal ce mă așteaptă,
Veșnic strălucitor
Veșnic frumos.

Despre autor:

SAVIUC ȘTEFAN-ALEXANDRU (n. 2000, București) este absolvent al secției de traducere și interpretare a Facultății de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității București, unde a studiat limbile engleză și germană. Scrisul a pornit ca hobby în liceu, iar aceasta este prima oară când publică.

Un gând despre “Poeme

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s