Bianca Oancea

pământul se umflă ca un fursec în cuptor își depășește forma

și nu mai poate
să rămână presat între soare și pahare de plastic
kilometrul 0 pe verticală trepte surmenate de la prea mult stat
fețe obosite care suferă erori de expresie
sunt acolo doar pe jumătate
îmi intră părul altcuiva în ochi și analizez
pe repeat ceva amuzant nu pentru mine
nu tu
zero oameni zero senzații
pe scaunele de la metrou aici se odihnește veșnica omenire
cu liniștea rezumată la două înghițituri succesive de colivă

blițul de la capătul tunelului

uneori e de ajuns să stai lângă șine
încercând să prinzi trenul din mers
pe filmare

cu brațele larg deschise ca să cuprinzi golul de preoveniență

statul cu mâinile întinse spre străini n-are de-a face cu naivitatea,
tehnica de umplere a de ce-urilor cu d-aia și așa trebuie
se învață pe propria piele nu de la părinți
nu maturizare – mai degrabă
înflorire, putrezire, fermentare, distilare și vei face pe cineva fericit

uneori e de ajuns să te uiți la poze pe google maps
în drum spre casă

atitudinea la care se termină oxigenul

îmi porți respirația pe gâtul tău
ca un parfum
gata oricând să te sufoce când aștepți ca liftul să urce

pe autopilot tot mai des
trebuie să mă mențin la înălțime;
mă pui să-ți escaladez nevoile,
ca și când îți dorești cu adevărat să cădem împreună

mereu tot mai afundată în pământul din care ești făcut,
mereu tot mai prăbușire.

imaginea ta despre mine

adevărul e că nu semăn cu poza din portofelul tău
imaginea ta despre mine te va dezamăgi
nu eu

3 pe 4 centimetri
și nici măcar nu încape acolo
vreun umăr pe care să plângi vreun gât de care să te agăți
nu eu

împărate, împărate,

nu știu exact care cuvânt declanșează realitatea
poate sunt doar degetele tale care apasă
de ceva timp
ochii tăi ca nisipul mișcător mă înghit
mă vei păstra cât mai aproape de tine
indiferent

te îndepărtezi când am ochii închiși și rămâi nemișcat în rest
împărate, împărate, cât e ceasul la cetate? în sens invers

ne cunoaștem atât de bine că deja
ne remodelăm tot mai contradictoriu, tot ce mai avem în comun
se transformă în greșeli care nu ne aparțin
ca atunci când copiezi tema dar promiți să schimbi câte ceva

Despre autoare:

Oancea Bianca Ioana (n. 11 februarie 2004) este elevă la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște, profilul mate-info.
În ultimii patru ani a avut constant tangențe cu poezia, publicând în revista școlii și pe pagina personală de instagram. În vara anului 2021 a participat la Super Festival cu videopoemul „un loc pentru fiecare”.