Pasărea

Cristian Ovidiu Dinică

L-au fript tălpile să urce pe bloc, era mai mult decât o curiozitate, un impuls juvenil ce-l scosese din casă și-l pusese să escaladeze etajele, unul câte unul, până la ultimul. Sus, un chepeng greu de fier bloca intrarea pe terasa blocului. Odată trecut de el, întreg spațiul exterior era al său. De aici libertatea sa de imaginație prindea aripi. Putea să observe lumea cu alți ochi, iar aceasta avea doar conturul unor puncte ce alergau dezordonat. Era mai simplu pentru el să o observe, pe mulți nu-i cunoștea, însă toți îi erau indiferenți. Inocența sa era fantastică. Ignora ploaia, vântul, găsise liniștea ce te cucerește pas cu pas.
De pe bloc poți privi cerul în plenitudinea sa, stelele sunt flori pentru spirit. În lumina lor prind contur cele mai îndrăznețe idei. Puștiul înaripat de vise se vedea un mare explorator. Ce stupid explora capete de conducte de aerisire și antene de televiziune. Pe terasă pașii i se opreau în smocuri de smoală încleiată.
Visele sale erau frumos colorate, însă nu aveau consistență și niciun cadru propice înfloririi lor. Putea să facă salturi mortale, dar imaginația sa devenea uneori periculos de bolnavă. Atunci vedea păsări mari albe, ce-l înconjurau fără să-i facă vreun rău și cădea pradă temerilor. Nu se temea de căderi, chiar dacă încă nu evoluase complet pentru a lua decizii importante. Pentru a-și înfrâna slăbiciunile urcase pe terasă. Dacă ar fi reușit să treacă peste noapte așteptând să apară singura mare pasăre albă în fața căreia să se ridice în picioare, să-și strige dorințele, s-ar fi putut vindeca de frică.
Blocul făcea parte dintr-un cartier tânăr, unde oamenii își văd de existență în liniște. Nu au speranțe, își știu capacitățile și perseverează în existența lor modestă. În cartier blocurile erau aranjate dar nu într-atât să poți să le treci de la unul la altul cu pasul.
Pasărea veni pe blocul vecin. Acum Puștiul trebuia să-și înfrângă teama. Atunci când îi dai voie, frica sapă adânc în tine și își face cuib din care nu mai pleacă. Nu-i păsa de imbecilitate și de privirile publicului isterizat. Dacă l-ar fi luat în seamă, publicul i-ar fi putut să-i transmită propriile temeri Orice succes al Puștiului însă ar fi fost demn de invidiat și ar fi aparținut mulțimii avidă să găsească în el un erou. Totul era un spectacol al curajului nebun, el avea nevoie să ignore pericolul.
Între cele două blocuri cineva lăsase ca punte o scândură. Pasărea aștepta în liniște. Era pasărea jocul imaginației sale?
Cu pași mici și precaut începu traversarea. Vântul venea din față, simți o ușoară briză cum îl atinse. Gândul său era întruchiparea voinței care îi coordona mișcările. Fiecare pas era atât obligația de a continua, cât și dorință. Nu pregeta, nu avea voie să se îndoiască, privea doar în față. Cu fiecare secundă, cumula experiență, iar picioarele se mișcau lejer. Era surprins de îndemânarea sa și nicio clipă nu se îndoia că nu va reuși.
Pasărea părea că așteaptă, își rotea aripile ca și când l-ar fi susținut și l-ar fi chemat. Era conștient că de el și de încrederea sa depinde traversarea.
La mijloc avu o tentativă să privească în urmă, dar auzi cum în lemnul scândurii se produce o fisură ca un fâsâit ușor. Se grăbi să parcurgă ultimul metru. Fiecare subunitate a acestuia era ca o imensă sforțare, nu teamă, ci mai degrabă o senzație de accelerare a sentimentului de siguranță. O ușurare venită din sinele său sub privirea zburătoarei îl pândea, un contur frumos în orizontul de care se apropia tot mai mult.
Ultima sforțare și a ajuns pe celălalt bloc. Acum un sentiment curat îi stăpânea întreaga făptură. Era sigur pe el, convins că nu fusese doar o întâmplare, ci voința sa de a percepe lucid realitatea.
Deși traversarea i se păruse o veșnicie, timpul trecuse repede. În aerul văduvit de sunete, curgerea amiezii era de la sine. Soarele se uita cum umbrele tindeau să ocupe orașul. Peste liniștea așezată, doar bătăile inimii Puștiului se auzeau.

Despre autor:

ovidiu-dinica

Ovidiu Cristian Dinică (n. 1963) este absolvent al Facultății de Studii Economice din Craiova (1987). A debutat în 1977 în revista „Cutezătorii”, sub girul lui Ovidiu Zotta; în 1983 în volumul „Andra”, Mihai Stoian i-a publicat prima poezie.
Volume de autor:
– „Roșu Alternativ”, 2012;
– „Amintirile toamnei”, 2014;
– „Vitrina cu Vise”, 2018;
– „Nevoia de a fi Blând”, 2019.
Alte apariții editoriale: Antologia Societății Culturale Anton Pann, Antologia Asociației Scriitorilor pentru Promovarea Realizărilor Artistice, Galați, Antologia Editurii Singur, Antologia Poeților Vâlceni, Cultura Vâlceană, Povestea Vorbei, Nomen Artis, Boema, Oglinda Literară, Semnal, Negru pe Alb, Cronos, Convorbiri Literare, România Literară, Rotonda Valaha, Sintagme Literare, Cervantes, Oltart, Luceafărul din Vale, Povestea Vorbei, Taifas Literar.
Este prezent online în publicația electronică „Ecreator”, a poetului Ovidiu Roșianu, dar și pe „Cronopedia”, „Negru pe Alb”, „Însemne Culturale”, „Noduri și Semene”, „Agonia” și „Poeții Noștri”.
Este membru al „Ligii Scriitorilor din România” și al Societății Culturale „Anton Pann”. Din 2019 a devenit membru UZPR.
De asemenea, este cofondator al ziarului Clipa Literară, al Revistei Mirajul Oltului și al cenaclului cu același nume.

Un gând despre “Pasărea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s